Crestin.ro

Duhul Meu este iertare Tu in veci tii suparare
Desi Eu te iert mereu ! Duhul Meu e darnicie Strangi averi cu
harnicie Si tu esti sarac mereu ! Duhul Meu este blandete Tu
aduci numai tristete Caci tu aspru esti mereu ! Duhul Meu este
smerire Nu o falsa umilire Ori tu asta-Mi dai mereu ! Duhul
Meu este iubire Tu iubesti doar a ta fire Si nimic din ce-i al
Meu ! Duhul Meu e ascultare Tu in toate esti cel mare Voia ta
ti-e Dumnezeu ! Duhul Meu este adevar Tu te minti intr-adevar
Domnul tau nu-i Dumnezeu !

Din groapa leilor, atat de neagra Doamne Isuse
m-ai salvat ! Cu sufletul eram pe targa Dar Tu, prin har m-ai
inviat !

Comoara sfanta din ogor, De-atunci, cu drag Tu ai arat. Si
graul creste-ncetisor De cand, cu har l-ai semanat.

Toiagul Tau ma mangaie Nuiaua Ta ma mustra inca. De gandul
rau ma bantuie Doar harul Tau mi-e stanca.

Din harfa Ta, un cantec lin Ma duce-ntr-un taram de vis. Tu,
pe tablita inimii, sublim, Cuvantul Tau, prin har ai scris.

O mie de potrivnici de m-ataca Prin Tine, cu vrajmasul sunt
viteaza O mie de ispite de ma-ncearca Doar harul Tau
le-ndeparteaza.

Chiar daca norul sau furtuna vine, In clipe grele eu ma simt
ferita, Caci Duhul Tau este cu mine. Prin harul Tau, sunt fericita !

Luati, mancati, acesta este trupul Meu, E jertfa ispasirii
pentru pacatul greu ! Mancati cu dragoste si cu credinta Si
vindecati veti fi de orice neputinta !

V-am spus ca Tatal Meu dator nu va ramane: Va duce-n ape de
odihna, va paste în pasune, Dar voi nu pasteti, voi dormitati
la umbra ! Treziti-va oite dragi, va rataciti de turma !

Va ocarati Pastorul ca nu va da trifoi, Dar lapte dati voi
oare ? Ce roade aveti voi ? Voi trandaviti cu burtile la soare
Si lenea voastrå, pe Tatal Meu il doare !

V-ati departat de Mine in multe dimineti Ati ratacit pierdute
prin campul de scaieti Caci n-a ajuns la Mine curata rugaciune
Si-acum sunteti bolnave, roditi amaraciune !

Mandrie din belsug si alte ierbi amare Pascut-ati prin
scaieti cu multa neinfranare. De multa vreme v-ati uitat
menirea Iubirea-Mi semanata n-a incoltit iubirea ?

Luati, mancati, acesta este trupul meu Ce schimba în lumina
pacatul cel mai greu ! Ca Tatal Meu v-a iubit mult, dovada
sunt chiar Eu ! Iubiti-va oite dragi, cu dragostea lui
Dumnezeu !

Daca nu Ti-am mangaiat obrazul
In lacrima florilor diminetii,
Iti cant acum Iubite al credintei
Sa pot uita ca nu Ti-am mangaiat obrazul.

In prelucrarea vantului din arii
Cu calduri de raze ce ne-mpovareaza,
Tu poti sa ne mangai obrazul
Ca aur curat pe portile rapirii sa intram.
Cu pasi ce ne marturisesc credinta,
Sa stim sa plangem obrazul nemangaiat

Necazuri vin sa ne ciopleasca-n haine de adevar,
Din gropi ca Daniel sa strigam:
„Vesnic sa traiesti Imparate!”
Doar asa vom mangaia obraji.
Iar Tie Doamne de nu Ti-am mangaiat obrazul,
Il mangai pe-al copiilor Tai
Vazandu-Te pe Tine-n ei.

Asa ca acum chiar eu Iti mangai obrazul
Si-n soapta bucuriei flacarii de veghe,
Pamantul strein ne e cuptorul,
Cununa fiindu-ne Obrazul mangaiat.

Asculta cerule! Tu vei primi mierea florii de salcam
Cu cetele nenumarate-n trupul cinei,
Ca sangele paharului plin le-a fost iertarea
Cand cerul diminetii lor aprinse ruga incercarii.

De-i vei primi, primive-i chiar si tu iertarea,
Cand de penajul ploii cu traznete
In ceasuri de vorbe cu-al lor Creator,
Cu griji ale zilei de maine le-ai intunecat privirea.

Asculta cerule! La tine se aude trambita?
Sa ne spui am vrea si noua,
Caci multi dintre noi impletim parul firii
Si scule de argint si de aur impodobesc parti din trup
De parca Hristos a fost impartit.

Asculta cerule…si spune-ne si noua,
De-i plans si jale noi vrem sa te-auzim
Ca Domnul cu talpile-I strapunse
Ti-a atins norii cu ingerii trimisi,
Sa-si i-a trupul neampartit acasa
La nunta slavita din glorii.

Asculta cerule cu urechile noastre,
Priveste cerule cu ochii nostri,
Vegheaza cerule cu candelele noastre
Si tine-ne pe toti cand vom sosi Acasa.

N-au fost de-ajuns doua cuie sub priviri de hoti
In strigatul multimii pierduta.
N-au fost de-ajuns patru cuie
Sa sape-n inima Mariei genunchiul crucii
Cu tot cu mangaierea ieslei in lacrimi de magi.

N-a fost de ajuns coroana de spini
Sa-mi spele-n val suspinul asteptarii
Cu plans ce-avea sa doara,
Cu buze de otet sa ne adape setea…
Amurg in care tot El sfarsind sa-nceapa iarasi,
Samanta de urmasi spalati cu voaluri albe.

N-au fost de ajuns pocnete de bice
Sa nu-si plece genunchii ca sa cheme
Doisprezece legiuni de ingeri.
Pe-obrazul lacrimii incepuse sa inece
Nisip cu boabe de pacate
Si-n a uitarii mare crucea sa le sigileze.

N-au fost de-ajuns capetenii
Sa poata sugruma tacerea,
Ce cant va izvora odata
Cand lumea o s-o judece,
Iar noi, Mireasa-n pragul rapirii
Pe norii ce-n albastru alta data,
Cuptoare ce acoperi seninul binecuvantarii,
Vor fi atunci covoare de rasete
Caci ne vom strange Mirele in brate.

Vai ce iute cade omul
Cand e vorba de pacat
Si se mira mult de cate
Rele peste el se-abat

C-am cazut si eu ispitei
Prada ca orisice neam
Si din clipa ceea-ntruna
Somn, odihna nu mai am

Murmurand pierdut crestinul
In umila-i inchinare
Simte-ndata cum in taina
Sufletul din el tresare!

Undeva sta Ganditorul
Domn Iisus din Nazaret
Cu a Lui palma strapunsa
Fruntea-i mangaie incet

Ii sopteste plin de Slava
Ca o adiere lin:
Lasa-Ma pe mine astazi
In locul tau sa suspin!”

Auzind vorbele-acestea
Lacrimi si mai multe-i curg
Robului cu fata arsa
Cum e soarele-n amurg

Nu mai stie biet sarmanul
Doua vorbe sa mai lege
Prea surprins ca sta de vorba
Chiar cu-al Mantuirii Rege!

Eu te iert, crestine draga,
C-ai iertat si tu pe multi
De saraci vad ca ti-e mila
Iar porunca mi-o asculti!”

Si daca gresi-voi iarasi?”
Zise Domnul: Fiul meu,
Ispitirea de credinta
E tot de la Dumnezeu!

Nu-i om fara de prihana
Sau cu timpul ai uitat
Ca aceasta lume insasi
S-a nascut dintr-un pacat?”

Ce folos atunci, Iisuse,
Sa gresesc la nesfarsit!…”
E o lupta si-o castiga
Cel ce se vrea mantuit!

Cu cat vina-i tot mai mare
Asa-i si-al caintei chin
Si un zbor spre ceruri nalte
Ti-e orice umil suspin!”

Vai ce iute cade omul
Chiar si-n cel mai greu pacat
Dar mai iute de suspina
De Iisus el e iertat!

Slavit Parinte desfatat in ceruri
Si pe pamant in sufletele noastre
A Ta Numire sfanta sa ramana
Sa nu te dam uitarii niciodata
Coboara, dar, a Ta Imparatie
Peste-ale noastre reci si efemere
Ca vrerea Ta-ndrumare sa ne fie
In aceasta lume prea desarta
Iar unei legi sa ne supunem toti
Si-aici si-acolo-n cerul necuprins
Si painea care sufletul Ti-o cere
Risipita jalnic intr-o grea tacere
Cu vinul rosu mult mai scump ca viata
Nu-ntarzia sa ni le scoti in cale
Fiindca flamanzi in Duh am fost mereu
Si te indura de-a noastra greseala
Ce de iubirea Ta ne-ndeparteaza
Iar noi, de-i greu vom bate totusi palma
Dintr-o profunda dragoste de taina
Ce Ti-o purtam si care demni ne face
Si nu ne mai cerca cu ispitirea
Spre a ne pierde-n rautatea ei
Ca-i mult mai dulce astazi mantuirea
Si cat mai vietuim sa nu ne-o iei!