Gustul gloriei
Pentru ortodocsi, inchinarea este raiul pe pamant.
de Paul Meyendorff
Se spune ca in 987, Printul Vladimir al Kievului trimisese emisari in diferite tari, pentru a afla despre religia si modul de inchinare ale locuitorilor acestora. El era in cautarea unei credinte care sa se potriveasca poporului sau.
Emisarii au ajuns intai la bulgarii de pe Volga. Conform emisarilor, acesti musulmani erau dizgratiati, tristi, nefericiti si aveau un „miros teribil.” La germani (crestinii vestici), ambasadorii nu au vazut „glorie.” In Constantinopol, acesti emisari au fost dusi la catedrala Hagia Sophia. Raportul lor suna astfel:
„Nu mai stiam daca ne aflam in rai sau pe pamant. Pentru ca pe pamant nu exista asemenea splendoare sau frumusete, aflandu-ne in lipsa de cuvinte in incercarea de a o descrie. Stim doar ca Dumnezeu locuieste acolo, printre oameni, slujba lor fiind mult mai curata decat a altor natiuni. Nu putem uita cu nici un chip acea frumusete.”
Printul Vladimir a fost convins, iar supusii sai au acceptat crestinatatea greaca si au fost botezati.
Desi legendara, aceasta insemnare aflata in Cronica Primara Rusa, ne comunica faptul ca rusii au fost convertiti nu de argumentele teologice, ci de splendoarea pura a inchinarii bizantine.
Aceasta traditie liturgica, urmata chiar si in cele mai indepartate parohii, defineste ortodoxia mai bine decat orice altceva. Simpla prezenta la o slujba ortodoxa a unui neortodox, il va ajuta sa inteleaga acest adevar.
Ritualul inchinarii
Atunci cand un vizitator vestic are un prim contact cu o biserica ortodoxa, este impresionat de cladire in primul rand. Icoane cu sfinti si scene biblice acopera peretii si tavanul, uneori chiar in intregime. Un panou acoperit cu icoane, numit iconostas, separa sanctuarul(unde se afla altarul) de naos(unde se aduna congregatia).
Deasupra naosului se inalta spre cer o cupola mare, centrala, de unde o imagine austera a Pantocratorului (de la grecescul „Atotputernic” – Hristos asezat pe tronul Sau de glorie) contempla adunarea de enoriasi. Imagini cu Hristos si cu Theotokos (Maria, „Nascatoare de Dumnezeu,”) flancheaza usile centrale ale iconostasului.
Imaginile sunt mari, proeminente, reliefante, formale si fara nici o urma de sentimentalitate. Rolul lor este de a-ti transmite ca te afli in prezenta Dumnezeului viu, impreuna cu sfintii si cu cei drepti din fiecare epoca. Inainte ca un simplu cuvant sa fie rostit, intreaga congregatie de credinciosi canta impreuna „Sfant, Sfant, Sfant …” (Ap.4:8), ca intr-o imagine in oglinda a adunarii credinciosilor din cer.
Pe masura ce slujba incepe, vizitatorul este dus intr-o lume noua si nefamiliara. Mirosul de tamaie umple biserica. Usile centrale ale iconostasului se deschid, iar preotii imbracati in vestminte stralucitoare, intoneaza binecuvantarea de deschidere. Diaconii incanteaza pomelnicul de deschidere, iar corul insotit de popor raspunde, Kyrie eleison („Doamne miluieste”). Mare parte a slujbei este intonata sau cantata.
La fiecare cerere poporul face semnul crucii si se inchina, aducand astfel inchinarea lor, atat fizic, cat si in gandire. Ei stau in picioare pe toata durata slujbei, in general bisericile ortodoxe neavand banci.
Clericii se misca inauntru si in afara sanctuarului, in ceea ce pare a fi un ritual bine stabilit. Paracliserii sunt ocupati cu lumanarile. Cantaretii parcurg prin cantari numeroasele carti de imnuri. Credinciosii se misca dintr-o parte in alta, punand lumanari la locurile din fata icoanelor.
Toate acestea par a fi complicate si haotice, dar pentru enoriasi totul este normal. Fiecare isi cunoaste rolul sau in adunare.
Vizitatorul este impresionat totodata, atat de imnuri, cat si de rugaciuni. Unele sunt intonate cu glas tare pentru ca toti sa le poata auzi, altele sunt recitate aproape in soapta. Crestinii din apus, care sunt obisnuiti cu rugaciuni scurte, simple si directe, sunt deseori surprinsi de limbajul elaborat, inflorit si plin de poezie al liturghiei bizantine. Aceste texte, majoritatea compuse intre secolele IV si XI, reprezinta cele mai mari realizari ale culturii crestine grecesti medievale.
Rugaciunile si imnurile sunt bazate in mare parte pe texte din Scriptura. De exemplu, rugaciunea euharistica compusa de sfantul Vasile cel Mare, contine doar in prefata, cel putin 44 de citate biblice.
„Vie Imparatia Ta”
Cu mult inainte de aparitia cartilor tiparite, de universitati sau seminarii, aceasta liturghie a educat si format pe credinciosi. Scriptura este citita si deslusita, imnurile transmit invatatura bisericii, iar icoanele intaresc aceasta invatatura. Un taran din Muntii Carpati ai Ucrainei, care nu a auzit probabil niciodata de Consiliul de la Calcedon (451), care a afirmat cele doua naturi ale lui Hristos, stie pe de rost un imn ortodox care sa parafrazeze decretele acestui consiliu.
Aceasta traditie liturgica s-a dezvoltat continuu de-a lungul vremii, inchinarea ortodoxa cautand sa ofere celor credinciosi o viziune si experienta unica. Ortodocsii cred ca prin Duhul Sfant, Hristos coboara ca sa ne dea Cuvantul, trupul si sangele Sau. In acelasi timp, noi suntem dusi acolo unde este El, astfel incat, de fiecare data cand biserica se aduna la inchinare, sa simtim gustul imparatiei.
Paul Meyendorff este profesor de teologie liturgica la Seminarul teologic ortodox Sfantul Vladimir (St. Vladimir’s Orthodox Theological Seminary), din Crestwood, New York.
Atins de un inger.
Aceasta icoana a inaltarii lui Hristos transmite parerea generala a ortodocsilor, care afirma ca ei se inchina in prezenta lui Hristos, a ingerilor si a intregii adunari din ceruri.