Categorie: Povestiri cu talc

– Andrei, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma intorc eu, a spus mama.
– Bine mamica, asa am sa fac.
– Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am inteles?
Mama s-a imbracat deosebit de frumos si a plecat.
„Oare unde se duce?”, s-a intrebat curios Andrei. „Ce ar fi sa vad unde merge?”. Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit in gradina. „Oare ce face acolo?” Andrei s-a catarat pe gardul de piatra care inconjura gradina. Noroc ca nu era inalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Andrei a fugit spre casa si pe cand a intrat mama respiratia ii era deja normala.
– Ai fost cuminte Andrei? Nu ai plecat nicaieri?
– Nu am fost nicaieri, mami! a spus Andrei mintind. Am avut mereu grija de surioara mea.
A doua zi, mama a primit un plic din care a scos cateva fotografii tare frumoase. Prvindu-le, mama in loc sa se bucure s-a intristat deosebit.
– Andrei, tu ai spus ieri ca n-ai fost niciunde, ca ai stat tot timpul cu surioara ta.
– Da mama, asa am facut.
– Atunci, vino aici si priveste.
In fotografia mamei inconjurata de florile gradinii, in spate, deasupra gardului de piatra, era chiar el, Andrei, cu ochii mirati cand o spiona pe mama in timp ce fusese la fotograf.
Minciuna are intotdeauna picioare scurte si momentul adevarului nu va fi usor pentru nimeni care in naivitatea copilareasca a lui Andrei mai cred ca pot scapa ochiului atotpatrunzator al lui Dumnezeu.

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si-asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa cateva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adancul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematand…

Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati…

Secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism.
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile.
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa.
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin.
5) Iubeste mai mult si… scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

http://www.cantececrestine.3x.ro

Un barbat se ducea intr-o statiune. Avea o multime de bagaje, asa incit prin gari intimpina tot felul de neplaceri. Intr-o gara a fost asa de suparat incit la intrebarea unui calator: „Unde mergeti, domnule?” isi pierdu rabdarea si injurind puternic, striga: „La dracu!” Un alt calator care era crestin, auzi acele cuvinte, merse dupa el si se aseza in acelasi compartiment. Dupa ce se linisti putin, crestinul incepuse vorba cu el.

Pe parcursul discutiei a gasit prilejul sa-i a-duca aminte de raspunsul dat, apoi il intreba: „Cind credeti ca veti ajunge la tinta calatoriei?”

Celalalt care se mai potolise putin, s-a rusinat de iuteala raspunsului. Marturisi deschis ca raspunsul lui grabit la urma urmei era adevarat si ca adevarata tinta a calatoriei a fost bine aratata in cuvintele spuse mai inainte.

Acesti doi oameni, care stateau fata in fata in acelasi compartiment, mergeau pe cai deosebite: unul mergea hotarit spre iad, iar celalalt avea o tinta sigura in cer. Unul se afla pe calea larga a pierzarii, iar celalalt pe calea cea strimta ce duce la viata vesnica. Si calatoria vietii noastre pe acest pamint trebuie sa duca in cer, sau in iad. Asa ca intrebarile cele mai insemnate pentru fiecare din noi sint: „Care este tinta calatoriei mele? Pe ce cale calatoresc?”

Daca esti pe calea pierzarii, te rog opreste-te si intoarce-te la calea care duce la viata vesnica. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3.16). „Isus i-a zis: EU sunt CALEA, ADEVARUL si VIATA” (Ioan 14.6).

Acu douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Cand am ajuns la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau
de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la
usa.
Deci am mers si-am batut la usa. ” Doar un minut” raspunse o voce
firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ’40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu
gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi .
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
„Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?”zise ea. Am dus
valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie.
Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
multumeasca pentru amabilitatea mea.
„Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie trat! ata”
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
„Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
” Oh, nu conteza” spuse ea. ” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
” Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.”
Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. „Pe ce ruta ati vrea sa merg?” Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si statea acol! o in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: „Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.
Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.
Femeia a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
„Cat va datorez?”a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
„Nimic” am zis eu.
” Dar trebuie si tu sa te intreti.”
„Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri” am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare.
Ea m-a strans cu putere..
” Ai facut unei femei in varsta un micut moment de bucurie” spuse ea.
„Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o! usa se inchisese… Era ca si sunetul de
incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE
AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR
AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!

Ultimii doi, care au ramas putin pe tarm si care tocmai voiau sa lege barca, s-au speriat atat de cat parama le-a scapat din mana si a cazut in apa.
Acum nu se mai auzea decat plescaitul linistit al valurilor care se spargeau de larm. Altfel, era liniste de tot, nefiresc de liniste.
Apoi – oamenii au tresarit de spaima – s-a auzit din nou – acel strigat infiorator! Este un animal? Un om?! Un urlet salbatic, un ras nebunesc…
Barbatii s-au oprit speriati.
Oamenii au ramas din nou nemiscati, s-au privit unii pe altii dezorientati… Numai primul din ei, pe care il numeau „invatatorul”, a pasit linistit inainte, de parca nu ar fi auzit nimic.
Atunci, de dupa coltul unei stanci, a aparut un baiat fugind – alb ca varul. A trecut in goana pe langa invatator – direct in mijlocul barbatilor.
– Indracitul! a strigat el. Indracitul! si apoi a alergat gafaind mai departe.
Din nou s-a asternut linistea. Barbatii s-au uitat dupa baiat. A alergat de-a lungul tarmului lacului – pana la o padurice de stejari, unde o turma de porci se balacea in balti sau manca cu mare galagie ghindele cazute pe jos.
– Ce s-a intamplat? l-a intrebat batranul pastor, care statea nemiscat pe o stanca.
– Indracitul! a strigat baiatul – inca gafaind. Pastorul nu a spus nimic, dar si-a apucat ciomagul…
Barbatii, care tocmai sosisera cu barca, l-au privit pe invatatorul lor. Acesta se apropia tot mai mult de stanca din spatele careia se auzise urletul ingrozitor.
Si apoi – barbatii s-au dat inapoi – apoi a navalit o aratare: o fantoma groaznica in acel. loc sinistru. Era un barbat gol. Pletele ii falfaiau nebune in jurul capului. In mana dreapta avea o piatra mare, de parca ar fi vrut sa omoare pe oricine i s-ar fi pus in cale. De incheietura mainii lui stangi atarna un lant rupt.
Dar toate acestea, barbatii abia au apucat sa le vada. Ceva ii forta parca sa-l priveasca pe omul salbatic direct in fata. O fata diavoleasca! in ochii tulburi se vedea manie satanica, chin de nedescris, pofta de fiara.
Acum, indracitul s-a napustit asupra invatatorului – si-a ridicat mana si mai sus, ca sa arunce piatra – ucenicii au tipat… atunci… s-a petrecut un lucru ciudat:
Invatatorul s-a oprit linistit. Indracitul a pus ochii pe tinta – apoi a tresarit… a dat drumul la piatra… si in momentul urmator a cazut ca un pom taiat la picioarele Invatatorului si a inceput sa scheaune ca un caine chinuit.
Atunci, barbatii au prins curaj si s-au apropiat. Barbatul salbatic se afla in genunchi inaintea Invatatorului si isi intindea mainile spre el, a rugaciune. Gura lui era inchisa. Dar – sinistru si infiorator – din gura inchisa s-a auzit un tipat:
– Nu! Nu! Nu ma chinui! Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu! Pleaca! Lasa-ma in pace! Pleaca odata! Nu ma chinui!
Unul din barbati si-a dus mana la barba carunta:
– Striga dracii din el. O, Doamne! Iadul este aici printre noi!
– Iadul este aici printre noi…, au murmurat ceilalti. Si apoi totul s-a petrecut uimitor de repede. Invatatorul a intrebat foarte aspru:
– Care-ti este numele?
– Nu avem nume. Dar suntem multi! O, atat de multi! au strigat demonii. Suntem o legiune! Si apoi au scancit: Avem nevoie de un loc unde sa locuim! Apoi, alt tipat ascutit: Porcii! Porcii!
– Fie! a spus Invatatorul maiestos. Apoi omul a cazut la pamant cu un strigat puternic. Se afla la picioarele Invatatorului ca mort.
In clipa urmatoare, din paduricea de stejari s-a auzit un tipat speriat. Cand barbatii au privit intra-colo, au vazut porcii fugind ca nebuni, lovindu-se de copaci, ingramadindu-se unii peste altii, tipand sinistru… si apoi… totul s-a petrecut atat de repede – cativa au inceput sa fuga spre gardul dinspre tarm. Acesta a cedat. A fost aproape comic sa privesti cum s-au aruncat porcii in lac. si de parca lacul ar fi avut puteri de atractie magice, toti ceilalti porci s-au rostogolit in lac. Zgomot mare, valuri inspumate… apoi s-a facut liniste. Numai in departare se auzeau strigatele baiatului, care fugea in urma batranului pastor spre sat…
Barbatii erau speriati. Apoi, cel cu barba a mai spus inca o data:
– Iadul este aici printre noi!
Dar atunci l-a intrerupt un barbat mai tanar.
– Da, dar El… – a aratat spre Isus – El este mai puternic decat iadul!
– El este mai puternic decat iadul, au murmurat ceilalli. – Da, si El il demasca pe diavol! a spus tanarul vesel. – Cum adica? a murmurat cel cu barba, pe care-l enerva putin faptul ca tanarul intelegea mai mult decat ei toti. Cum adica? Ai inteles tu, cumva, ce s-a petrecut aici?
– Desigur! a strigat tanarul. Diavolul poate numai sa distruga. Dar Invatatorul nostru – El poate sa vindece!
Si cu aceste cuvinte a aratat spre omul cel salbatic, care tocmai se ridica de jos si se uita in jurul lui ca un om trezit dintr-un cosmar. Si mai inainte ca cel cu barba sa poata sa spuna ceva, tanarul a alergat la omul gol si l-a acoperit cu mare grija cu mantaua lui. Rusinat si cu multumiri, omul s-a invaluit cu mantaua…
O ora mai tarziu se aflau cu totii in umbra stancilor si mancau proviziile pe care si le adusesera cu ei. Omul vindecat statea chiar langa Invatator. Nu spunea nimic. Se uita numai la El. Si pe fata lui complet schimbata se oglindea o bucurie fara margini.
Dintr-odata, s-au auzit voci. Si apoi au dat navala oamenii din sat. In frunte era chiar baiatul de la porci.
– Asta aici! a strigat si a aratat spre Invatator. In urma lui alerga gafaind un bogatas gras care se tanguia intruna:
– O, porcii mei! Porcii mei grasi si frumosi! si in spatele celor doi venea tot satul – strigand – gesticuland – razand – urland. Brusc, baiatul s-a oprit.
– Indracitul! a soptit mirat. asta e… asta e…, mai mult nu a mai apucat sa spuna.
Dar atunci, bogatasul gras s-a aruncat plangand la picioarele Invatatorului si i-a spus:
– Nu stiu cine esti. Dar te rog – pleaca! Pleaca! Pur si simplu l-a impins de pe locul lui: Dar pleaca odata! Pleaca! Tu, cel care mi-ai risipit averea! Pleaca!
Baiatul de la porci l-a tras de manta:
– Stapane! Priveste! indracitul este vindecat!
– Ei si! Porcii mei! O, porcii mei! a urlat bogatul furios si l-a impins pe baiat la o parte…
Dupa ce barca se desprinsese deja demult de tarm, baiatul de la porci tot se mai afla pe larm si privea barca in departare, cum se face tot mai mica.
– Ce fel de om este acesta?!
Apoi a simtit o mana pe umarul lui. A tresarit speriat si l-a vazut langa el pe omul vindecat:
– Vino, baiete! a spus el, sa mergem prin sate si sa povestim, ca Dumnezeu a trimis un Ajutor.
Apoi au plecat mana in mana si din nou linistea a pus stapanire pe tarmul lacului…

Doi baieti au demontat orologiul familiei pentru a-i descoperi secretele. Dupa ce au examinat fiecare piesa componenta, l-au asamblat la loc. In timpul noptii tatal lor a fost trezit de zgomotul orologiului care a batut de 97 de ori fara sa se opreasca. „Marie, striga barbatul iritat catre sotia lui, trezeste-te! N-a fost niciodata atat de tarziu!”
Aceste cuvinte sunt la ordinea zilei in aceste vremuri tulburi. Civilizatia noastra va fi poate distrusa maine! Poate vom muri maine! Si chiar daca aceste evenimente nu se vor intampla, noi suntem astazi cu un an mai aproape de sfarsitul vietii noastre pe Pamant! Timpul fuge, ocazii de a face bine se pierd pentru totdeauna, unele familii isi vor pierde chiar proprii copii daca nu se trezesc! Cu adevarat nu a fost niciodata atat de tarziu!
Nu mai intarziati; momentul pentru a deveni crestin este acum!
„Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile?”

Cu ani in urma un tata care si-a pierdut sotia traia intr-o mahala saracacioasa de la marginea unui oras mare. Cu el locuia fiul lor micut, ramas orfan de mama si pe care lumea il striga ” Pistruiatul”.
In fiecare zi, acest om incerca sa-si faca datoria si de mama si de tata, si sa zideasca in inimioara lui o credinta in lucrurile care raman pentru vesnicie.
Cei doi locuiau intr-un loc foarte stramt; bietul baiat n-avea nici un centimetru de iarba sau vreun copac la umbra caruia sa se poata juca afara.
De obicei, „Pistruiatul” era obligat sa stea in casa si sa se amuze singur in timp ce tatal sau era plecat sa gaseasca cate ceva de lucru. Intr-o zi insa, tatal sau il lua cu el la lucru. Trecand pe langa o casa frumoasa cu gard viu si tufe frumoase cu flori, cu iarba verde frumos taiata, baiatul incerca sa se smulga din mana tatalui.
„Ce-i cu tine, fiule? Ce s-a intamplat?”
„Vreau sa ma duc acolo pe iarba si sa ma joc pana vii tu inapoi de la lucru” – zise baiatul.
„Dar n-ai voie! Oamenii aceia nu-ti vor da voie pentru ca acolo e curtea lor si ei o pastreaza frumoasa si curata, nu-i asa?” – ii explica tata baiatului.
Pistruiatul suspina si mergand mai departe isi tot intorcea capul spre casa frumoasa cu iarba verde si flori frumoase. Bietul Tata simti destul de bine lipsa copilului de aceste binecuvantari temporale dupa care tanjea.
La intoarcere spre casa lor amarata si saracacioasa, Pistruiatul il intreba pe Tata:
„Taticule, de ce n-am putea sa avem si noi ceva iarba, copaci si flori acolo unde Ionica, Matei si eu ne jucam uneori ? ”
Tatal Pistruiatului era un om care citea cu credinciosie din Sfanta Scriptura. Se aseza in scaunul lui si-i povesti baiatului despre lucrurile frumoase de care se vor bucura ei in lumea cea noua de dincolo, daca va fi baiat bun si cuminte. Descriindu-i casa aceea frumoasa si vesnica, zise baiatului:
„Asculta Sandu, cand vom ajunge acolo, in tara aceea frumoasa, acolo vom avea o casa minunata cu tot felul de flori si copaci, si cu multa iarba verde de care tu sa te bucuri. ”
„Vor fi si pasarele care canta , in copacii nostri ? Imi va da voie Domnul Isus sa am un catelus mititel cu care sa ma joc ? – intreba Sandu. ” Voi putea avea si un ponei?”
” Sigur ” – zise Tata. „Sunt sigur ca Domnul Isus iti va da toate lucrurile pe care le doresti pentru a fi complet fericit. Poate ca vei avea si un ponei si un leagan intr-un copac.”
Pistruiatul nu obosea niciodata sa-l asculte pe Tata vorbind despre aceste lucruri cu privire la locul si casa aceea frumoasa din lumea de dincolo.
Intr-o seara, Tata s-a intors foarte tarziu acasa. Lucrase mult si din greu. Avusese o zi tare grea si lunga. Cu toate acestea, micutul Pistruiat sari in bratele Tatalui si-l ruga fierbinte:
” Te rog Taticule sa-mi mai spui poveste frumoasa despre cer. Cand vom ajunge acolo si cat ne-ar costa ca sa mergem acolo? Eu pot sa ma duc sa vand ziare si sa fac bani repede de drum. Imi dai voie Taticule ? ”
Si asa urmau intrebarile una dupa alta si strangandu-si fiul mai aproape de inima, incepu a-i povesti :
” Nu, fiul meu, esti inca prea mic ca sa poti vinde ziare. Ma vei putea ajuta pe mine mai tarziu, dar nu acum. Daca vei fi baiat bun si intotdeauna cinstit si drept, atunci vei putea merge intr-o zi acolo, la casa aceea frumoasa fara sa platesti drumul.”
Sandu asculta cu mare atentie in timp ce alte intrebari ii mai rasareau in inima lui plina de asteptari. Tatal sau accentua mereu ca numai traind o viata curata si cinstita va putea sa ajunga la casa aceea frumoasa din cer. Baiatul era foarte impresionat de ceea ce Tatal ii povestea cu privire la casa aceea.
Intr-o seara, Tatal veni foarte, foarte obosit acasa. Era asa de obosit ca nici nu mai avu putere sa manance. Se aseza pe pat si ofta adanc.
” Ce-i cu tine Taticule, nu te simti bine ? Lasa-ma sa-ti frec picioarele, stiu ca esti foarte obosit ” – zise Pistruiatul incercand sa-i frece picioarele obosite si pline de durere ale Tatalui. Apoi, se aseza langa el si adormi dus.
Tata insa era bolnav. A doua zi i-a zis baiatului sa cheme vecina de-alaturi. Cand aceasta veni, Tata ii zise:
” Sunt putin ingrijorat cu privire la baiatul meu. Daca cumva se intampla ceva cu mine, ai sa ai grija si de baiatul meu ? E copil bun si in cateva luni, dupa ce va mai creste putin, te va putea ajuta si el la ceva. Spune-mi, te rog, vei avea grija de el si vei face asta pentru mine ?”
Vecina nu-i promise nimic pentru ca era si ea foarte saraca.
Febra se ridica repede. Tata mai stranse odata baiatul mai aproape de inima sa, si-I
zise:
” Dragul Tatii, s-ar putea sa te parasesc, dar Dumnezeu va fi intotdeauna cu tine. El se va ingriji de tine daca vei sta de vorba cu El in rugaciune si daca vei fi intotdeauna cinstit. Sa nu iei niciodata ceva care nu-i al tau. Si-apoi, intr-o zi, tu si mama, si eu, ne vom intalni in casa aceea frumoasa despre care ti-am vorbit.”
Cu aceste cuvinte tata a adormit. Inspre dimineata a-nceput sa delireze din cauza temperaturii iar patru zile mai tarziu lumea Pistruiatului se intunecase parca, iar mica lor casuta era si mai goala, dar era casuta lui, si-ar fi vrut sa ramana acolo sa traiasca singur. Dar nu s-a putut ca el sa ramana acolo. Cateva zile mai tarziu, pentru ca baiatul n-avea cu ce sa plateasca chiria, stapanii casei l-au scos in drum cu cele cateva lucruri pe care le mai avea. Pistruiatul nu se putea gandi decat la un singur lucru: sa gaseasca undeva un colt la care sa poata vanda ziare. In cele din urma, gasi un loc intre doua cladiri. Isi puse acolo lucrusoarele lui si se duse sa-l caute baietii cu ziare. Dadu cu ochii de unul din ei si-l intreba unde trebuie sa se duca si ce trebuie sa faca ca sa vanda si el ziare. Dupa ce capata si el o gramada de ziare, se duse la locul lui si incepu a striga:
” Ziare ! Cumparati ziare, va rog frumos ! ”
Zilele erau lungi si Pistruiatul se simtea foarte singur desi putea acum sa castige suficient pentru mancare.
Dar intr-o zi, un catelus mic se smiorcai pe langa el. Era flamand si fara stapan. Pistruiatul vorbi cu el si-i dadu chiar o bucatica de painea uscata din buzunarul sau. Acesta se gudura pe langa baiat si se aseza jos la picioarele noului sau prieten. Baiatului i-a placut tare mult gestul acesta.
Cand seara veni, Pistruiatul se indrepta spre locul unde-si pusese lucrusoarele lui numind locul acela ” casa ” lui. Catelusul se lua dupa el si se ghemui langa el in culcusul pe care si l-a facut singur – Pistruiatul. Cei doi devenira foarte buni prieteni. Dormeau impreuna si peste tot erau vazuti impreuna zi de zi. Pistruiatul impartea cu el tot putinul pe care-l avea de mancare, iar catelul ii tinea de caldura noaptea.
Intr-o zi, pe cand Pistruiatul statea la locul lui si vindea ziare, o doamna bine imbracata scapa din mana poseta si se urca in masina ei eleganta si stralucitoare luand-o din loc. Pistruiatul ridica poseta, se uita in ea si vazu o gramada de dolari stralucind. Sa fi luat cativa din ei ?
” Oh, Nu ! ” – isi zise lui insusi. ” Nu sunt ai mei. Voi fugi dupa masina. Poate ca va opri la Stopul de la capatul strazii.
Si Pistruiatul o lua la fuga cat il tinu picioarele cu cainele la calcaiele lui. Baiatul ajunse masina din urma si flutura poseta doamnei in aer.
” Oh, multumesc frumos ! ” – zise femeia si-i dadu un bacsis.
Doamna era foarte placut impresionata de cinstea baiatului care-i aduse poseta cu tot ce era in ea si se gandi sa faca ceva mai mult pentru el. Dupa ce s-a gandit destul timp, femeia s-a hotarat sa-l adopte pe Sandu, daca s-ar fi putut. Asa ca a-nceput sa caute care sunt formele de adoptare si ce trebuia sa faca.
Dupa cateva saptamani, Doamna conduse din nou masina pana la coltul in care statea baietelul – vanzatorul de ziare – murdar ,cu pistrui pe fata si trist. Il chema la masina sa cumpere niste ziare. Baiatul avea cam o duzina ( 12 ) de ziare sub brat. Doamna le cumpara pe toate, ceea ce surprinse foarte mult pe baietel.
” Hai, urca-te in masina sa te plimb un pic cu ea. Si-asa nu mai ai ziare de vandut” – zise Doamna.
Pistruiatul se gandi un pic, apoi se uita la hainele ei frumoase si la masina ei minunata.
” Multumesc Doamna, dar eu nu sunt decat un vanzator de ziare; n-am haine frumoase si pe langa toate astea mai am si un partener mic. L-am numit Muscatura, iar pe mine Imbucatura. Si asa noi doi ne potrivim si reusim sa supravietuim ” – zise baiatul zambind. ” El merge cu mine oriunde merg si eu pentru ca este singurul meu prieten „.
” Ma bucur ca ai un prieten. Lasa-l si pe Muscatura sa intre in masina.”
Amandoi, urcara in masina si se asezara pe bancheta din spate. Masina porni si in curand iesira de pe strazile aglomerate ale orasului indreptandu-se spre un cartier mai marginas al orasului cu cladiri frumoase si spatii verzi. Pistruiatul se gandi ce bine-ar fi daca ar fi trait tatal sau, sa vada si el aceste strazi frumoase. Deodata, masina o lua pe un deal si cand ajunse in varful lui, masina intra pe o carare frumoasa cu multa iarba verde in jur. Apropiindu-se de-o casa, Pistruiatul zari un leagan agatat intr-un copac iar langa copac statea un ponei Shetland, asa cum visase el sa aiba o data.
Masina se opri si Doamna deschise usa.
” Coboara fiule si bucura-te ! Aceasta este casa ta de azi inainte. Poneiul acela este al tau, iar Muscatura poate sa stea si el aici ” – zise Doamna.
Pistruiatul se uita de jur imprejur cu emotie si cu bucurie, apoi lua mana Doamnei si uitandu-se in ochii ei o intreba:
” Aici este raiul ? Daca aici este raiul te rog sa ma duci la taticul meu „.
Raspunzand intrebarii baiatului, ochii Doamnei se umplura de lacrimi:
” Voi face tot ce pot ca locul acesta sa arate cu un mic rai pentru tine, pana va veni Domnul Isus sa ne ia pe toti in raiul Sau cel mare. Nadajduiesc ca atunci cand vom intra cu totii in locul acela minunat, tu il vei vedea din nou pe mama si pe tatal tau. Si Domnul Isus va fi acolo. Ce frumos va fi , nu-i asa ?
” Da, dar taticul meu mi-a zis ca raiul este un loc frumos exact ca acesta… si ca… ca …. Aici este exact asa cum imi povestea el. Te rog, spune-mi, nu-i aici raiul ? – continua Pistruiatul.
Doamna aceasta buna, duse baiatul in casa, il spala si il imbraca cu haine noi si curate. Apoi i-a zis:
” Dragul meu si fiul meu, de azi inainte nu va mai trebui sa te duci sa vinzi ziare. Eu te voi adopta si vei deveni baiatul meu” – zise Doamna.
” Dumneavoastra vorbiti exact ca taticul meu. De unde ati stiut ca eu ma rugam pentru o casa ? Eram foarte singuratic dupa moartea taticului meu” – zise Pistruiatul.
” Vrei sa-ti spun de unde stiu ? ” – intreba ea.
Baiatul se uita la ea cumva surprins in timp ce asculta pe noua lui Mama citind:
” Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana, si urechile Lui iau aminte la strigatele lor.” Ps. 34: 15 ” Cand striga cel fara prihana Domnul aude, si-I scapa din toate necazurile lor.”
” Dumnezeu a auzit strigatul tau; si pentru ca ai fost cinstit, eu am fost impresionata sa te iau acasa la mine si sa te fac baiatul meu.”
Dumnezeu a ascultat rugaciunea fierbinte a lui Sandu si i-a raspuns mutandu-l intr-o casa frumoasa cu o femeie buna.

FII MULTUMIT!

Povestea noastra se refera din nou la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.
Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
– ” Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
Andrei zambi frumos si-i raspunse:
– ” Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata.”
Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
– ” Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? ”
– ” Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun – pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru..”
– ” Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
i-a zis din nou domnul acela.
– ” Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea ” – zise Andrei.
– ” Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?”
– ” Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj.”
Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
– ” Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca – secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun ” Baiatul Multumit ? ”
Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
” Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
Iata copii, ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.