Categorie: Eseuri

Inchinatori la idoli

Text: 1 Ioan 5:21

Introducere:
Exista pasaje in Biblie care ni se par demodate. Acesta este unul dintre ele. El ne vorbeste despre pericolul „inchinarii la idoli”, ori astazi, vom zice noi, nu mai este la moda sa ne inchinam la idoli. Aceasta practica a ramas in negura vremurilor de mult apuse.

Asa sa fie oare? Ceea ce uitam adesea este ca fiinta umana a ramas esentialmente aceiasi si ca Solomon ne-a avertizat ca Nu este nimic nou sub soare: ce a mai fost va mai fi si ce este a mai fost cu siguranta”.

Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca nu inchinarea la idoli a disparut, ci felul in care o percepem noi. In spatele idolilor la care s-au inchinat oamenii de-a lungul istoriei au existat intotdeauna emotii si trairi umane specifice. Actele exterioare n-au facut altceva decit sa exprime prin simbol, trairi foarte aprinse ale simtirii. Iata un text din Noul Testament care ne explica aceasta „metamorfozare” a trairilor sub forma idolatriei: „De aceea, omoriti madularele voastre care sunt pe pamint: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli” (Col. 3:5). S-ar putea ca astazi noi sa fi renuntat la expresiile simbolice exterioare, la stilpii de lemn si la altarele de piatra, la turtele rotunde si la chipurile turnate, la cerceii de la urechi si la lunisoarele de la git, dar fiecare dintre noi este inca pindit de pericolul pingaririi prin explozia poftelor interioare, care sunt si astazi gata „sa dea lastari de amaraciune”.

Adevarul este ca oricine nu I se inchina lui Dumnezeu si nu s-a reasezat sub autoritatea Lui echilibranta si vindecatoare, traieste o viata tumultoasa, in care poftele si patimile dicteaza. Intreaga omenire sufera si acum subjugata sub clocotitoarele eruptii ale pornirilor necontrolate (sau „controlate” din umbra de Diavol!). Iata in continuare citeva descrieri ale idolilor din trecut si corespondentii lor in trairile contemporane:

I. MARTE – „zeul razboiului”.
Oamenii l-au folosit pentru a-si justifica si explica pornirile violente, cotropirile, uciderile. A diparut astazi razboiul? Cu siguramnta ca nu. La acest altar vor mai cadea inca jertfe pina la sfirsitul lumii! Chiar „armaghedonul” va fi marele macel inchinat acestui zeu al razboiului. Prin contrast cu „razboiul justificabil”, copii lui Dumnezeu trebuiesc sa fie „fii ai pacii”, „facatori de pace” . La nasterea Domnului Isus, ingerii vestitori au cintat: „Pace pe pamint intre oamenii placuti Lui”.

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

II. BACHUS – zeul „petrecerilor”
Bachus a fost zeul bucuriei debordante abandonata in bratele placerilor carnale, zeul exuberantei. In cinstea lui, grecii ridicau cupa cu vin. Chipul sau era invesmintat in coarde de vita plina de rodul strugurilor.

A disparut goana dupa placerile petrecerilor? Chiar si fara pomenirea lui Bachus, traim intr-o societate care cheltuieste miliarde de dolari ca sa se „imbete” in placeri, ca sa iasa din „terna existenta mecanica a zilelor” si sa se abandoneze in aiurarile visatoare ale unei fantezii bolnave si inrobita de pofte.

Prin contrast cu „petrecaretii”, copiii lui Dumnezeu, prefera realitatea in locul iluziei, nu fug intr-o inconstienta dezumanizare, refuza robia poftelor animalice si traiesc frumos „ca in timpul zilei” (caci petrecerrile se tineau noaptea, iar imoralitatea astepta deobicei perdeaua intunerecului): „Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, in ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite. De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfriu si va batjocoresc” (1 Petru 4:3-4).

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

III. MAMON – ZEUL POSESIUNILOR MATERIALE
Mamon – era de mult zeul posesiunilor materiale, al averii, al banilor. Nu cred ca trebuie sa insist ca sa va conving ca acest idol, fara reprezentarile lui simbolice din trecut, traieste si astazi si este o amenintare teribila. Uitati-va in jur la goana dupa avere, la permanenta competitie care agita piata economica. „ntreaga economie mondiala este bazata pe „libera competitie”. Competitie pentru ce? Care este scopul ei final?

Traim intr-o societate imatura, copilaroasa, pacalita prea lesne de Cel rau cu „jucariile” comfortului contemporan. Fiecare vrem sa adunam mai mult si mai mare. Ne uitam in curtea vecinului si vrem sa avem mai mult ca el. Cineva a rezumat obsedanta goana a celor stapiniti de Mamon intr-o „redefinire” a scopului vietii: „Who dies with the most toys, wins!” (Cine moare avind cele mai multe jucarii, cistiga!”). Intr-o lume inebunita de „cleptomania” celor obsedati cu acumularea bunurilor materiale, Domnul Isus a venit cu o corectie de sanatate si bun simt: „Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” si le-a dat apoi pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12:15).

Inclinarea spre avaritie ne dezechilibreaza launtric si ne face incapabili pentru slujirea lui Dumnezeu: „Nimeni nu poate sluji la doi stapini, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tinea la unul si va nesocoti pe celalalt: Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (Mat. 6:24).

„Copilasilor, paziti-va de idoli!”

IV. Cupidon – zeul dragostei si-al pasiunii
Cupidon – era pe vremuri „zeul dragostei irezistibile” . Este interesant ca simbolul lui cu chip de copilas purtator de aripioare si de arc si sageata mai staruieste inca, angelic si nevinovat prin parcuri si pe ilustrate postale. El era tovarasul de viata si activitate al lui Venus, zeita iubirii.

Am citit intr-o publicatie aparuta in limba engleza, ca acest Cupidon este zeul lui „convinient love”, al carei simbol este „condom”-ul, spre deosebire de „covenant love” al carei simbol este verigheta. Nimic mai adevarat!

Dragostea este o traire minunata, dar sa faci din ea o abandonare sub robia glandelor, a feromonilor si a instinctelor primare este o decadenta echivalenta cu inchinare la idoli. Cititi cu atentie capitolul 7 din cartea Proverbelor si veti descoperi ceva uitat de predicatorii de astazi: dragostea carnala era practicata in vechime sub mantia inchinaciunii: „Eram datoare cu o jertfa de multumire, azi mi-am implinit juruintele” (7:14). Patul este descris metaforic drept un altar: „Mi-am impodobit patul cu invelitori, cu asternuturi de pinzeturi din Egipt; mi-am stropit asternutul cu smirna, aloe si scortisoara. Vino sa ne imbatam de dragoste pina dimineata, sa ne desfatam cu dezmierdari!” (7:16-18). Sfatul dat in finalul capitolului este valabil si astazi: „Sa nu ti se abata inima spre calea unei astfel de femei, nu te rataci pe cararile ei. Caci ea a facut sa cada multe jertfe (jocul de cuvinte este evident) si multi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinta mortilor, drumul care coboara spre locasurile mortii” (7:25-27).

Copilawilor, paziti-va de idoli!

V. MINERVA – zeita intelepciunii
Minerva – era in cetatile grecesti „zeita intelepciunii”. Ea domina „academiile” intelectualitatii la care petrecea „cultura”. Daca Minerva patroneaza idolatria intelectuala, este evident ca ea are si astazi temple si altare in mai toate orasele mai rasarite ale lumii. Publicatii universitare vorbesc chiar „metaforic” (sic!) despre „altarul stiintei si cunostintei”, numind cladirile care adapostesc scoli si facultati „temple” ale cunoasterii. Daca a cunoaste inseamna a lua legatura cu realitatea si a o intelege, atunci numai cunoasterea de Dumnezeu si prin Dumnezeu este calea prin care se poate ajunge la ea. stiinta de astazi s-a proclamat insa „atee” . Oamenii de stiinta si cultura, ne spune apostolul Pavel, s-au falit ca sunt intelepti si „au inebunit” (Rom. 1:22).

Definitia unei stari de nebunie este „o stare de confuzie generala, in care omul pierde legatura cu realitatea, traind intr-o lume a fantasmelor”. Ne putem baza pe „datele stiintifice”? Pina si cei mai inversunati „preoti ai laboratoarelor stiintifice” trebuie sa recunoasca faptul ca „adevarurile” stiintifice se schimba la fiecare zece ani (uneori chiar mai repede). Cine ar mai preda astazi dintr-un curs universitar folosit in 1940? Lumea intelectuala numeste aceasta ne’ncetata inlocuire a „adevarurilor stiintifice”: „progres”. N-ar fi mai cinstit sa se spuna ca ceea ce trebuie inlocuit, daca n-au fost „adevaruri”, au fost de fapt niste … minciuni! Din acest punct de vedere, stiinta isi schimba „minciunile” la fiecare zece ani!

Realitatea este insa alta: Minerva este o zeita cu cirje, care schioapata si se muta fara incetare cind pe un picior cind pe celalalt. Oamenii fara Dumnezeu sunt sortiti sa „b’jb’ie” pipaind prin intunerec o realitate din care au alungat „lumina” prezentei lui Dumnezeu: „El (Dumnezeu) a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamintului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa se sileasca sa-L gaseasca bijbiind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul lui …” (Fapte 17:26-27).

Copilasilor, feriti-va de idoli!”

Imi veti zice desigur: „Frate, toti acesti idoli sunt un pericol pentru cei din afara Bisericii! Noi n-avem treaba cu ei!” Va voi raspunde ca n-aveti dreptate. Suntem la fel de in pericol ca si cei din societatea din afara Bisericii. Idolii nu se sfiesc sa intre in „curtea Templului.” Degeaba i-a asezat Solomon afara din oras, „pe muntele din fata Ierusalimului” (1 Regi 11:7). Idolii s-au strecurat in cetate si au patruns in inimile celor din poporul Domnului. Si daca cei de mai sus sunt un pericol evident, de care mai stim si mai vrem sa ne pazim, iata citiva idoli prefacuti, care au furisat printre noi purtind mastile religioase onorabile.

VI. MARIA SA „Eul”
In limba engleza, acesta este singurul pronume care se scrie cu litera mare, indiferent de locul in care se afla in propozitie. Bisericile crestine sunt pline de Diotrefi moderni, care in loc sa-L slujeasca pe Dumnezeu sau sa se puna la dispozitia fratilor, se slujesc pe ei, transformind amvoanele in altare ale afirmarii de sine. Este o realitate trista. Cine ar putea sa o nege?
Fratele Simion Cure imi spunea ca sunt doua feluri de predicatori: „priveghetori” si „privighetori”. Unii asculta necazurile altora, altii sunt acolo doar ca sa-si auda propriul glas si propria melodie. Muritori de rind se aseaza pe tronul papal si-si dau ideile proprii drept „edicte divine”.

Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VII. „LEGALISMUL”
Bisericile au inlocuit Legea lui Moise (care macar ne-a fost data de Dumnezeu) cu legile traditiilor omenesti. Cine stie sa priveasca, va observa repede ca exista o „traditie baptista”, o „traditie ortodoxa”, o „traditie catolica”, o trdaitie „pentecostala”, o „traditie lutherana”, etc. Daca aceasta s-ar limita doar la manifestarile exterioare de cult, inca n-ar fi chiar asa de rau (orice manifestare de grup trebuie sa aiba o oarecare forma in desfasurare si anumite rinduieli care sa dea stabilitate in desfasurare; viata insasi este „cea mai organizata forma de existenta a materiei”). Legalismul si-a pus insa gheara ucigasa si pe trairile sufletesti, pe bucuriile si elanul nostru duhovnicesc.
Cercetatorii istoriei Bisericii au observat ca fiecare trezire religioasa urmeaza inevitabil un anumit ciclu: mai intii este entuziasmul care atrage si incalzeste masele de oameni, apoi urmeaza treapta „organizarii”. Ea duce la formarea unor structuri absolut necesare pentru momentul acela istoric. Cu timpul insa, structurile devin mai importante ca oamenii, entuziasmul este inlantuit de proceduri si comitete. Rezultatul este ca organizatia devine mai importanta decit oamenii, iar functionarii iau locul lucratorilor duhovnicesti.

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VIII. DENOMINATIONALISMUL
„Pasarile cu pene la fel zboara impreuna”, spune proverbul popular. Peisajul contemporan al crestinismului ne prezinta o sumedenie de „grupari religioase”, „culte crestine”, „biserici surori”, etc. Ce sunt aceste denominatii si cum au aparut ele?
Cea mai buna descriere am gasit-o intr-o carte aparuta tot in limba engleza. Exprimarea era inlesnita de un joc de cuvinte: „Man, movement, monument”. Altfel spus: denominatiile au inceput cu activitatea scrisa sau oratorica a unui om (man) spiritual care a „redescoperit” adevarul Scripturii si l-a trimbitat celor din jur. La glasul lui, o parte din multime s-a incolonat dupa el si s-a format o „miscare” (movement). Dupa moartea liderului, miscarea a „inghetat” in tiparele si limitele lui, uneori pastrind ca eticheta chiar numele intemeietorului. S-a nascut astfel un monument (monument) sau o „denominatie”.

Inevitabile si imposibil de inlaturat din viata Bisericii contemporane, denominatiile trebuiesc tratate insa cu o anumita norma decenta de rezerva. Iata ce le scria apostolul Pavel, necoptilor crestini din Corint: „Cind unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” si altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteti voi oameni de lume? Cine este Pavel? si ce este Apolo? Niste slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ati crezut; si fiecare dupa puterea data lui de Domnul. Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca; asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sa creasca”, „Christos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? sau in numele lui Pavel ati fost voi botezati?” (1 Cor. 2:4-7; 1:13).

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

IX. RELIGIOZITATEA
Exista „o forma de evlavie” fara putere de care trebuie sa ne ferim. Religiozitatea este definita ca „ritual fara o relatie personala cu Dumnezeu”. Cum se poate ca intr-o tara in care un procent coplesitor al populatiei se declara crestini sa existe atitea delicte, atita imoralitate, atita coruptie si atita pornografie?
Pe vremea marilor treziri spirituale din America, inchisorile ramineau goale, personalul tribunalelor trebuia redus, iar medicii constatau cu bucurie scaderea drastica a numarului celor infectati cu boli venerice. Pentru unii, religiozitatea functioneaza ca un veritabil „vaccin”: ei stiu suficient despre crestinism ca sa nu se mai imbolnaveasca cu el!

Adevaratul crestnism este o febra a dragostei („Preaiubitul meu este cel mai frumos dintre oameni” „Eu sunt a preaiubitului meu si el este al meu”, „Ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintii”, etc.)

Bisericile contemporane sunt asa de reci ca daca ar intra in ele cineva cu adevarat „in clocot” pentru Dumnezeu am zice ca „are febra” sau ca este fanatic! In loc sa ne adunam ca sa ne intilnim „cu Christos”, ne multumim sa venim la „adunare” ca sa auzim „despre Christos”. S-a ajuns astazi ne concentram asupra „anumitor atribute” ale lui Dumnezeu, fara sa-L luam in seama pe Dumnezeu insusi. Sunt Biserici care accentueaza „credinta”, facind-o un fel de pirghie arhimedica prin care am putea misca universul. Altii accentueaza „dragostea”, ca pe un riu iesit navalnic din matca si inundind pina la distrugere orice institutie de disciplina a sfinteniei si dreptatii. Exista inca si altii care au ajuns sclavii „bucuriei sfinte”, un fel de transa pagina, care transforma adunarile in iarmaroace pline de saltimbanci si giumbuslucuri. Astfel de oameni uita ca „bucuria Domnului” nu vine niciodata fara decenta si sfintenia prezentei Lui.

Daca religia ta nu te schimba , schimb-o tu pe ea! Nu te multumi cu „religiozitate”, ci cauta evlavia printr-o relatie personala cu Christos.

„Copilasilor, paziti-va de idoli !”

Incheiere:
„Nici un cuvint iesit de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” Biblia este o carte care refuza sa se invecheasca. Scurtul indemn din finalul epistolei lui Ioan ne este adresat si noua. Dumnezeu este mereu „contemporanul” nostru, Tatal etern coplesit de grija pentru „ai Sai”: „Copilasilor, feriti-va de idoli!

Testul „Beniamin”

Text: Gen. 42:21-23

Introducere:
Uneori, certurile sunt inevitabile si par indreptatite. Ele duc insa intotdeauna la suferinta si durere. Pocainta de dupa parerea de rau ttrebuie pusa la incercare: „Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra”.

I. Motivul conflictului. Conflictul dintre Iosif si fratii sai a aparut dintr-o saminta semanata in firea paminteasca cu multi ani inainte. tatal lui Iosif, Iacov, avusese nu mai putin de 12 copii de la patru femei diferite: doua neveste, Lea si Rahela, si doua slujnice ale acestora, Zuilpa si Bilha. Cele douasprazece semintii ale lui Israel s-au nascut din lupta celor doua neveste ale lui Iacov pentru inima barbatului lor.Istoria aceasta se afla in pasajul care tine din Geneza 29:15 pina in Geneza 30:24.

Este evident ca Iacov a iubit-o mai mult pe Rahela. Pentru ea i-a slujit lui Laban 14 ani. „nclinatia inimii lui s-a rasfrint si asupra copiilor Rahelei. Dintre toti, Iosif si Beniamin au fost „preferatii” tatalui lor. Biblia ne spune ca „Israel (iacov) iubea pe Iosif mai mult decit pe toti ceilalti fii ai sai, pentru ca il nascuse la batrinete; si i-a facut o haina pestrita. Favoritismele din viata de familie atrag gelozie si dor de razbunare. Nu este de mirare deci ca frati lui Iosif au resimtit neplacut atentia pe care Iacov i-a aratat-o lui Iofif si au ajuns sa-l urasca in inimile lor.

Din cind in cind, Iosif mai arunca gaz peste foc, „pirindu-si” fratii si spunind tatalui lor toate vorbele lor rele (Gen. 37:2). Colac peste pupaza, atmosfera familiei este inrautatita si mai mult de doua vise pe care le-a avut Iosif. La suprafata, visele pareau a spune ca alintarea tatalui i se suise lui Iosif la cap si ca el nazuia sa ajunga un fel de stapin peste viata fratilor sai. Mai mult, intr-unul dintre vise, chiar si mama si tatal sau ii dadeau cinste si i se inchinau! (Gen. 37:511).

II. O rezolvare in firea paminteasca. Conflictul dintre Iosif si fratii sai si-a atins momentul de culme cind acestia, departe de privirile si bratul ocrotitor al tatalui, l-au prins, l-au legat, l-au aruncat intr-o fintina fara apa din pustie si l-au vindut apoi onor negustori madianiti, care se indreptau cu caravana de mirodenii spre Egipt.

Ca sa ascunda de tatal lor fapta lor rea, copiii lui Iacov au luat haina pestrita a lui Iosif, au inmuiat-o in singele unui tap lunghiat si i-au trimis-o spunind: „Iata ce am gasit! Vezi daca este haina fiului tau sau nu.” (Gen. 37:32). remarcati va rog, ca nici macar acum ei nu spun: fratele nostru”, ci „fiul tau”. Mare trebuie sa fi fost dusmania si ura lor fata de Iosif!

Crezind ca fiul sau preferat a fost mincat de fiarele salbatice, Iacov a plins mult si si-a jelit amarnic fiul, spunind: „Plingind ma voi cobori la fiul meu in locuinta mortilor”.

III. O vreme de incercare. A urmat apoi o vreme de seceta si de mare incercare peste familia lui Iacov. Intre timp, prin providenta divina, in Egipt, Iosif ajunsese sa fie pus in mare cinste si ocupa locul doi in imparatie. Prin mina lui, Dumnezeu pusese deoparte grine suficiente pentru hrana tuturor celor ce sufereau din cauza extraordinarei secete. La porunca tatalui lor, fratii lui Iosif s-au pogorit cu bani in Egipt, ca sa cumpere de ale mincarii (Gen. 42:1-5).

Ajunsi in Egipt, copiii lui Iacov au dat, fara sa stie, de … Iosif. Trecusera intre timp 13 ani. Fata lui Iosif arata acum altfel. Hainele si pieptanatura lui Iosif l-au ascuns si mai mult de privirile fratilor sai. Nu este de mirare ca nu l-au recunoscut, dar mare trebuie sa fi fost uimirea lui Iosif cind i-a vazut pe fratii sai venind si aruncindu-i-se cu fata la pamint inaintea lui (Gen. 42:6)!

Dumnezeu il facuse pe Iosif un om foarte intelept. Cum se va purta oare acum el cu fratii sai? Va invit sa privim bine si sa urmarim impreuna ce face Iosif. Cel ce tilcuise visele Egiptenilor va trebui sa manifeste acum intelepciunea divina in felul in care se va purta cu fratii sai vinovati. Ce va face el?

Eu numesc ceea ce urmeaza: „testul Beniamin”! Va invit sa vedem impreuna cum isi pune Iosif fratii la incercare. Iertarea lui nu este acordata prea ieftin. „Vindutul” de alta data vrea sa se convinga mai intii ca fratii sai si-au venit intre timp in fire si s-au pocait de fapta lor.

I. Prima faza a testului: Traieste Beniamin?.
Primul lucru pe care-L face Iosif , este sa le vorbeasca aspru si sa-i intrebe despre ei si familia lor. El vrea sa vada daca ei spun adevarul sau sunt in continuare oameni ai minciunii.

Cind afla de la ei ca Rahela, mama lui, i-a mai nascut lui Iacov inca un fiu, numit Beniamin, Iosif vrea sa fie sigur ca ura lor nu l-a ucis cumva si pe Beniamin. Ura fata de primul copil al Rahelei se putea rasfringe si peste cel de al doilea. L-au lasat ei sa traiasca?

Prima lui porunca este deci: „Iata cum veti fi incercati. Pe viata lui Faraon ca nu veti iesi de aici pina nu va veni fratele vostru cel tinar! Trimiteti pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru, iar voi ramineti la opreala. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la incercare si voi sti daca adevarul este cu voi sau nu” (Gen. 42:15-16).

Sub apasarea usturatoare a bratului divin, fratii lui Iosif au inceput sa simta mustrarea constiintei. Fapta lor rea le aparea mereu inaintea ochilor: „Da; am fost vinovati fata de fratele nostru, caci am vazut nelinistea sufletului lui, cind ne ruga, si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta” Ruben a luat cuvintul si le-a spus: „Nu va spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n-ati ascultat. Acum, iata ca ni se cere socoteala pentru singele lui.” (Gen. 42:21-22).

Ei nu stiau ca Iosif ii intelege, dar vorbele acestea au fost o prima confirmare ca Dumnezeu lucrase intre timp la pocainta fratilor sai. Multumit de aceasta constatare, Iosif „a plecat la o parte de ei, ca sa plinga”. Pastrindu-l apoi doar pe Simeon in temnita ca zalog, Iosif i-a trimes pe toti ceilalti inapoi si le-a poruncit ca data viitoare sa-l aduca cu ei si pe Beniamin.

Dar Iosif a mai facut inca ceva, „a poruncit sa li se umple sacii cu griu si, fara stirea lor, sa li se puna la gura sacului si argintul fiecaruia dintre ei” (Gen. 42:25). De ce a facut el aceasta? Sa fi vrut el sa-i puna si mai mult la incercare pentru faptul ca preferasera sa-l vinda, iubind mai mult banii decit pe el? Vroia el sa afle dacavor uita acum de Simeon? Speriati de tot ceea ce li se intimplase si ingroziti la verderea argintului de la gurile sacilor lor, fratii lui Iosif s-au grabit sa se duca acasa si sa-i istoriseasca tatalui lor totul (Gen. 42:28-35).

II. A doua faza a testului: Beniamin este iubit mai mult!
Foametea bintuia greu In tara si griul se sfirsise. Pina la urma, Iacov a fost induplecat sa-l lase pe Beniamin sa plece spre Egipt cu fratii sai (Gen. 42:8-14). Au luat un dar pentru Iosif, au luat cu ei argint de doua ori mai mult ca prima data, precum si pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorit in Egipt si s-au infatisat inaintea lui Iosif. Cind l-a vazut Iosif pe Beniamin, a poruncit economului sau sa-i bage pe toti in casa: „Taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa manince cu mine la amiaza” (Gen. 42:16).

Mintea lui Iosif pusese deja la cale o noua incercare pentru fratii sai: „Fratii lui Iosif s-au asezat la masa in fata lui: de la intiiul nascut si pina la cel mai tinar, asezati dupa virsta; si se uitau unii la altii cu mirare. Iosif a pus sa le dea din bucatele care erau inaintea lui; iar Beniamin a capatat de cinci ori mai mult decit ceilalti” (Gen. 43:33-34).

Pe vremuri, fratii sai nu au putut suporta „favorurile” pe care i le facea Ioacov lui Iosif. Acum Iosif il favorizeaza evident pe Beniamin si se uita proobabil in ochii Ei „au baut si s-au veselit impreuna cu el”. „nvatasera intre timp ca voata nu este intotdeauna cum ni se pare noua ca ar fi drept. Dumnezeu poate da unuia un drum mai usor si altuia un drum mai greu in viata. Providenta divina este cea care hotaraste!

III. A treia parte a testului: Beniamin sa ramina!
Desi ii incercase de doua ori, Iosif nu s-a grabit sa se descopere inca inaintea fratilor sai. Mai aveau de trecut un test: Cei ce se scapasera asa de usor de el in pustie, trebuiau sa fie acum pusi la o incercare noua: sa plece acasa fara Beniamin. Iscodind un siretlic, Iosif a inscenat un furt si l-a prins „asupra faptului” pe Beniamin. Vor fi gata ei sa-l lase rob in Egipt si sa plece acasa? „Omul la care s-a gasit paharul va fi robul meu; dar voi, suiti-va in pace la tatal vostru” (Gen. 44:17).

Cel care raspunde in numele grupului este Iuda. Discursul sau impacientat si elocvent este extraordinar. Din vorbele lui se vede clar cirt de mult se schimbasera in bine fratii lui Iosif de cind nu-i mai vazuse el. Altadata nu se gindisera prea mult la suferinta tatalui lor. Acum, gindul la tatal lor ii omoara: „Acum, daca ma voi intoarce la robul tau, tatal meu, fara sa avem cu noi pe baiatul de sufletul caruia este nedeslipit sufletul lui, el are sa moara, cind va vedea ca baiatul nu mai este; si robii tai vor pogor’ cu durere in locuinta mortilor batrinetea robului tau, tatal nostru. … Cum dma voi putea sui eeu la tatal meu, daca baiatul nu este cu mine? Ah! Sa nu vad mihnirea tatalui meu!” (Gen. 44:30-34).

Nu este de mirare ca „Iosif nu s-a mai putut stapini si a strigat: „Scoate-ti afara pe toata lumea” Ramas singur cu fratii sai, el li s-a facut cunoscut si a inceput sa plinga „asa de tare, ca l-au auzit Egiptenii si casa lui Faraon”.

Fratii lui Iosif fusesera pusi la incercare si trecusera cu bine testul. Incercarea lor se numise: „testul Beniamin”.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a intors tot raul spre bine si ca Iosif si-a chemat toata familia tatalui sau in Egipt si le-a purtat de grija ca sa nu moara de foame.

Incheiere:
Un conflict inceput si desfasurat in firea paminteasca a fost rezolvat de un om al lui Dumnezeu prin mijloace duhovnicesti. Cineva spunea ca: „Atunci cind este acordata prea usor, iertarea nu este altceva decit mama unei noi faradelegi”. Inteleptul Iosif nu s-a grabit sa-i ierte pe fratii sai. El i-a pus la incercare. Cum am trece noi un astfel de examen?

Dumnezeu are cite un „test Beniamin” pentru toate caderile noastre. Petru cel care s-a lepadat atit de usor a ajuns sa moara la Roma ca martor. Pavel. prigonitorul a ajuns prigonit si batut de citeva ori cu pietre. Priveste-ti urma pasilor tai in vale si vezi ce trebuie sa indrepti prin pocainta ta. „Faceti dar fapte vrednice de pocainta voastra!”