Categorie: Eseuri

Un canal TV cu pretentii nationale, anunta de zor ca va difuza in curand ?un film… necenzurat, unul tare, unul care merita sa fie vazut?,… e musai sa i se faca reclama, e neaparata nevoie sa fie dat pe un asa… canal.

De ce? Simpla intrebare: La ce e bun un film de groaza? e drept a deschide cale unei discutii! Cui ajuta un asa film?

Filmele de groaza influenteaza negativ gandirea noastra.

Filmele de groaza influenteaza negativ reactiile noastre psihice si fizice.

Filmele de groaza nu ne scapa de frica. Teoria potrivit careia daca te uiti asa ceva ?cool, tare, de speriat? vei scapa de frica, nu te vei teme, e buna de scenariul unui film de seria C. Adica jalnic.

Filmele de groaza pot crea dependenta. La fel cum orice lucru sau fapta pasionala poate deveni dependenta.

Si filmele de groaza sunt responsabile pentru raspunsurile de la tribunal de genul: ?L-am omorat asa, pentru ca am vazut filmul G. Am operat dupa cum am vazut in filmul R.?

Filmele de groaza nu sunt arta. Cei care cred asa ceva, n-au nimic de-a face cu arta. Doar cu marsavia terorii, a fricii, a dependentei, a dezintegrarii frumoasei structuri duh-trup-suflet.

Fara sa vrem avem parte de nenumarate scene de groaza: la TV cu stirile, pe strada cu violenta, in familii cu abuzurile, la scoala & serviciu cu lipsa de educatie.

Tovarasi TV-risti, pentru sufletul vostru, revizuirea filmelor catre populatie se impune!

Catalin Dupu

www.lamaxim.4t.com

Ceea ce se intampla pe strada, in institutii mai aflam. Oricum ceva mai repede decat ce se intampla dincolo de usa casei. Iar cand unii scapa de iadul din familie, ceea ce istorisesc depaseste imaginatia.

?Copil batut cu biciul? ? anunta ?Evenimentul zilei?. Nu nu e roman, nici film, e cosmarul unui copil din judetul Neamt. Stirile sunt alarmante, titlurile pe masura, dramele copiilor mai ceva. Tragic este ca nu numai prichindeii sufera. Unele sotii de asemenea intra la categoria lovituri in familie.

Imi amintesc de ziua in care am prezentat manuscrisul de la ?O stea straluceste mai tare? unei doamne cu… protectia copilului. Dupa ce l-a citit mi-a spus: ?E multa drama, suferinta. Copilul nu are nevoie de asa ceva.?

Am raspuns afirmativ, adaugand: Din pacate el are parte de ele!

Multora dintre cei necajiti le este frica sa vorbeasca. ?Ma va bate si mai rau!? spun ei. ?Nu am unde sa plec si tot la asta ma intorc?.

Cert este ca:

1. trebuie spus acolo unde este violenta. Nu se tine pentru… nemurire drama.

2. inca mai sunt institutii abilitate sa faca ordine la acest capitol.

3. mamele sa se gandeasca la repercursiunile de care vor avea parte copii in urma cosmarurilor din casa.

4. avem nevoie de rugaciune catre Domnul Dumnezeu ca Mana Sa sa vegheze asupra noastra.

5. intr-un conflict, ambele parti sunt vinovate. Procentual, mai mult unul, dar si celalalt 10 % e important.

6. preotul, pastorul, liderul trebuie sa stie de necazurile caminului.

7. exista Speranta!

Catalin Dupu

www.lamaxim.4t.com

Doar altora li se poate intampla ceva, NU mie.
Indiferent daca este ceva bun sau rau. Multi dintre noi avem aceasta senzatie, nu?

Daca aflu despre cineva ca are cancer sau ca a avut un accident sau ca i-a murit cineva drag, imi zic „Saracul de el”, dar sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.
Daca aflu despre altcineva ca a mostenit o casa de 30.000 $ sau ca a primit cadou o masina de la „unchiul Sam”, ma gandesc „hhmmm…”, si din nou sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

Avem cumva un destin prestabilit? Sunt unii dintre noi destinati spre un permanent „bine” iar altii spre un etern, fatalist si implacabil „rau”? Este „imaginea de sine” un aliat sau un dusman pentru om?

Este foarte adevarat ca un copil caruia i se spune mereu „Prostule! Nu esti in stare de nimic” are sanse mari sa devina o…”leguma” in viata si intr-adevar sa nu fie in stare de nimic.
Stie Biblia de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerati ucigasi. Ei ucid destine.
Dar, aici este vorba despre o conditionare a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.

In ceea ce priveste destinul vesnic, cred ca acesta depinde doar de alegerile si deciziile individuale ale fiecaruia, raportate la jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce.
Omul nu este in matricea „Procesului” lui Kafka, chiar daca Pavel spune ca „pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau.”
Dar in Ezechiel 18, Dumnezeu Insusi spune: „Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?” Exact pentru aceasta a venit Cristos – sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti.

Printul Miskin, „idiotul” lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niste arme ciudate sa-si invinga destinul implacabil? Am avut un coleg care parea „idiot” conform standardelor lumii, cu toate ca era cel mai bun la analiza matematica. Dar el nu era „idiot”, ci L-A INTALNIT IN MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce parea „idiot” pentru cei „trecuti de dragostea dintai”? Deoarece el le spunea tuturor despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, pana la tiganii din tramvaiul 2. Era „nebun” pentru Cristos.

De cand eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a ramas ca un lait-motiv in urechi:
Daca strajerul „va vedea venind sabia asupra tarii, va suna din trambita si va da de stire poporului, si daca cel ce va auzi sunetul trambitei nu se va feri, si va veni sabia si-l va prinde…
…daca insa strajerul NU va suna din trambita…”
Atunci mi-am dorit sa ajung „strajer”.
Se vede clar – alegerea strajerului este sa anunte pericolul sau sa taca, DAR a celui care aude trambita strajerului este alegerea finala. Cel care aude trambita decide singur daca ia atitudine, lupta sau continua… sa doarma.

Folosind un exemplu profan, as spune ca este ca atunci cand vezi o piesa de teatru de 2 sau mai multe ori. STII EXACT ce urmeaza, dar nu intervii. Scenaristul are libertatea sa aleaga pasul urmator pentru actorii lui.
Fiecare dintre noi suntem un actor in fata ingerilor, iar scenaristul, cel care dicteaza pasul urmator, este vointa noastra libera. Libera de pe la Eden incoace.
Eu cred ca Dumnezeu STIE EXACT ce urmeaza, dar ne da voie sa alegem singuri. Ne respecta personalitatea. El intervine doar atunci cand Il rugam !!

Nu cred in predestinare. Nici in zodiace, horoscoape sau minciuni de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio si TV. Dar CRED in planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Si mai cred in libertatea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri sa ramanem in planul Lui, sa implinim planul Lui pentru viata noastra, sau sa iesim „in decor”, sa implinim planul „celuilalt”.
Atunci ne „auto-predestinam” singuri (daca exista un asemenea termen). La iad de cele mai multe ori.

Daca totusi alegi sa implinesti planul lui Dumnezeu pentru viata ta, si mergi misionar la tribul Auca, fiind ucis apoi de sulitele lor, (cum s-a intamplat cu Jim Elliot si prietenii lui misionari) ce explicatie ar mai putea fi?

O posibila concluzie ar putea fi ca de multe ori aducerea altor oameni la viata, cere moarte.
Chiar si noi am fost adusi la „Viata” prin moartea LUI. Poate ca se face lumina in dilema destinului si a fatalitatii cand redefinesc moartea. Fie o boala, fie un accident, fie pierderea cuiva iubit.
„Decorul” se lumineaza dintr-o data, ca in „Nabucco”, atunci cand aplic cuvintele lui Pavel, ROB al lui Cristos: „Caci pentru mine a trai este Cristos si a muri este un CASTIG.”
Acum sunt LIBER pentru ca nu ma mai tem de moarte.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

C?nd eram ?n liceu, clasa noastră era foarte unită. Se ?nt?mpla foarte rar ca cineva să chiulească de la ore de unul singur. De obicei chiuleam toţi odată. De fapt, aproape toate boacănele le făceam ?mpreună. Dirigintele nostru era un om deosebit. Făcea orice să ne scoată din belelele ?n care ne băgam. Cu o condiţie ?nsă: trebuia ca noi să ?i spunem ce am făcut ?nainte de a afla de la altcineva. In caz contrar ne bătea de ne rupea. Recordul ?l deţinea un coleg de-al meu de cameră care a primit o jumătate de oră de palme p?nă c?nd obrajii au ajuns de culoarea buzelor.
Aşa că, parcă mă văd st?nd ?n faţa liceului şi aştept?nd să vină dirigintele, dimineaţa ?nainte de ora 7, după ce noaptea am sărbătorit o onomastică ?n sediul PCR din liceu şi am fost prinşi de pedagogi.
Dar ce era să facem ? Asta era modul ?n care puteam scăpa de pedeapsă, era ?cetatea noastră de scăpare?. Trebuia să mărturisim, să ne cerem iertare şi să suportăm torentul de apostrofări mai puţin ortodoxe.

Mi-am amintit de aceste păţanii din liceu c?nd am citit ?n Biblie despre cetăţile de scăpare. Dumnezeu spuse-se poporului evreu că după ce vor cuceri ţara, să declare 6 dintre cetăţile leviţilor ca fiind cetăţi de scăpare. Se numeau cetăţi de scăpare deoarece acolo putea să ceară ?azil politic? oricine a omor?t din nebăgare de seamă o altă persoană. Dacă nu se refugia acolo atunci ucigaşul risca să fie omor?t de răzbunătorul s?ngelui. Ucigaşul trebuia să spună ?nt?mplarea bătr?nilor cetăţii şi apoi să locuiască acolo p?nă la moartea marelui preot. Dacă ucigaşul ieşea din hotarul cetăţii de scăpare ?nainte de moartea marelui preot, iar răzbunătorul s?ngelui ?l ucidea pe ucigaş, răzbunătorul s?ngelui nu era vinovat de omor.

Aşa cum ne aşteptam cu toţii, Dumnezeu iartă pe cel care a greşit, cu at?t mai mult pe cel care a greşit fără voie. Totuşi cel care a greşit suportă nişte consecinţe. Nouă ne este greu să suportăm consecinţele acţiunilor noastre chiar dacă le-am făcut cu voie, cu at?t mai mult dacă ?nu am vrut?. De obicei aruncăm ?n fugă un ??mi pare rău? şi ?n secunda următoare uităm ce s-a ?nt?mplat. Uneori ?nsă, ?n loc să ne justificăm ?n toate părţile şi să ?ncercăm cu disperare să ne curăţim reputaţia, este nevoie să ne refugiem ?n cetatea de scăpare, să tăcem şi să medităm la ceea ce am făcut. (?Dacă eşti ?n hazna p?nă la g?t măcar nu deschide gura.?)

Dar este interesant că Dumnezeu nu condamnă nici pe cel care a suferit o pierdere, care a fost păgubit şi care ?n mod legitim simte nevoia să se răzbune. Dacă am fost răniţi, dacă am avut de suferit din partea cuiva este normal să fim supăraţi şi să simţim ?gustul s?ngelui? ?n cerul gurii. Nu este păcat. Insă poate fi păcat dacă nu reuşim să ne stăp?nim primul impuls, dacă nu reuşim să respectăm zona de protecţie a celui vinovat, dacă nu reuşim să iertăm. Nu ar trebui să uităm că şi noi suntem ?ntr-un ?azil politic? ?n Cristos şi că păcatul şi moartea abea aşteaptă să ieşim din zona de protecţie.

Mitica Irimia, Timisoara

Daca n-ai fi Tu, as uita ce cantec frumos este
viata si m-as lasa dusa de vartejul disperarii…spre
nicaieri…Daca n-ai fi Tu, as uita ca dragostea este
pentru muritori si as atribui-o doar divinitatii,
si…n-as putea iubi. Dar TU ESTI si EU IUBESC si
iubesc numai pentru ca Tu mi-ai pus in inima acest
ceva…
M-am uitat la Tine si mi-am dat seama cum trebuie
sa iubesc. Dar ce greu e cateodata, cu trupul asta de
pamant ce ma trage in jos!
Daca n-ai fi Tu, n-as mai avea aripi sa ma ridic
peste tot ce ma doboara si inima mi-ar fi grea – grea
de spaima si neputinta. Dar Tu ma ajuti sa privesc
dincolo de tot ce e vizibil si sa pretuiesc tot ce
pare a fi slab…si mi se pare atunci ca sunt
buna…si ma rusinez cand privesc apoi la Tine. Cand
vad, Tata, cat de frumos esti, cat de armonios, cand
ma uit la Fiul Tau si la Duhul Sfant, ma simt incomod
in vasul asta de lut si sufletul meu ar vrea sa zboare
spre Voi, sa invat sa fiu un om frumos, sa invat sa
zbor, sa invat sa nu ma mai las ucisa de toate
gunoaiele, sa invat ca suferinta iti face cantecul mai
curat, mai sfant.
Stau in prezenta Ta si pacea ma inunda ca un
rau…totul se umple de fericire si echilibru; si,
cand imi ridic privirea si vad cerul senin, sunt atat
de fricita!
Viata asta e doar inceputul unui mariaj perfect cu
Creatorul…

Estera Bonta

HOMOSEXUALII DIN ROMANIA, intre pierderea identitatii si socare

de Catalin Dupu

Sigur, baietii „duri” de la noi, vor liberate de exprimare, dar in dosul plapumei. Fara sa fie filmati, ca la intalnirea lor slabuta, la deschirea de duminica.

Ne asteptam de la tanti Diane Fisher sa faca afirmatiile de mai jos, pe care le vom dezbate impreuna.

Inainte de aceasta, trebuie spus si implorat poporul de baieti fara de cauza: NU-L BATJOCORITI PE DUMNEZEU CU TOT FELUL DE EXPLICATII, CARE SA VA SCOATA BASMA CURATA. EXISTA IAD SI RAI, IAR CEI FARA DE IISUS, FARA DE IERTAREA SA, NU VOR TRAI VESNIC.

„Isus are un mesaj puternic, sa iubesti aproapele ca pe tine insuti, nu doar anumiti apropiati.” a spus tanti.

E corect. Dar cum se face de nici Mantuitorul, nici unul dintre apostoli nu a fost ceea ce sunteti voi? Vechiul Testament face referiri clare la relatiile dintre persoanele de acelasi sex! Iar rezultatul… Cititi Biblia si daca acolo se da frau la… asa ceva, construiti biserica mortii…

Dumnezeu ar fi trebuit sa ii faca lui Adam un Adam 2, brunet…

Teologia prezentata de tanti se numeste teologia radicala, criticata aspru in Occident.

„Dumnezeu ne-a dat darul sexualitatii, un dar minunat pe care ar trebui sa-l sarbatorim in inima, in minte… Dumnezeu vrea sa fim fiintee umane, in intregime…” a mai „vorbit” tanti.

Aici a zis frumos pana la un punct. Ceva Cuvant tot stie. Dar unde este mintea in relatiile voastre? ca inima este. Sunt sigur. Ar trebui sa intrebam Cerul de ce a facut si pe femeie? Sau pe barbat?

„Isus n-a spus nimic de homosexualitate, a spus de divort, de prostitutie, dar nu de relatia a doi bartati sau a 2 femei.” a precizat tanti.

Stiati? Iisus n-a spus nici de rachiu, votca, droguri, abuzul copiilor etc, ceea ce inseamna sa-mi omor copilul? sa-mi vand fata la export?

Cata ratacire intentionata. Mai bine, tanti ai face un centru de tineret, ca baietii si fetele fara de cauza sa se roage Domnului!

Prostitutie? Ba da. „Iisus a spus ca „Numai privind o femeie si poftind-o ai savarsit pacat”!!!!!!!!!!!!

„Episodul Sodoma si Gomora nu este legat de homosexualitate, asa cum au interpretat Bisericile traditionale. Este vorba de impunerea cu forta a unei relatii sexuale, fapt care evident este un pacat… “, a explicat episcopul-lesbiana.

Pe ce baza faceti aceasta afirmatie? De ce nu mai exista astazi cele 2 localitati? Nu erau acolo numai violatori! Asa cum nu exista in lume numai homosexuali.

Satan, conform Bibliei, se foloseste de oameni. se foloseste si de unii dintre voi.

Preoti, pastori, credinciosi, sa ne rugam pentru ei! Dumnezeu ii asteapta sa fie curati, buni, doritori ai Vesniciei!

Catalin Dupu

Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.

Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.

Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.

In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
„Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?”
Tatal raspunse:
„Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta.”
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.

Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
„Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul – o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?”
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.

Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
„Nu!”, dar el era disperat „sa se mandreasca cu ceasul tatalui” la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.

Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.

Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.

Intr-o biserica era un preot foarte credincios, dar un enorias il vedea rau si l-a clevetit ani de zile. Cand acest enorias a vazut ca preotul imbatraneste foarte tare, si temandu-se ca va muri, iar el va ramane cu pacatul neiertat, s-a dus la preot si i-a spus: “ Iata, frate, am venit sa-ti spun ca-mi pare rau ca toata viata te-am clevetit si te rog sa ma ierti!” Preotul i-a raspuns: “Frate, eu stiu si te-am iertat de mult. Dar ia te rog aceasta perna de fulgi si du-te la raspantie, apoi scoate fulgii din ea si arunca-i in aer, si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul a luat perna cu fulgi pe care i-a dat-o preotul si a executat intocmai, desi nu pricepea nimic din ceea ce facea. El s-a intors la preot cu perna goala; si preotul i-a dat acum un ac si ata si i-a spus: “Du-te inapoi, strange fulgii si baga-i la loc in perna, umple-o din nou, coase-o si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul s-a dus, dar mai ia fulgi daca mai ai de unde! S-a intors inapoi la preot si i-a spus ca n-a mai gasit nici macar un fulg – au fost luati toti de vant! Atunci preotul i-a zis: “Vezi, tot astfel este si cu vorbele clevetitoare pe care le-ai raspandit. Acum nu le mai poti retrage. Du-te si ia cuvintele inapoi daca mai poti!”
Pacatul nu numai ca raneste sufletul, dar el aduce in lume o groaznica realitate pe care n-o mai poti lua inapoi.