Acesti frumosi nebuni pentru Hristos

Ce ai zice daca ai vedea pe cineva imbracat ciudat, stand undeva pe camp afara din oras, mancand lacuste si miere salbatica si invatandu-i pe oameni ceva complet diferit fata de ceea ce stiau ei. Ei stiau de jertfe animale pentru iertarea pacatelor, el le vorbeste despre o cale mult mai simpla pentru iertare: botezul pocaintei.
(Cineva care s-a pocait dupa varsta de 80 de ani spunea: ?Dar chiar nu trebuie sa fac nimic pentru plata pacatelor mele, dupa tot ceea ce am facut o viata intreaga? Nici o pomana, nici o slujba, nimic?? – NU! Nu trebuie. A platit El totul. si-a dat viata)
Ioan spune: ?Dupa mine vine Cel care este mai puternic decat mine, caruia eu nu sunt vrednic sa-I desleg curelele incaltamintelor.?
Isus spune: ?S-a implinit vremea?. Cu alte cuvinte: ?Gata, am venit?.
Ioan spune: ?Eu v-am botezat cu apa; dar El va va boteza cu Duhul Sfant.?
Isus spune: ?Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.?
Dar punctul culminant este glasul care s-a auzit din cer: ?Tu esti Fiul Meu prea iubit, in Tine imi gasesc toata placerea Mea.?
Glasul care s-a auzit din cer, s-a auzit pentru cine are urechi de auzit.
Ioan propovaduia in pustie, dar nu in zadar.
si cu toate ca a fost cel mai mare dintre cei nascuti din femeie, nu a avut un sfarsit fericit, pentru ca ?Dragostea adevarata nu are un sfarsit fericit; dragostea adevarata NU are sfarsit.? G.W.C.Thomas
?Ei, de care lumea nu era vrednica,? au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti? au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului? Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate.? Se numeste Dumnezeu – Dumnezeul meu si al tau?
?????
ti se pare uneori ca propovaduiesti si in pustie si in zadar?
ti se pare ca cei carora le vorbesti nu au urechi de auzit si habar n-au cine este Cel in care Dumnezeu isi gaseste toata placerea? Mai mult, intr-o ?vara a ispitelor? parca nici macar nu-i intereseaza.
???.
in cine isi gaseste Dumnezeu toata placerea? in Fiul Sau prea iubit – Domnul Isus Cristos. Dar in mine? Dar in tine? Ce gaseste?
??..
?9 din 10 persoane care merg la psihiatru nu au nevoie sa mearga. Au insa nevoie de cineva care? sa ii iubeasca cu dragostea lui Dumnezeu?si s-ar insanatosi.? Paul Tournier
N-ai vrea sa fim ?acei frumosi nebuni pentru Cristos? pentru ?acei frumosi nebuni ai marilor orase? care de fapt NU sunt nebuni, ci sunt doar extraordinar de singuri, care merg la psihiatru fara ca de fapt sa aiba nevoie de psihiatru, care au sufletele pustii si goale dupa dragoste si care s-ar vindeca?daca le-ar arata si i-ar iubi cineva cu dragostea lui Dumnezeu.
Daca da, hai sa incepem din casele noastre si sa mergem pana la marginile pamantului. Astfel incat si noi si ei sa devenim ?acei frumosi nebuni pentru Cristos?ai marilor orase?
si prin gura, atitudinea, faptele, gandurile si sufletele noastre si ei sa auda glasul Celui din ceruri: ?si tu esti fiul meu?, ?si tu esti fiul meu?, ?si tu?, ?si tu?, ?si tu?? ?te iubesc cu o iubire vesnica?.

Epilog: Nu uita! Pana cand nu ne vom ocupa locul la masa rezervata?dincolo de poarta?in acea noua dimineata?nu putem spune decat: ?Nu am nici un merit. Am facut ceea ce eram dator sa fac pentru Stapanul meu, Cel inaintea caruia eu nu sunt vrednic sa ma aplec sa-I dezleg curelele incaltamintelor – Domnul meu iubit, Isus Cristos.?
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Hristos a inviat si pentru aceasta generatie

„Pentruce, Doamne ne lasi sa ratacim de la caile Tale, si ne impietresti inima ca sa nu ne temem de Tine?(…)Am ajuns ca un popor pe care niciodata nu L-ai carmuit Tu, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau.?”(Isaia 63:17a, 19)

Suntem generatia unui inceput de mileniu, care poarta povara epocilor precedente. Marcata de evenimente tragice care au afectat pana acum omenirea, aceasta generatie sufera tot mai mult in plan spiritual chiar daca in aparenta progresul tehnic ii confera putere. Munca, stresul si poate… chiar si scoala, ne-au rapit aproape totul. Dorinta de castig, de cat mai multa faima si grija zilei de maine determinandu-ne adesea sa nu mai avem timp pentru noi insine. Instrainarea de semeni, conflictul dintre generatii, in acesta epoca parca devin din ce in ce mai acute. Fiecare lupta pentru sine si de cele mai multe ori face din sufletul sau in mod inconstient, o victima a acestei lupte intrucat in mod treptat sufletul trudit isi pierde sensibilitatea. Astfel o floare nu ne mai aduce zambetul pe buze, privirea unui copil nu ne mai induioseaza, suntem par ca mai indiferenti la toti si la toate, privind incapabili de a vedea frumusetea, de a ne lasa atinsi si transformati de ea. In absenta Celui care a creat-o, lumea ramane stearpa, lipsita de sens, intr-un cuvant „bolnava”?; suferinta ei fiind cu atat mai cumplita cu cat omul modern uita de Dumnezeu sau considera notiunea de divinitate drept demodata.

Paradoxal insa, in ciuda tuturor celor afirmate sarbatoarea Pastilor sta inscrisa in calendarul acestei lumi de zeci de secole. Nu peste mult timp o parte dintre crestini vor celebra Sarbatoarea Invierii, prilej cu care cei credinciosi isi vor indrepta gandurile spre Dumnezeu si spre minunata Lui jertfa de la Golgota. Va fi o situatie in care crestini din toata lumea se vor unii cu inima si cu mintea, chiar daca doar pentru cateva momente pentru a-si reaminti drumul Lui Hristos de pe „Via Dolorosa”?, un drum facut din dragoste pentru noi oamenii.

Cunoscuta extrem de bine pentru unii dintre oameni, moartea si invierea Lui Isus Hristos nu mai reprezinta astazi aproape nimic. Se vorbeste despre ea adesea ca despre ceva banal, un fapt de mult consumat ce nu mai are nimic de oferit omului de astazi. Altii insa continua sa traiasaca miracolul invierii in fiecare an cu aceiasi intensitate… vor trece Pastile, sentimentele de emotie fata de Crucea Lui Hristos se vor raci pentru unii, in timp ce pe altii ii va ajuta sa se apropie mai mult de divinitate. Jertfa Lui Hristos, sacrificiul savarsit de Dumnezeu, sunt coplesitoare, astfel pare de neacceptat indiferenta unora fata de o iubire mult prea mare. Suntem rodul si obiectivul iubirii divine. Sufletul nostru, sufletul acestei generatii mai mult decat oricand astazi au nevoie de speranta. Samanta sperantei noastre o constituie insa iubirea Lui Dumnezeu; iubindu-L pe El vom avea puterea sa ne iubim mai mult familia, prietenii, vecinii si ….sa aratam dragoste chiar fata de vrasmasii nostri, vom descoperi cu uimire cum inimile ne vor bate mai cald si cum iubirea ne va schimba fiinta.

Am gasit fericirea

Am avut un vis care se contura in jurul tau…te-am creat in imaginatia
mea ca un „luceafar”; un inger inconjurat de lumina si puritatea universului,
dar si …un demon, care rade batjocoritor de naivitatea si durerea mea…te-am
iubit…si tu te-ai jucat cu sentimentul asta, ai ras si m-ai lasat deoparte.
Probabil ca nu sunt nici prima, nici ultima …in jurul meu se vede aceeasi
durere, aceeasi singuratate, aceeasi deziluzie si totusi eu nu aud nimic, …nu
vreau sa vad nimic…pentru ce sa privesc la altii, cand eu am pripriile nevoi
si dureri…
Din lumea asta de neguri si umbre, incerc sa trec mai departe…dar nu
pot …pentru o clipate zaresc din nou…om, inger si demon …esti minunat,
dar ma agat de o iluzie…
Sunt confuza in propriile-mi ganduri …as putea sa plang, sa tip… dar
glasul durerii este atat de puternic incat imi ia si ultimele farama de putere …
Pe langa mine trec oameni …la fel de slabi ca mine, cu aceeasi
sclipire in ochi, ciuntiti de acelasi sentiment, „al iubirii”…si eu in mintea
mea naiva aveam imaginea iubirii, dar era maiestuasa, divina…Din nou
durerea se face mai puternica, mai zgomotoasa…. mi se pare chiar
induportabila….totusi mai cred ca am resurse s-o depasesc.
Sunt destul de puternica sa trec peste….nu am incetat nici o clipa sa
te iubesc.Mergand printre ruinele dezamagirilor si aviselor destramate ale
atator oameni care s-au zbatut pentru iubire inaintea mea, am gasit un altar
stralucitor inchinat unui dumnezeu, care parca ma chema, ma striga cu disperare spre El. Cred ca voi sudferi din nou incercand… Am nevoie langa mine de o putere mai mare…
atunci in fata mea apare o cruce, DRAGOSTEA insasi, apoi
sangele atatora…jerfindu-se pentru EA.Imaginea e zguduitoare…durerea
mi se pare atat de mica in comparatie cu acest tablou, incat cad in genunchi si
plec capul…am fost egoista….prea egoista….dar EA printre lacrimi mi-a
soptit: „As vrea ca acesti oameni pe care ii vezi sa fie fericiti, sa fie
liberi,…dar ei se incapataneaza sa fie robii propriilor idei si
vise…”. „Dar tu”,am intrebat eu,”unde e fericirea Ta?in jurul Tau vad doar
durere si moarte…” Intr-adevar in jurul Sau se putea cunoaste intru totul
suferinta….eram socata, nu puteam intelege. Insa a continuat, trecand peste
necredinta mea…”Eu sunt poarta spre fericire…tu, uite…m-ai vazut,
ma cunosti acum…nu mai esti singura, poti gusta fericirea.” Am privit cu
atentie …si chiar prin cruce am vazut fericirea…acolo ma puteam simti in
siguranta; apoi am auzit in jurul meu din nou durerea…si am hotarat sa le
spun acelor oameni ca am gasit FERICIREA …..unii ma ascultau, altii
treceau ducandu-si cu ei durerea….
Am iubit…te-am iubit…dar azi sunt fericita…am gasit o iubire
mai mare la cel ce a murit pe cruce….

Vera, 20 ani, Suceava

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Cunoaste-te pe tina insuti
(maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delhi)

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Daca te consideri o persoana obisnuita, inseamna ca te incadrezi in societatea din care faci parte, te amesteci si te pierzi in multime si nu te dai in vant sa iesi in evidenta. Esti o persoana obisnuita care isi traieste viata monoton, indeplinindu-si cu strictete sarcinile cotidiene, o persoana constiincioasa, echilibrata, care nu se lasa intimidata de imprejurari nici de eventualele tensiuni. Iata ceea ce face din tine, care te numesti obisnuit, o persoana speciala.
Esti obisnuit pentru ca nu esti extravagant, accepti viata, te-ai resemnat si esti gata sa traiesti pana la ultima picatura. Stii ca esti o faptura minunata si nimic nu va schimba acest lucru. Apartii cerului, de aceea esti unic. Esti un individ ca ceilalti si totusi, diferit.
Dar poate nu te incadrezi aici si spui, foarte sigur, ca esti o persoana speciala. Aceasta este concluzia la care ai ajuns dupa ce prietenii tai ti-au laudat calitatile si isi apreciaza talentele. Oriunde mergi faci atmosfera placuta si nimeni nu se plictiseste cu tine. Toata lumea iti cauta compania. Esti multumit cu ce ai si faci tot posibilul sa strangi lumea in jurul tau. Specialitatea ta consta in faptul ca ai “priza” la public si iubesti oamenii. Ii iubesti intr-atat, incat esti gata sa ii asculti. De aceea multi te considera unic. Cine mai poate gasi un prieten ca tine? Sacrificiul tau pentru oameni iti sa satisfactii. Totusi, faptul ca vorbesti mult si ai multe relatii nu inseamna ca nu esti obisnuit. Doar esti la fel ca oricare altul, dar diferit. Ai un tipar mai deosebit. Daca stii cum, te folosesti bine de el. Ajuns in fata lui Dumnezeu, recunosti si tu ca esti obisnuit.
Analizand mai bine situatia preferi mai mult sa fii o persoana unica. Unica dar nu singura. Si e lucru minunat! Apartii unei familii, esti unic. Apartii unei societati, dar esti unic. Cine poate copia tiparul tau? Pentru Dumnezeu esti unic. Dintre miliardele de oameni de pe pamant, in ochii lui Dumnezeu esti ca singur pe pamant. Isi dai seama de valoarea pe care o ai? Esti iubit pentru ca esti unic. Esti iubit pentru ca esti special. Esti iubit pentru ca esti obisnuit. Esti o faptura minunata, pentru ca asa ai fost creat, asa ai fost proiectat inca inaintea de intemeierea lumii.
Ti-ai dat seama ca e vorba doar de tine, nu-i asa?
Emma Daniel Domuta

Cum poti afla voia Domnului ?

Cum poti afla voia Domnului ?

Acum cativa ani am primit vizita unei tinere care dorea sa-mi ceara un sfat. Nu era sigura ca il iubeste pe tanarul cu care se imprietenise. Totusi, intensitatea sentimentelor dintre ei crestea vertiginos. Dupa multa framantare si multa rugaciune, se decisese sa ceara direct de la Dumnezeu intelepciune. Ar fi vrut ca El sa-i vorbeasca printr-un semn clar. Ii spusese Domnului sa-i arate daca este de acord cu aceasta prietenie. Cum era in preajma Craciunului, semnul cerut ca si confirmare a fost ca baiatul sa-i dea drept cadou o pereche de manusi si o esarfa. Bineiinteles ca ea a asteptat apoi cu inima cat un purice venirea Caraciunului. N-a spus nico vorba cuiva despre planul ei. In seara de Craciun a venit acasa si , surpriza, a dat cu ochii de un cadou. Parintii i-au spus ca este chiar de la baiatul cu care se imprietenise. L-a luat repede, afugit cu el in camera ei si l-a deschis. Ce sa vezi? Era chiar o pereche de manusi si o esarfa!
Tanara nu mai putea de bucurie. Vai insa, fericirea ei s-a terminat repede cand ftratele ei i-a spus ca (in gluma) el ii cumparase cadoul si doar o pacalise (sau o mintise?) ca ar fi de la prietenul ei. In prima zi de Craciun a venit si cadoul din partea prietenului ei, dar vai! Nu erau nici manusi si nici urma de esarfa. „Va rog,” a spus tanara, „sa-mi spuneti care este parerea dumneavoastra despre astfel de „semne”. Le putem considera o metoda prin care sa primim calauzirea lui Dumnezeu?”

Cum ne calauzeste Dumnezeu astazi? Cum poate El (care este spirit invizibil si atotputernic) sa-si comunice intentiile omului (care este carne si sange) ? Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca prin semne, cum a facut tanara de care v-am vorbit? Trebuie sa „dam cu banul” dupa ce ne-am rugat in prealabil ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa? Nu cumva este de ajuns sa ne silim sa facem ce credem noi in momentul acela ca este cea mai buna alternativa si sa o declaram pe aceasta drept „voia Domnului” ? In timpuri biblice, Dumnezeu si-a calauzit poporul in multe feluri. Iosif a fost fortat sa-si aleaga drumul in viata sub presiunea circumstantelor potrivnice. Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul tufisului arzand. Israelitii au fost condusi prin pustie de un nor ziua si de un stalp de foc noaptea. Iosua a fost calauzit prin felul in care i-a raspuns Dumnezeu la rugaciune (Iosua 7:7-15). Evanghelistul Filip a fost calauzit printr-un inger, sutasul Corneliu printr-o vedenie. Dumnezeu le-a vorbit oamenilor „cand intr-un fel, cand intr-altul”. Calauzirea divina nu este data deobicei prin semne spectaculoase, printr-un foc din cer, o voce extraterestra, o vedenie de noapte sau o coincidenta extraordinara a circumstantelor. Metodele cele mai folosite de Dumnezeu sunt mult mai putin dramatice. Majoritatea copiilor lui Dumnezeu despre care citim in Biblie au fost calauziti nu prin mijloace extraordinare (voci, vedenii, ingeri), ci prin intermediul lucrurilor naturale. Cei mai multi dintre ei au fost calauziti prin simplul fapt ca au facut ceea ce stiau ca trebuie sa faca: sa-si ingrijeasca turmele, sa-si dreaga navodul sau sa puna mana pe coarnele plugului.

Probabil ca cea mai grea indeletnicire din viata este sa luam decizii. Trebuie sa ne hotaram sa mergem undeva sau sa nu mergem, sa cumparam ceva sau sa nu cumparam, sa acceptam ceva sau sa nu acceptam. Viata este o lunga succesiune de alegeri pe care trebuie sa le facem intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre ceea ce este bun si ceea ce este cel mai bun. Cu siguranta ca Dumnezeu vrea sa ne ajute sa facem decizii intelepte – nu numai in problemele majore, ca insuratoarea sau alegerea unei meserii, ci si in micile detalii ale vietii de fiecare zi.

Aflarea voiei lui Dumnezeu este , intr-un fel, foarte legata de procesul prin care devenim o persoana dupa voia lui Dumnezeu. Cu cat ne vom stradui sa fim asemenea lui Christos in caracter, cu atat vom putea afla mai usor care este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra. In Proverbe 3:6 ni se spune: „Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile”. Totusi, chiar si cei mai buni copii ai lui Dumnezeu ne vor spune ca, uneori, nu este chiar atat de simplu sa aflii care este voia Domnului pentru o anumita situatie. Exista cateva reguli practice pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Vrem acum sa ne uitam impreuna la cateva dintre ele.

1. Invatatura Cuvantului

In subiecte despre care putem citi in Biblie, ceea ce este scris ramane autoritatea ultima si inatacabila. Tine minte ca Dumnezeu foloseste principii, nu numai porunci. De exemplu, principiul general al multumirii. Textul din 1 Tesaloniceni 5:18 spune: „Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Christos Isus cu privire la voi”. Unii membrii din biserica parca au darul nemultumirii. Nimic nu le place. Parintii nu-i inteleg; biserica este moarta; predicatorul nu predica bine; etc. Astfel de atitudini nu sunt in voia lui Dumnezeu. stim precis aceasta pentru ca nu sunt atitudini de multumire. Ele calca un principiu general al Bibliei.

Biblia vorbeste si despre lucruri specifice, ca de exemplu, supunerea fata de legile tarii. Dar… te afli pe o sosea nationala, este tarziu in noapte, foarte putine masini in jur, asa ca de ce sa nu conduci cu 120 de km in loc de 80 de km pe ora? Biblia spune: „Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul: atat imparatului, ca inalt stapanitor, cat si dregatorilor, ca unii care sunt trimesi de el sa pedepseapsca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine” (1 Petru 2:13). Orice intentie care este contrara unui principiu din Biblie nu este in cadrul voiei lui Dumnezeu.

Cand luam Biblia si o citim cu smerenie, intr-un duh de rugaciune putem spune bucurosi: Dumnezeu mi-a vorbit; am auzit glasul Domnului prin Cuvant. Exista o fraza despre Biblie care a fost retiparita in multe locuri:”Biblia contine mangaiere ca sa te incurajeze, hrana pentru suflet si lumina ca sa te calauzeasca. Ea este harta calatorului, toiagul drumetului si busola calauzei”. Cat de adevarat!

2. Calea rugaciunii

N-ar trebui niciodata sa calcam pe un teritoriu in care nu ne-am rugat mai inainte. Iacov spune: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul” (Iacov 1:5). Cand trebuie sa luam o hotarare care cere o intelepciune deosebita cuvintele lui Iacov capata o insemnatate noua si stralucitoare: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul”. Sa se roage deci.

Rugaciunea lucreaza in noi o stare potrivita pentru intelegerea voiei lui Dumnezeu. Cand ne rugam pentru o anumita problema, Dumnezeu poate sa ne faca sa simtim daca o anumita hotarare a noastra ar fi buna sau rea. In Vechiul Testament, gabaonitii l-au inselat pe Iosua. Ei s-au deghizat imbracandu-se cu haine vechi, si au luat in desaga paine uscata si mucegaita. Erau in realitate hititi care locuiau in apropiere, dar temandu-se sa nu fie ucisi de israeliti s-au dat drept un popor venit de departe sa faca un legamant cu poporul Domnului. Inselat de aparente – Iosua a facut legamant cu ei. A gresit teribil pentru ca „n-au intrebat pe Domnul” (Iosua 9:14). Iosua nu s-a rugat. S-a increzut doar in priceperea sa si a cazut in capcana. Este bine (si de asteptat) ca poporul Domnului sa se roage ca sa primeasca calauzire. Psalmistul spune: „Fa-ma sa aud disdedimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine.”

3. Circumstantele providentiale

De multe ori, Dumnezeu ne face cunoscuta voia Sa prin circumstantele vietii. Iosif a privit retrospectiv la ceea ce i se intamplase in viata – la haina frumos colorata, la aruncarea in fantana fara apa, la aruncarea lui in inchisoare – si a putut sa le spuna fratilor sai care venisera in Egipt: „Voi, negresit, v-ati gandit sa-mi faceti rau, dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa se implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar” (Gen. 50:20).

Cand providenta divina l-a dus pe Iosif in Egipt, el si-a dat silinta sa continue sa fie la inaltime si sa-I slujeasca Domnului in locul in care se gaseste. La fel trebuie sa facem si noi in situatia in care ne-a asezat Dumnezeu astazi. S-ar putea sa nu fie o situatie ideala, s-ar prea putea sa ne fi dorit altceva mai bun, dar o schimbare a situatiei nu ne va face sa-L slujim cu mai multa credinciosie, daca nu-L slujim cu credinciosie si in situatia de fata.

Circumstantele providentiale se pot schimba intr-o clipa: s-ar putea sa sune telefonul, sa fim chemati la un nou loc de munca, s-ar putea sa primim o scrisoare, sa dam peste un prieten de care aproape uitasem sau sa ni se intample ceva care pentru moment sa ne displaca. Dumnezeu are un scop pentru care ingaduie fiecare eveniment prin care trecem. Aceste circumstante providentiale duc la calauzirea prin „usi deschise – usi inchise”. Apostolul Pavel marturiseste ca a intarziat o vizita promisa la Corint pentru ca in Efes a vazut ca Dumnezeu ii deschisese o usa pentru vestirea Cuvantului. Uneori cumparam sau nu cumparam; plecam sau stam pe loc; acceptam sau nu suntem de acord doar din cauza circumstantelor de moment.

Circumstantele trebuiesc insa judecate duhovniceste. De exemplu, cand lui Iona i s-a spus sa mearga la Ninive, el s-a hotarat sa fuga la Tars, 3400 de \m spre vest in loc de 1500 \m spre est. S-a dus in portul Iope si a gasit o corabie care tocmai pleca spre Spania. S-ar putea ca Iona sa fi crezut ca Dumnezeu i-a scos in cale corabia ca sa poata pleca spre Spania in loc sa se mai duca la Ninive. Corabia era acolo si-l astepta, mai erau locuri pe corabie si Iona avea banii necesari in buzunar (Iona 1:3). Uneori pare ca insusi Satan randuieste imprejurari potrivite pentru cei care nu vor sa faca voia Domnului. In orice caz, Iona n-a ascultat. S-a urcat in corabie si a plecat inspre vest. La scurta vreme insa, s-a trezit in pantecele pestelui. Circumstantele parusera potrivite dar nu fusese voia Domnului ca el sa mearga spre Spania. Este evident ca nu intotdeauna circumstantele ne descopera voia lui Dumnezeu.

4. Sfatul altor crestini

Uneori, Dumnezeu ne calauzeste prin alti oameni. Un foarte bun exemplu este relatia dintre Moise si Ietro. Moise era epuizat la maxim sub povara problemelor ridicate de judecarea unei natiuni cu cateva milioane de cetateni. In Exod 18 ni se arata cum Ietro l-a invatat pe Moise sa delege responsabilitati si autoritati altora chemati sa-l ajute. Exista unii care l-au criticat pe Moise pentru ca a ascultat de vocea unui om, dar Biblia nu ne spune nicaieri ca sfatul lui Ietro ar fi fost rau sau ca Moise ar fi gresit pentru ca l-a ascultat.

Proverbe 11:14 ne spune ca: „biruinta vine prin marele numar de sfetnici”. Exista unii care au darul de a fi buni sfetnici. Acestia nu sunt intotdeauna doar predicatorii ordinati, ci adesea pot fi credinciosi din adunare care umbla ei insisi cu Dumnezeu si stiu sa-i indrepte si pe altii spre o astfel de cale.

Este o buna idee sa ne oprim din drum si sa stam putin de vorba cu un prieten despre problemele noastre. Adesea astfel de discutii ne limpezesc mintea. Totusi in ultima instanta oricate sfaturi am primi de la altii hotararea finala ne apartine. Noul Testament ne relateaza o imprejurare in care Pavel a preferat sa refuze sfatul unor prieteni dragi. Ei l-au avertizat despre suferintele pe care avea sa le indure daca se va duce la Ierusalim si au staruit de el sa nu se duca (Fapte 21:20). Pavel le-a raspuns: „Ce faceti de plangeti asa si-mi rupeti inima. Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Isus” (Fapte 21:13). Cand au vazut ca nu-l pot indupleca, prietenii s-au resemnat zicand: „Faca-se voia Domnului!” Este bine sa cautam sfatul prietenilor crestini dar hotararea finala trebuie sa fie personala.

5. Bunul simt

Dumnezeu a daruit oamenilor ceea ce noi numim „bunul simt”. El se asteapta sa-l folosim. In cautarea noastra dupa voia Domnului nu ne dam seama ca uneori Dumnezeu prefera sa taca. El vrea ca sa decidem noi singuri.

Unii oameni umbla zi de zi intr-o ceata a nesigurantei, ingrijorandu-se ce meserie sa-si aleaga, ce fel de masina sa-si cumpere, la ce scoala sa se duca, etc, etc. Dumnezeu ne-a lasat o masura de libertate in care trebuie sa actionam singuri calauziti de dragostea pentru El si de grija pentru aproapele. La prima vedere, s-ar parea mai spiritual sa cautam calauzirea Domnului si sa asteptam un semn din partea Lui, decat sa mergem si sa facem lucrul care ni se pare cel mai potrivit. Nu uitati insa ca Dumnezeu ne-a daruit deja un instrument de lucru: o minte inoita si sfintita. Cum ni s-a spus sa-L iubim pe Dumnezeu „cu tot cugetul” (Matei 22:37), Dummezeu doreste ca noi sa ne folosim mintea. El ne-a dat o buna portie de calauzire atunci cand ne-a inzestrat cu o minte care poate sa gandeasca.

In multe probleme despre care Biblia nu ne spune nici da nici nu, Dumnezeu vrea sa hotaram dupa inteligenta pe care ne-a dat-o. Trebuie sa ne socotim bine, sa cantarim alternativele, sa analizam situatiile si sa ajungem la decizii corecte.

Putem deci sa cunoastem voia lui Dumnezeu prin citirea Cuvantului, pe calea rugaciunii, prin forta imprejurarilor, ascultand de sfatul altora sau folosind inteligenta cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.

6. Vocea launtrica

Vocea lui Dumnezeu se poate face auzita, dar nu intotdeauna se intampla asa. Cand Izabela era pe urmele lui Ilie, profetul a avut nevoie sa auda glasul divin si l-a auzit. Nu era in vantul puternic, nici in cutremurul de pamant si nici intr-un vartej de foc; era insa in susurul bland si subtire, in soapta duioasa (1 Regi 19:11-18). Ilie a auzit vocea Domnului.

Unii dintre voi stiti ce inseamna sa simti un impuls irezistibil , imposibil de explicat altora. Oricat ai incerca sa-l ignori, el te urmareste! Se tine scai de tine. Poate ca ai simtit ca trebuie sa te duci sa vizitezi pe cineva, sau ca trebuie sa te rogi pentru o anumita persoana, sau sa stai de vorba cu cineva si sa-i atragi atentia despre o greseala. Nu stii cum de ti-a venit ideia aceea, dar te urmareste parca o voce interioara care ti-o repeta. Dumnezeu ii calauzeste uneori pe copiii Sai si astfel. Nu spun ca trebuie sa ne lasam manati de orice impuls de moment, dar cred ca, daca pastram o stare de supunere si dorinta de a face voia Domnului, Ii vom auzi uneori vocea venind din launtrul nostru, intr-un „susur bland si subtire.”

Duhul Sfant ne face sa inclinam spre un anumit curs de actiune. De exemplu, un tanar participa la o conferinta misionara. Acolo aude cativa misionari din Africa povestind despre pataniile lor. Dintr-o data simte launtric indemnul de a merge si el sa dea o mana de ajutor pentru mantuirea milioanelor de africani care striga dupa ajutor. Sentimentul vine peste el ca o presiune irezistibila. Este lucrarea Duhului Sfant care ii vorbeste dinauntru, staruitor, convingator.

La sfarsitul acestui studiu despre aflarea voiei lui Dumnezeu putem trage doua concluzii:

1) Uneori, Dumnezeu calauzeste oameni diferiti prin mijloace si cai diferite. Fiecare calauzire este la fel de valida si de importanta. O astfel de calauzire este cu privire la lucruri despre care Biblia nu are o invatatura clara sau categorica. Aduceti-va aminte ca, slujind aceluiasi Dumnezeu, doi oameni aflati in circumstante asemanatoare au luat decizii contrare. Neemia a acceptat o escorta armata din partea regelui persan pentru paza in drumul spre Ierusalim (Neemia 2:9), in timp ce lui Ezra asa ceva i s-a parut o jignire la adresa lui Dumnezeu si o proasta marturie despre atotputernicia divina (Ezra 8:22). Amandoi acesti oameni au fost justificati in atitudinile lor si au facut „voia Domnului”, devenind instrumente in refacerea spirituala si fizica a Israelului.

2) Uneori Dumnezeu ne vorbeste prin semne vizibile, dar aceasta nu este norma, ci exceptia. Pe vremea cand israelitii se aflau sub apasarea madianita, lui Ghedeon i s-a aratat un inger care i-a psus ca este alesul prin care Dumnezeu vrea sa-si izbaveasca poporul. Ghedeon s-a indoit si a cerut o dovada vizibila. El a pus un sul de lana afara peste noapte si a cerut ca sa se va da a doua zi ca sulul este umed, iar pe pamantul din jur sa nu cada roua. Indaratnica lui necredinta l-a facut apoi ca sa ceara ca a dopua zi fenomenul sa se intample invers: pamantul sa fie acoperit de roua si sulul sa fie uscat. (Jud. 6:36-40).

Tineti cont ca Dumnezeu ii vorbise deja clar prin viu grai. De fapt, el incepuse sa asculte si sunase din trambita pentru adunarea ostirii. stia ce avea de facut, dar avea inca indoieli ca Dumnezeu l-a ales tocmai pe el pentru o asa mare infaptuire. El a cerut o confirmare in plus. Semnele exterioare nu sunt dovada de o mai mare spiritualitate. Dimpotriva, el scot in evidenta o credinta slaba si o lipsa de sensibilitate spirituala.

Si un ultim sfat: cand vei cauta sa afli voia lui Dumnezeu intr-o anumita problema vei face foarte bine daca vei cauta sa folosesti cati mai multi din cele sase cai enuntate mai sus. La urma, ia cea mai buna hotarare din ceea ce ti s-a descoperit si increde-te ca aceea este expresia voiei lui Dumnezeu pentru viata ta. De multe ori, ti se va cere sa pasesti inainte prin credinta. In viata mea au fost ocazii cand mai multe variante pareau la fel de bune. Parca, parca una era putin mai buna ca celelalte. N-am avut nici un fel de raspuns categoric din partea Domnului. Atunci, am luat hotararea sa urmez varianta care mi s-a parut mai buna si am continuat sa ma rog Domnului sa-mi corecteze calea prin „politica usilor inchise si deschise”. Am pasit inainte cu cugetul impacat si cu convingerea ca Dumnezeu (care ma iubeste) ma va opri daca voi apuca pe o cale dictata doar de umana mea ignoranta.

F.B. Meyer, un predicator englez din secolul trecut tocmai se intorcea acasa dupa o lunga calatorie pe mare. Noaptea era furtunoasa si intrarea in port parea foarte stramta. Era o noapte foarte intunecata. Meyer i-a spus capitanului: „Cum sti cum sa te strecori in port?” Capitanul i-a raspuns: „Vezi luminitele alea trei de pe tarm?” Cand toate se afla pe aceiasi linie, nu mai schimb directia, ci merg drept inainte.” In mod asemanator, daca glasul launtric, principiile Scripturii si circunstantele exterioare vor fi toate in unison, putem merge inainte.

Fie ca sa umblam in credinciosie, dorind nu numai sa ajungem sa cunoastem voia Domnului, ci si sa o implinim si cu fapta. Inainte de toate insa, trebuie sa fim siguri ca ne-am facut, prin credinta in Christos, fii si fiice in familia divina. Ioan 1:12 spune:

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.” Iar in 1 Ioan 2:17 citim: „Cine face face voia lui Dumnezeu ramane in veac.”

Erezie: O noua evanghelie il schimba pe Fiul lui Dumnezeu in femeie

Un editor lanseaza o biblie in care il schimba pe Isus Cristos din barbat in femeie si il identifica cu numele Cristor Iudita din Nazaret.

Toate pasajele din aceasta biblie in care se face referire la Isus sunt schimbate folosindu-se numele Iudita, respectiv pronumele ea.

Diavolul mai incearca prin aceasta inselaciune sa castige cat mai multi de partea lui.

Doamne ai mila de cei care prin mintea lor ratacita au nascocit asa ceva.

db

Treptele casei parintesti

Treptele casei parintesti

Text: Ps. 23; Mat 6:9-13

Introducere:
Daca Dumnezeu se afla in ceruri, atunci drumul catre casa Lui poate fi cel mai repede strabatut in genunchii indoiti a rugaciune. Ar trebui sa folosim din plin acest cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului. Isus Christos a platit cu viata Sa ca sa faca posibila comunicarea si comuniunea omului cu Dumnezeu. Ce este de fapt aceasta conversatie cu Dumnezeu? Care sunt beneficiile ei?
Rugaciunea este o privire aruncata asupra vietii de la inaltimea suprema a partasiei cu Dumnezeu. Ea este locul de munca al sufletului. Oamenii care au simtit cei dintii responsabilitatea raspindirii crestinismului in lume, s-au apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus insa: „Doamne, invata-ne sa predicam” sau „Doamne, invata-ne sa facem minuni”, ci … „Doamne, invata-ne sa ne rugam.” Se spune ca marele reformator german Martin Luther ar fi spus: „Am asa multe de facut, ca astazi trebuie neaparat sa incep cu trei ceasuri de rugaciune.”

Fara nici o indoiala, cea mai dificila lucrare pe care o are omul de facut in viata este cladirea unui caracter vrednic de vesnicie. De aceea, inainte de a te ruga pentru schimbarea imprejurarilor prin care treci, trebuie sa te rogi pentru schimbarea caracterului tau.
Trebuie sa ne rugam cind avem un stare buna pentru rugaciune, caci ar fi pacat sa pierdem o astfel de ocazie, dar trebuie sa ne rugam si cind nu avem chef de rugaciune, caci ar fi prea periculos sa acceptam sa raminem intr-o astfel de stare.
Care este cea mai cunoscuta rugaciune din Vechiul Testamet? Dar din Noul Testament?
Raspunsul la aceste intrebari ne trimite la o pereche de rucaciuni „nepereche”: Psalmul 23 si rugaciunea „Tatal nostru.” Majoritatea crestinilor le stiu pe amindoua pe dinafara. Ambele ne sunt scumpe si ambele ne poarta si ne sustin in clipele grele ale vietii. De ce este asa? Ce au ele special si cum de ni s-au agatat de suflet cu atita strasnicie? Ce are continutul lor de ne este atit de drag si intr-atit de universal particular fiecaruia dintre noi?

Asemanari

Amindoua pot fi numite „rugaciunea pastorului”

Psalmul 23 este expresia experientelor „pastorasului cu par balai” din casa lui Iese, fiind probabil scris pe vremea cind David pastea turmele de oi ale tatalui sau. Rugaciunea „tatal nostru” ne-a fost lasata ca model de Cel venit sa se autoproclame „Pastorul cel bun” (Ioan 10:11). Una incepe printr-o declaratie: „Domnul este pastorul meu” (Ps. 23:1), cealalta este glasul Pastorului cel bun venit sa-si calauzeasca oile inapoi spre inima si casa Tatalui ceresc.

Amindoua ating sferele sensibile ale vietii

Si Psalmul 23 si Rugaciunea tatal nostru exprima trairi launtrice de o inalta intensitate, patrunzind dincolo de evenimentele vietii in sfera angoaselor noastre personale si aferindu-ne rezolvari pline de frumusete si optimism. „Nu voi duce lipsa de nimic”, „ape de ohihna”, „valea umbrei mortii”, „dusmanii mei”, „sfirsitul zilelor mele” din Psalmul 23 sunt expresii care evolueaza pe acelasi plan sentimental launtric cu expresiile „piinea noastra cea de toate zilele”, „greselile noastre”, nu ne duce in ispita” din rugaciunea „Tatal nostru.”

Deosebiri

Deosebiri de forma

Tot continutul Psalmului 23 este la persoana intiia singular. „Domnul este Pastorul MEU”, „El Ma duce (pe mine) la pasuni verzi si la …” „IMI (mie) invioreaza”, „pina sfirsitul zilelor MELE.”

Persoana intiia singular nu apare nicaieri in rugaciunea Tatal nostru. In locul ei apare persoana intii plural. „Tatal NOSTRU care esti in ceruri…” „Piinea NOASTRa …”, „si ne iarta noua greselile NOASTRE”, si nu NE duce PE NOI in ispita …” etc.

Deosebiri de plan existential

Psalmul 23 este suma unor experiente din viata terestra. Psalmul Il aduce pe Dumnezeu in universul nostru strimt si-L proclama drept factor determinant al tuturor imprejurarilor prin care trecem.

Rugaciunea „Tatal nostru” distruge „tavanul” locuintei noastre terestre, propulsindu-ne pe noi in „universul cerurilor” si proclamind apartenenta noastra la infinita Imparatie dumnezeiasca.

Scurte analize

Psalmul 23

Psalmul 23 este scris in paralelismul rimei ebraice. Alcatuit din sase versete aseate simetric, psalmul trebuie rearanjat in curgerea lui ideatica. Vom observa repede ca primele trei versete cuprind trei proclamari care-si gasesc aplicatia practica corespunzatoare in continutul ultimelor trei versete. (Versetele merg pereche 1,4 2,5 3,6).

Citit astfel, psalmul se deschide singur analizei si ne prezinta binecuvintarile primite de cel care-l ia pe Dumnezeu drept Pastor al vietii sale. Din acest punct de vedere, psalmul devine o invitatie la rezolvarea tuturor problemelor noastre prin acceptarea domniei lui Dumnezeu in teritoriul vietii noastre personale.

Prima pereche:

Proclamare: „Domnul este Pastorul meu/ Nu voi duce lipsa de nimic”
Aplicare: „Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii/ Nu ma tem de nici un rau,
Caci Tu esti cu mine. / Toiagul si nuiaua Ta ma mingiie”

A doua pereche:

Proclamare: „El ma paste in pasuni verzi/ si ma duce la ape de odihna.”
Aplicare: „Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei,
Imi ungi capul cu untdelemn,
si paharul meu este plin de da peste el.”

A treia pereche:

Proclamare: „Imi invioreaza sufletul / si ma povatuieste pe carari drepte,
din pricina Numelui sau”
Aplicare: „Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele,
si voi locui in Casa Domnului pina la sfirsitul zilelor mele.”

Care sunt binecuvintarile celui ce-l primeste pe Dumnezeu ca Pastor al vietii sale?

Prima pereche de versete (1,3) ne vorbeste despre (1) Protectie si (2) Calauzire

A doua pereche de versete (2,4) ne vorbeste despre (3) Pace si liniste in ciuda circumstantelor potrivnice, (4) Bucurie sarbatoreasca.

A treia pereche de versete (3,6) ne vorbeste despre (5) Iertare si restaurare si (6) o viata intreaga traita pe pamint „ca la Dumnezeu acasa.”

Rugaciunea „Tatal nostru”

Textul din Matei 6:9-13 nu trebuie repetat mecanic, ci patruns in straturile lui profunde. Chiar si la simpla lui repetitie (ca in practicile bisericilor Catolice si Ortodoxe) continutul acestei rugaciuni patrunde in straturile subconstientului nostru modelindu-ne conceptia despre realitate si viata. Rugaciunea aceasta, numita adeseori gresit „domneasca”, este mai mult rugaciunea „ucenicilor.” Ea a aparut ca un raspuns dat celor ce i-au cerut Domnului Isus sa le arate „cum trebuie sa se roage” (Luca 11:1).

In acest tipar al rugaciunii, Domnul Isus, nu numai pedagog desavirsit, dar si Dumnezeul creator care ne-a intocmit fiinta, ne recomanda un exercitiu spiritual prin care sa ajungem sa traim evlavia, starea care ne pune in pozitie corecta fata de lume, fata de Diavol si vata de Dumnezeu. Din cauza limitelor acestui studiu, vom schita doar influenta repetarii afirmatiilor din rugaciunea „Tatal nostru” asupra constientului si subconstientului ucenicilor Domnului Isus.

Venirea la Domnul Isus ne rezolva problemele personale (Psalmul 23) si ne plaseaza in ansamblul marii familii a lui Dumnezeu. In textul acestei rugaciuni, egoismul dispare si suntem indemnati sa ne vedem fiecare in coelctivitatea unei multimi de copii ai lui Dumnezeu, cu privilegii, probleme si preocupari comune. Dumnezeu nu este doar „Tatal meu”, ci, prin excelenta, „Tatal nostru.” Preocuparea cu dobindirea piinii zilnice nu trebuie facuta in panica feroce a individualismului, ci in preocuparea pentru bunastarea tuturor: „Piinea NOASTRa cea de toate zilele, da-ne-o NOUa astazi …” Chiar si pocainta nu trebuie sa ne izoleze in remuscarea traita in solitudine, ci ne identifica cu scadentele si izbavirile celorlalti: „si NE iarta NOUa greselile NOASTRE.” Nimic din aceasta rugaciune nu este trait in particularul egoist. Totul este experimentat intr-o daruire colectiva si-ntr-o inaltatoare solidaritate umana.

Care sunt binecuvintarile celui ce se intoarce in familia copiilor lui Dumnezeu?

1. Identitate – „Tatal nostru care esti in ceruri…”

America moderna traieste drama unei generatii in care foarte muti copii cresc in familii fara tata. Absenta capului familiei produce malformatii in sufletele copiilor. Intrebarea „Al cui esti tu?” trezeste o reactie dureroasa in orfanii lumii. In logica lucrurilor, tatal determina identitatea copiilor si stabileste calitatea imaginii de sine. Mama mea a fost un copil din flori si asta i-a marcat foarte mult parerea ei despre sine. La un moment dat, pe cind noi aveam 10-12 ani, in urma cautarilor ei, s-a aflat ca cel care-i daduse nastere, traia undeva in Elvetia si era asa de bogat ca in pavilioanele propiretatilor lui se tineau expozitiile internationale si tirgurile aeronautice. tin minte si acum care a fost reactia mamei mele, dar si mai mult tin minte reactia noastra, ca nepoti ai „unui om foarte bogat, din strainatate”! ne descoperisem o „valoare” pe care nu ne-o cunoscuseram si ne uitam deja cam „de sus” la prietenii nostri din mahalaua de la marginea Bucurestilor.

In modelul de rugaciune pe care ni L-a recomandat, Domnul Isus incepe cu plasarea noastra in contextul maretiei Dumnezeului care ne este Tata. Inevitabil, aceasta va naste in noi un sentiment de valoare si o identificare cu identitatea eterna cereasca: Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamint.”

Finalul rugaciunii intregeste acest context cosmic glorios: „Caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!”

In contrast cu Psalmul 23 care-L aducea pe Dumnezeu in existenta noastra restrinsa la experienta terestra, rugaciunea „Tatal nostru” inverseaza directia si ne propulseaza pe noi in eternitate asezindu-ne in contextul unei filiatii din care decurge o identitate care ne inobileaza glorios. Suntem copii de Dumnezeu! Suntem fii Celui atotputernic! Lumea nu ne cunoaste, dar suntem copiii Celui etern! Iar ce vom fi … nu s-a aratat inca. Numai ca stim ca atunci cind se va arata El, vom fi … ca El!

Cu cit de rogi mai din adinc, cu atit ajungi mai sus.

2. Sutinere – „Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”

Preocuparea pentru subzistenta nu trebuie sa ne prabuseasca intr-o lupta animalica in care piinea trebuie sa fie neaparat „a mea”! Piinea trebuie sa fie „a noastra”! Preocuparea trebuie sa fie pentru bunastarea colectiva. Acest fragment de rugaciune este o declaratie de dependenta. Este in puterea si vointa lui Dumnezeu sa ne dea sau sa nu ne dea piine. Ucenicii trebuie sa I se adreseze lui Dumnezeu cu sentimentul dependentei de grija parinteasca.

3. Formarea de caracter – „si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”

Aceasta inderdependenta este uluitoare. O astfel de cerere este o pledoarie pentru caracter! Este un alt fel de a zice: „Doamne, nu ne ierta chiar asa de repede. Fii preocupat de caracterul nostru mai intii. Vezi daca nu cumva iertarea ta pecetluieste ruina noastra. Avem nevoie nu numai de iertare, ci si de construirea unui edificiu launtric in care sa ne asemuim cu Tine.”

Daca vrei sa te auda Dumnezeu cind te rogi trebuie sa-L auzi si tu cind iti vorbeste. Rugaciunea nu este un substitut pentru actiune, pentru gindire, pentru veghere, pentru suferinta sau pentru darnicie; rugaciunea trebuie sa fie doar fondul pe care trebuie sa se desfasoare toate acestea.

S-a spus adeseori ca Reforma s-a nascut in camaruta de rugaciune a lui Luther. De fapt, orice reforma, colectiva sau individuala, trebuie sa inceapa mai intii in camaruta de rugaciune. Scopul adevarat al rugaciunii nu este sa-L schimbam pe Dumnezeu, ci sa ne schimbam pe noi insine.

Un tata trebuie sa zideasca caracterul copiilor sai. Dumnezeu, ca Tata desavirsit, ne sugereaza in rugaciunea model, limitele unei absolviri de vinovatie. Fapta vinovata nu poate fi iertata decit in masura in care intretinem preocuparea formarii unui caracter care marinimis emuleaza divina. Aceasta paradigma divina este subliniata de Domnul Isus si in pilda robului nemilostiv. Absolvit de o datorie de 10.000 de galbeni, neispravitul in caracter n-a vrut sa ierte aproapelui sau o datorie de o suta de lei (mat. 18:21-35). Consecinta a fost ca s-a declarat recurs si imparatul l-a aruncat pe cel nemilostiv in temnita „pe mina chinuitorilor, pina va plati tot ce datora.” „Tot asa va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.”

Nicolae Iorga spunea ca: „O iertare acordata prea usor este uneori mama unei noi faradelegi.” Iosif di Egipt nu si-a afisat iartarea inaintea fratilor sai decit dupa ce i-a supus la celebrele sale teste: testul Repetarea acestei conditionari a iertarii are drept scop formarea unei deprinderi de a ierta in toti ucenicii Domnului Isus. Avind in vedere climatul de nedesavirsire generala si scaderile fiecaruia dintre noi, o astfel de atitudine este strict necesara fiecaruia dintre noi. Doar ea ne poate inlesni trairea in aceiasi familie sfinta si conlocuirea in aceiasi Casa a Domnului.

4. Protectie – „si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.”

Un copil se ascunde de primejdie in protectia tatalui sau. Aceasta exprimare, aprent insolemta si parca voitoare sa arunce vina pacatuirii asupra lui Dumnezeu, este o declaratie de inocenta limitata, constienta de fragilitatea si instabilitatea fapturii noastre. Privita in adincimea ei, afirmatia este o aluzie la circumstanta Edenica a ispitirii primare. Domnul Isus isi invata ucenicii sa nu repede insolenta independenta a protoparintilor, ci sa strige dupa ajutorul prezentei divine.

„Ci ne izbaveste de cel rau” este constientizarea zilnica a pozitiei noastre precare. Locuim inca in „teritoriul ostil” al pacatuirii posibile, dar nu neaparat probabile sau inevitabile. Dependenta noastra de Dumnezeu ne poate aduce independenta fata de atacurile diavolului. Alipirea noastra de pieptul tatalui ne poate scuti de atacurile aprige ale celui rau.

Ca sa-mi spulbere spaimele copilariei tata nu ma lua de mina si nu ma ducea sa-mi arate ca dupa fiecare copac nu este ascuns un lup. Era suficient sa ma ridice in brate si sa ma puna pe umerii lui lati. Niciunul din lupii temerilor mele nu ma puteau ajunge acolo!

5. Proiectie – „Caci a Ta este Imparatia, puterea si slava in veci. Amin!”

Rugaciunea este ceam mai intensa forma de eliberare a energiei vitale de care este capabil spiritul uman. In acest final al rugaciunii „Tatal nostru”, Domnul Isus ne invata sa proiectam toata energia noastra launtrica inspre perspectiva nemarginita a dimensiunilor lui Dumnezeu. Este un exercitiu uimitor prin care fiinta umana „sparge” gaoacea circumstantelor lumii cazute si patrunde dincolo de cojile marginirilor prezente in sfera atotputerniciei, gloriei si domniei divine.

Concluzie

Doua rugaciuni foarte cunoscute, doua lectii de sanatate pentru suflet! Atit de asemanatoare si totusi atit de diferite! Avem nevoie de amindoua si amindoua se completeaza una pe alta.
Psalmul 23 este pasul cel dintii, fara de care nu-l putem face pe al doilea: „Domnul este pastorul meu!”
Rugaciunea „Tatal nostru” este pasul al doilea care marcheaza sosirea noastra acasa si vietuirea in rindul copiilor lui Dumnezeu, Tatal nostru.

Ma duc uneori la spital sa asist la ultimele clipe dinaintea marii treceri „dincolo.” Cu unii dintre barbatii sau femeile pe care-i veghez nu se mai poate purta o conversatie. Am avut insa uneori surpiza sa-i vad tresarind cu o inseninare de reactie atunci cind, dintre toate textele Bibliei, am ales sa recit la capatiiul lor una din aceste extraordinare rugaciuni: Psalmul 23 sau „Tatal nostru.” Ele ramin treptele pe care sufletul nostru le urca ori de cite ori vrea sa se intoarca „acasa.”

Minorii, Alcoolul si nu ma vede Nimeni

MINORII, ALCOOLUL SI NU MA VEDE NIMENI

de Catalin Dupu

Circula vestea ca 2 deputati de Bistrita-Nasaud vor sa faca o lege prin care minorii sa nu mai aiba acces la alcool si la tutun. Ideea nu e rea, e chiar meritorie intr-o tara „crestina”. Sa-I ajute Domnul Dumnezeu. Si poate n-ar fi rau ca institutiile abilitate, printre care si Biserica, sa o sustina!!

Dar, cum prea bine se stie, nu exista taraba, magazine sau super-super magazine in care vanzatorii si vanda alcool si la tutun persoanelor sub 18 ani.

Dar ce-si zic ei: „Lasa, nene, nu e vede nimeni. Banul sa iasa! Ca am deficit!”

Garda nu ii vede, parintii copilului nu, ca doar au incredere in vanzatori, dar cine
e ruda cu Iuda, Iuda estem!

Pentru amatorii de noi betivi, drogati si alte cele, tinem sa-I anuntam si pe
aceasta cale urmatoarele: Ochiul Domnului nu se-nchide niciodata, ba va fi ager si-n Ziua Judecatii!

Asa ca, banu-i ban, dar vesnicia e vesnicie .

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com