Treptele casei parintesti
Text: Ps. 23; Mat 6:9-13
Introducere:
Daca Dumnezeu se afla in ceruri, atunci drumul catre casa Lui poate fi cel mai repede strabatut in genunchii indoiti a rugaciune. Ar trebui sa folosim din plin acest cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului. Isus Christos a platit cu viata Sa ca sa faca posibila comunicarea si comuniunea omului cu Dumnezeu. Ce este de fapt aceasta conversatie cu Dumnezeu? Care sunt beneficiile ei?
Rugaciunea este o privire aruncata asupra vietii de la inaltimea suprema a partasiei cu Dumnezeu. Ea este locul de munca al sufletului. Oamenii care au simtit cei dintii responsabilitatea raspindirii crestinismului in lume, s-au apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus insa: „Doamne, invata-ne sa predicam” sau „Doamne, invata-ne sa facem minuni”, ci … „Doamne, invata-ne sa ne rugam.” Se spune ca marele reformator german Martin Luther ar fi spus: „Am asa multe de facut, ca astazi trebuie neaparat sa incep cu trei ceasuri de rugaciune.”
Fara nici o indoiala, cea mai dificila lucrare pe care o are omul de facut in viata este cladirea unui caracter vrednic de vesnicie. De aceea, inainte de a te ruga pentru schimbarea imprejurarilor prin care treci, trebuie sa te rogi pentru schimbarea caracterului tau.
Trebuie sa ne rugam cind avem un stare buna pentru rugaciune, caci ar fi pacat sa pierdem o astfel de ocazie, dar trebuie sa ne rugam si cind nu avem chef de rugaciune, caci ar fi prea periculos sa acceptam sa raminem intr-o astfel de stare.
Care este cea mai cunoscuta rugaciune din Vechiul Testamet? Dar din Noul Testament?
Raspunsul la aceste intrebari ne trimite la o pereche de rucaciuni „nepereche”: Psalmul 23 si rugaciunea „Tatal nostru.” Majoritatea crestinilor le stiu pe amindoua pe dinafara. Ambele ne sunt scumpe si ambele ne poarta si ne sustin in clipele grele ale vietii. De ce este asa? Ce au ele special si cum de ni s-au agatat de suflet cu atita strasnicie? Ce are continutul lor de ne este atit de drag si intr-atit de universal particular fiecaruia dintre noi?
Asemanari
Amindoua pot fi numite „rugaciunea pastorului”
Psalmul 23 este expresia experientelor „pastorasului cu par balai” din casa lui Iese, fiind probabil scris pe vremea cind David pastea turmele de oi ale tatalui sau. Rugaciunea „tatal nostru” ne-a fost lasata ca model de Cel venit sa se autoproclame „Pastorul cel bun” (Ioan 10:11). Una incepe printr-o declaratie: „Domnul este pastorul meu” (Ps. 23:1), cealalta este glasul Pastorului cel bun venit sa-si calauzeasca oile inapoi spre inima si casa Tatalui ceresc.
Amindoua ating sferele sensibile ale vietii
Si Psalmul 23 si Rugaciunea tatal nostru exprima trairi launtrice de o inalta intensitate, patrunzind dincolo de evenimentele vietii in sfera angoaselor noastre personale si aferindu-ne rezolvari pline de frumusete si optimism. „Nu voi duce lipsa de nimic”, „ape de ohihna”, „valea umbrei mortii”, „dusmanii mei”, „sfirsitul zilelor mele” din Psalmul 23 sunt expresii care evolueaza pe acelasi plan sentimental launtric cu expresiile „piinea noastra cea de toate zilele”, „greselile noastre”, nu ne duce in ispita” din rugaciunea „Tatal nostru.”
Deosebiri
Deosebiri de forma
Tot continutul Psalmului 23 este la persoana intiia singular. „Domnul este Pastorul MEU”, „El Ma duce (pe mine) la pasuni verzi si la …” „IMI (mie) invioreaza”, „pina sfirsitul zilelor MELE.”
Persoana intiia singular nu apare nicaieri in rugaciunea Tatal nostru. In locul ei apare persoana intii plural. „Tatal NOSTRU care esti in ceruri…” „Piinea NOASTRa …”, „si ne iarta noua greselile NOASTRE”, si nu NE duce PE NOI in ispita …” etc.
Deosebiri de plan existential
Psalmul 23 este suma unor experiente din viata terestra. Psalmul Il aduce pe Dumnezeu in universul nostru strimt si-L proclama drept factor determinant al tuturor imprejurarilor prin care trecem.
Rugaciunea „Tatal nostru” distruge „tavanul” locuintei noastre terestre, propulsindu-ne pe noi in „universul cerurilor” si proclamind apartenenta noastra la infinita Imparatie dumnezeiasca.
Scurte analize
Psalmul 23
Psalmul 23 este scris in paralelismul rimei ebraice. Alcatuit din sase versete aseate simetric, psalmul trebuie rearanjat in curgerea lui ideatica. Vom observa repede ca primele trei versete cuprind trei proclamari care-si gasesc aplicatia practica corespunzatoare in continutul ultimelor trei versete. (Versetele merg pereche 1,4 2,5 3,6).
Citit astfel, psalmul se deschide singur analizei si ne prezinta binecuvintarile primite de cel care-l ia pe Dumnezeu drept Pastor al vietii sale. Din acest punct de vedere, psalmul devine o invitatie la rezolvarea tuturor problemelor noastre prin acceptarea domniei lui Dumnezeu in teritoriul vietii noastre personale.
Prima pereche:
Proclamare: „Domnul este Pastorul meu/ Nu voi duce lipsa de nimic”
Aplicare: „Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii/ Nu ma tem de nici un rau,
Caci Tu esti cu mine. / Toiagul si nuiaua Ta ma mingiie”
A doua pereche:
Proclamare: „El ma paste in pasuni verzi/ si ma duce la ape de odihna.”
Aplicare: „Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei,
Imi ungi capul cu untdelemn,
si paharul meu este plin de da peste el.”
A treia pereche:
Proclamare: „Imi invioreaza sufletul / si ma povatuieste pe carari drepte,
din pricina Numelui sau”
Aplicare: „Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele,
si voi locui in Casa Domnului pina la sfirsitul zilelor mele.”
Care sunt binecuvintarile celui ce-l primeste pe Dumnezeu ca Pastor al vietii sale?
Prima pereche de versete (1,3) ne vorbeste despre (1) Protectie si (2) Calauzire
A doua pereche de versete (2,4) ne vorbeste despre (3) Pace si liniste in ciuda circumstantelor potrivnice, (4) Bucurie sarbatoreasca.
A treia pereche de versete (3,6) ne vorbeste despre (5) Iertare si restaurare si (6) o viata intreaga traita pe pamint „ca la Dumnezeu acasa.”
Rugaciunea „Tatal nostru”
Textul din Matei 6:9-13 nu trebuie repetat mecanic, ci patruns in straturile lui profunde. Chiar si la simpla lui repetitie (ca in practicile bisericilor Catolice si Ortodoxe) continutul acestei rugaciuni patrunde in straturile subconstientului nostru modelindu-ne conceptia despre realitate si viata. Rugaciunea aceasta, numita adeseori gresit „domneasca”, este mai mult rugaciunea „ucenicilor.” Ea a aparut ca un raspuns dat celor ce i-au cerut Domnului Isus sa le arate „cum trebuie sa se roage” (Luca 11:1).
In acest tipar al rugaciunii, Domnul Isus, nu numai pedagog desavirsit, dar si Dumnezeul creator care ne-a intocmit fiinta, ne recomanda un exercitiu spiritual prin care sa ajungem sa traim evlavia, starea care ne pune in pozitie corecta fata de lume, fata de Diavol si vata de Dumnezeu. Din cauza limitelor acestui studiu, vom schita doar influenta repetarii afirmatiilor din rugaciunea „Tatal nostru” asupra constientului si subconstientului ucenicilor Domnului Isus.
Venirea la Domnul Isus ne rezolva problemele personale (Psalmul 23) si ne plaseaza in ansamblul marii familii a lui Dumnezeu. In textul acestei rugaciuni, egoismul dispare si suntem indemnati sa ne vedem fiecare in coelctivitatea unei multimi de copii ai lui Dumnezeu, cu privilegii, probleme si preocupari comune. Dumnezeu nu este doar „Tatal meu”, ci, prin excelenta, „Tatal nostru.” Preocuparea cu dobindirea piinii zilnice nu trebuie facuta in panica feroce a individualismului, ci in preocuparea pentru bunastarea tuturor: „Piinea NOASTRa cea de toate zilele, da-ne-o NOUa astazi …” Chiar si pocainta nu trebuie sa ne izoleze in remuscarea traita in solitudine, ci ne identifica cu scadentele si izbavirile celorlalti: „si NE iarta NOUa greselile NOASTRE.” Nimic din aceasta rugaciune nu este trait in particularul egoist. Totul este experimentat intr-o daruire colectiva si-ntr-o inaltatoare solidaritate umana.
Care sunt binecuvintarile celui ce se intoarce in familia copiilor lui Dumnezeu?
1. Identitate – „Tatal nostru care esti in ceruri…”
America moderna traieste drama unei generatii in care foarte muti copii cresc in familii fara tata. Absenta capului familiei produce malformatii in sufletele copiilor. Intrebarea „Al cui esti tu?” trezeste o reactie dureroasa in orfanii lumii. In logica lucrurilor, tatal determina identitatea copiilor si stabileste calitatea imaginii de sine. Mama mea a fost un copil din flori si asta i-a marcat foarte mult parerea ei despre sine. La un moment dat, pe cind noi aveam 10-12 ani, in urma cautarilor ei, s-a aflat ca cel care-i daduse nastere, traia undeva in Elvetia si era asa de bogat ca in pavilioanele propiretatilor lui se tineau expozitiile internationale si tirgurile aeronautice. tin minte si acum care a fost reactia mamei mele, dar si mai mult tin minte reactia noastra, ca nepoti ai „unui om foarte bogat, din strainatate”! ne descoperisem o „valoare” pe care nu ne-o cunoscuseram si ne uitam deja cam „de sus” la prietenii nostri din mahalaua de la marginea Bucurestilor.
In modelul de rugaciune pe care ni L-a recomandat, Domnul Isus incepe cu plasarea noastra in contextul maretiei Dumnezeului care ne este Tata. Inevitabil, aceasta va naste in noi un sentiment de valoare si o identificare cu identitatea eterna cereasca: Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamint.”
Finalul rugaciunii intregeste acest context cosmic glorios: „Caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!”
In contrast cu Psalmul 23 care-L aducea pe Dumnezeu in existenta noastra restrinsa la experienta terestra, rugaciunea „Tatal nostru” inverseaza directia si ne propulseaza pe noi in eternitate asezindu-ne in contextul unei filiatii din care decurge o identitate care ne inobileaza glorios. Suntem copii de Dumnezeu! Suntem fii Celui atotputernic! Lumea nu ne cunoaste, dar suntem copiii Celui etern! Iar ce vom fi … nu s-a aratat inca. Numai ca stim ca atunci cind se va arata El, vom fi … ca El!
Cu cit de rogi mai din adinc, cu atit ajungi mai sus.
2. Sutinere – „Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”
Preocuparea pentru subzistenta nu trebuie sa ne prabuseasca intr-o lupta animalica in care piinea trebuie sa fie neaparat „a mea”! Piinea trebuie sa fie „a noastra”! Preocuparea trebuie sa fie pentru bunastarea colectiva. Acest fragment de rugaciune este o declaratie de dependenta. Este in puterea si vointa lui Dumnezeu sa ne dea sau sa nu ne dea piine. Ucenicii trebuie sa I se adreseze lui Dumnezeu cu sentimentul dependentei de grija parinteasca.
3. Formarea de caracter – „si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”
Aceasta inderdependenta este uluitoare. O astfel de cerere este o pledoarie pentru caracter! Este un alt fel de a zice: „Doamne, nu ne ierta chiar asa de repede. Fii preocupat de caracterul nostru mai intii. Vezi daca nu cumva iertarea ta pecetluieste ruina noastra. Avem nevoie nu numai de iertare, ci si de construirea unui edificiu launtric in care sa ne asemuim cu Tine.”
Daca vrei sa te auda Dumnezeu cind te rogi trebuie sa-L auzi si tu cind iti vorbeste. Rugaciunea nu este un substitut pentru actiune, pentru gindire, pentru veghere, pentru suferinta sau pentru darnicie; rugaciunea trebuie sa fie doar fondul pe care trebuie sa se desfasoare toate acestea.
S-a spus adeseori ca Reforma s-a nascut in camaruta de rugaciune a lui Luther. De fapt, orice reforma, colectiva sau individuala, trebuie sa inceapa mai intii in camaruta de rugaciune. Scopul adevarat al rugaciunii nu este sa-L schimbam pe Dumnezeu, ci sa ne schimbam pe noi insine.
Un tata trebuie sa zideasca caracterul copiilor sai. Dumnezeu, ca Tata desavirsit, ne sugereaza in rugaciunea model, limitele unei absolviri de vinovatie. Fapta vinovata nu poate fi iertata decit in masura in care intretinem preocuparea formarii unui caracter care marinimis emuleaza divina. Aceasta paradigma divina este subliniata de Domnul Isus si in pilda robului nemilostiv. Absolvit de o datorie de 10.000 de galbeni, neispravitul in caracter n-a vrut sa ierte aproapelui sau o datorie de o suta de lei (mat. 18:21-35). Consecinta a fost ca s-a declarat recurs si imparatul l-a aruncat pe cel nemilostiv in temnita „pe mina chinuitorilor, pina va plati tot ce datora.” „Tot asa va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.”
Nicolae Iorga spunea ca: „O iertare acordata prea usor este uneori mama unei noi faradelegi.” Iosif di Egipt nu si-a afisat iartarea inaintea fratilor sai decit dupa ce i-a supus la celebrele sale teste: testul Repetarea acestei conditionari a iertarii are drept scop formarea unei deprinderi de a ierta in toti ucenicii Domnului Isus. Avind in vedere climatul de nedesavirsire generala si scaderile fiecaruia dintre noi, o astfel de atitudine este strict necesara fiecaruia dintre noi. Doar ea ne poate inlesni trairea in aceiasi familie sfinta si conlocuirea in aceiasi Casa a Domnului.
4. Protectie – „si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.”
Un copil se ascunde de primejdie in protectia tatalui sau. Aceasta exprimare, aprent insolemta si parca voitoare sa arunce vina pacatuirii asupra lui Dumnezeu, este o declaratie de inocenta limitata, constienta de fragilitatea si instabilitatea fapturii noastre. Privita in adincimea ei, afirmatia este o aluzie la circumstanta Edenica a ispitirii primare. Domnul Isus isi invata ucenicii sa nu repede insolenta independenta a protoparintilor, ci sa strige dupa ajutorul prezentei divine.
„Ci ne izbaveste de cel rau” este constientizarea zilnica a pozitiei noastre precare. Locuim inca in „teritoriul ostil” al pacatuirii posibile, dar nu neaparat probabile sau inevitabile. Dependenta noastra de Dumnezeu ne poate aduce independenta fata de atacurile diavolului. Alipirea noastra de pieptul tatalui ne poate scuti de atacurile aprige ale celui rau.
Ca sa-mi spulbere spaimele copilariei tata nu ma lua de mina si nu ma ducea sa-mi arate ca dupa fiecare copac nu este ascuns un lup. Era suficient sa ma ridice in brate si sa ma puna pe umerii lui lati. Niciunul din lupii temerilor mele nu ma puteau ajunge acolo!
5. Proiectie – „Caci a Ta este Imparatia, puterea si slava in veci. Amin!”
Rugaciunea este ceam mai intensa forma de eliberare a energiei vitale de care este capabil spiritul uman. In acest final al rugaciunii „Tatal nostru”, Domnul Isus ne invata sa proiectam toata energia noastra launtrica inspre perspectiva nemarginita a dimensiunilor lui Dumnezeu. Este un exercitiu uimitor prin care fiinta umana „sparge” gaoacea circumstantelor lumii cazute si patrunde dincolo de cojile marginirilor prezente in sfera atotputerniciei, gloriei si domniei divine.
Concluzie
Doua rugaciuni foarte cunoscute, doua lectii de sanatate pentru suflet! Atit de asemanatoare si totusi atit de diferite! Avem nevoie de amindoua si amindoua se completeaza una pe alta.
Psalmul 23 este pasul cel dintii, fara de care nu-l putem face pe al doilea: „Domnul este pastorul meu!”
Rugaciunea „Tatal nostru” este pasul al doilea care marcheaza sosirea noastra acasa si vietuirea in rindul copiilor lui Dumnezeu, Tatal nostru.
Ma duc uneori la spital sa asist la ultimele clipe dinaintea marii treceri „dincolo.” Cu unii dintre barbatii sau femeile pe care-i veghez nu se mai poate purta o conversatie. Am avut insa uneori surpiza sa-i vad tresarind cu o inseninare de reactie atunci cind, dintre toate textele Bibliei, am ales sa recit la capatiiul lor una din aceste extraordinare rugaciuni: Psalmul 23 sau „Tatal nostru.” Ele ramin treptele pe care sufletul nostru le urca ori de cite ori vrea sa se intoarca „acasa.”