Autor: crestin

COLEGIUL BIBLIC EST EUROPEAN ORADEA
PERSPECTIVA ORTODOXA SI
RASPUNSUL PROTESTANT LA SFANTA
IMPARTASANIE SAU CINA DOMNULUI

LUCRARE PENTRU CURSUL DE TEOLOGIE
COMPARATA
2005

Vizualizare in format pdf
CUPRINS

I. PERSPECTIVA ORTODOXA ASUPRA SFINTEI IMPARTASANII
A. CE ESTE EUHARISTIA SAU IMPARTASANIA
B. ELEMENTELE SFINTEI TAINE
C. CINE POATE SAVARSI SFANTA IMPARTASANIE
D. CINE SE POATE IMPARTASI
E. PREGATIREA PENTRU SFANTA IMPARTASANIE
F. DE CATE ORI RECOMANDA BISERICA IMPARTASANIA
G. EFECTELE SFINTEI IMPARTASANIEI

II. PERSPECTIVA PROTESTANTA DESPRE CINA DOMNULUI
A. TERMINOLOGIE
B. SEMNIFICATII ALE CINEI DOMNULUI
C. CADRUL ISTORIC AL CINEI
D. ELEMENTELE CINEI
E. CINE SE POATE IMPARTASI
F. PREGATIREA PENTRU CINA DOMNULUI
G. BENEFICIILE CINEI DOMNULUI

III. CONCLUZII

IV. BIBLIOGRAFIE

I. PERSPECTIVA ORTODOXA ASUPRA SFINTEI IMPARTASANII

A. CE ESTE EUHARISTIA SAU IMPARTASANIA
Sfanta Taina poarta mai multe denumiri : Euharistie, Impartasanie, Cuminecatura,
Cina Domnului, Frangerea painii. „Sfanta Euharistie, Sfanta Impartasanie sau Sfanta
Cuminecatura este Taina prin care crestinul se impartaseste cu insusi Trupul si Sangele
Domnului spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Nascut la viata – viata in Hristos – prin
Botez, intarit in ea prin pecetea darului Sfantului Duh – prin Mirungere -prin Marturisire –
credinciosul poate primi Taina Tainelor, Sfanta Impartasanie”1. Este numita Sfanta
Euharistie, adica multumire, pentruca atunci cand a fost asezata de Domnul la Cina cea de
Taina, Mantuitorul a multumit Tatalui ceresc inainte de a frange painea si a o da Sfintilor
Apostoli. Dar este si jertfa de multumire catre Dumnezeu adusa de Sfanta Biserica, de
credinciosii ei, prin Episcop sau preot. Euharistie inseamnã multumire. Sfanta Euharistie
inseamna de fapt “Sfanta Multumire”. Dar cuvantul acesta se intrebuinteazã in general cu alt
inteles, si anume de Sfanta Cuminecãturã sau Sfanta Impãrtãsanie. In limba noastrã se
intrebuinteazã foarte putin cuvantul “euharistie”. Cei mai multi nu-l aud niciodatã, altii il aud
si-l uitã, altii il aud si nu-l inteleg. Teologii ortodocsi stiu cã Sfanta Euharistie este ceea ce
inteleg credinciosii in general prin “Sfanta Cuminecãturã” sau “Sfanta Impãrtãsanie”. De fapt
nici aceste cuvinte nu corespund continutului lor. Prin “Euharistie”, cat si prin “Impãrtãsanie”
si “Cuminecãturã” crestinii ortodocsi inteleg Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos pe
care Il primesc atunci cand se impãrtãsesc sau Care se aflã pe Masa Sfantului Altar, unde
intotdeauna este prezent in chivot, pentru impãrtãsirea celor care trebuie sã se impãrtãseascã
grabnic, in special pentru bolnavi, ceilalti credinciosi fiind sfãtuiti sã se impãrtãseascã la
Sfanta Liturghie.
Cuvantul «Euharistie» vine din limba greaca si inseamna «multumire» . Euharistia
este Sfanta Taina prin care, sub forma painii si a vinului, credinciosul se inpartaseste cu
Trupul si Sangele Domnului, prezente in mod real prin prefacerea elementelor la Sfanta
Liturghie. “Este cea mai importanta dintre Sfintele Taine, in sensul ca, daca prin celelalte
Taine crestinul primeste harul divin intr-un sens limitat, prin Sfanta Impartasanie primeste
insusi Izvorul harului, care este Hristos. “2

B. ELEMENTELE SFINTEI TAINE
Elementele, darurile ce se aduc sunt painea de grau curat si dospit si vinul curat, din
struguri.Teologia otodoxa sustine pozitia transsubstantierii elementelor Sfintei Impartasanii,
conform careia in momentul consacrarii, elementele se transforma cu adevarat in trupul si
sangele Domnului, pastrandu-si infatisarea exterioara Pentru ca ei sã se poatã impãrtãsi cu
Trupul si Sangele Domnului, trebuie sã-L aibã de undeva. Cei de la Cina cea de Tainã L-au
avut din mainile Mantuitorului. El n-a zis: Aceasta este paine care inchipuieste Trupul Meu,
acesta este un simbol al Trupului Meu, ci a zis: “Acesta este Trupul Meu”. El nu a dat paine
obisnuitã, ci a dat paine euharisticã, a dat de fapt Trupul Sãu sub chipul painii. Apoi, luand
paharul, a zis: “Beti din acesta toti, acesta este Sangele Meu, care se varsã spre iertarea
pãcatelor”, prin aceasta oferind nu vin, ci chiar Sangele Lui, vin prefãcut in Sangele Lui.
Aceasta este credinta si invãtãtura Bisericii. Prin urmare, ceea ce se pune inainte, prescura
anume pregãtitã si vinul amestecat cu apã, anume pregãtit, se preface, prin rugãciunile
preotilor si ale credinciosilor, in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in
Sfanta Euharistie cu care se pot impãrtãsi credinciosii.. Prefacerea, transformarea se face in
chip tainic, mai presus de intelegerea noastra.
Prefacerea painii si a vinului in Trupul si sangele lui Hristos la Cina cea de Taina si
in orice Sfanta Liturghie este un mister de nepatruns in intelesul si in modul infaptuirii lui ;
caci mister este nu numai felul de a fi al lui Dumnezeu, ci si orice lucrare a Lui asupra
creatiei. Savarsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor in Dumnezeiescul Trup
si Sange al Domnului Hristos, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea,
dobandesc iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor. „ Impartasanie este trupul si
Sangele Domnului, dar totodata si hrana si bautura cea adevarata a bisericii lui Hristos, iar
prin impartasanie nu biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe o oarecare alta hrana, ci
biserica se preface in ele, deoarece cele mai tari biruiesc, precum fierul inrosit in foc ni se
arata oarecum ca foc si nu ca fier, deoarece insusrile fierului sunt absorbite cu totul de cele
ale focului, tot asa si biserica lui Hristos, daca ar putea cineva s-o cuprinda cu privirea sa, nar
vedea decat insusi trupul Domnului prin aceea ca este unita cu El si ca se impartaseste din
trupul Lui.”3
„Aceasta prefacere se face in timpul Sfintei Liturghii, cand Episcopul sau preotul se
roaga «Inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sange si Te chemam, Te
rugam si cu umilinta la Tine cadem; Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste
Daruri ce sunt puse inainte si fa, adica, painea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau, iar
ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel
Sfant.
In acest timp, la strana se canta «Pre Tine Te laudam», iar credinciosii ingenunghiaza, caci
acum se savarseste prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului, iar nu
atunci cand se rostesc cuvintele de instituire a Tainei,«Luati,mancati…Beti dintru aceasta toti. . .»”
4 Sfantul Ioan Damaschin a afirmat ca : „ Painea si vinul nu sunt niciodata inchipuirea
Trupului si Sangelui Lui Hristos, ci insusi Trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea…painea si
vinul sunt prefacute in Trupul si Sangele Domnului.”5
Pe langa transformarea elementelor, prezenta reala a lui Hristos in elementele
euharistiei, credinciosii ortodocsi sustin si jertfa repetata de fiecare data cand se impartasesc,
jertfa adusa pentru pacatele celor vii si ale celor morti. Credinta Bisericii in realitatea
euharistica, in prezenta reala a Trupului si Sangelui Domnului in Sfanta Liturghie, este veche
si a fost marturisita permanent si consecvent de toata Biserica. Sfintii Pariti ne dau marturie
in acest sens :
• Sf. Iustin Martirul : “Aducem in numele Lui jertfa pe care Domnul Iisus a
poruncit sa fie adusa, jertfa painii si a vinului in Euharistie”
• Sf. Ioan Gura de Aur : “ De aceea (jertfa de pe Golgota) o aducem si acum, care a
fost adusa si nu s-a sfarsit .“6
• Sf. Nicolae Cabasila : “ Taina Sfintei Euharistii nu consta in a vedea doar o paine
junghiata, ci pe insusi Mielul lui Dumnezeu, Cel ce prin junghierea Sa ridica pacatul
lumii” (Taicuirea Dumnezeiestii Liturghii).

C. CINE POATE SAVARSI SFANTA IMPARTASANIE
Sãvarsitorul este episcopul sau preotul, ca urmasi ai Sf. Apostoli care au primit
permisiunea si porunca de a o sãvarsi, prin cuvintele : “ Aceasta sã o faceti intru pomenirea
Mea “ Sfanta Taina a Impartasanie se savarseste numai de Episcop si de preot, in virtutea
puterii data lor de Mantuitorul Iisus Hristos, prin Sfintii Apostoli (Lc. 22, 19) si numai in
cadrul Sfintei Liturghii. “Euharistia poate sa o savarseasca doar un preot hirotonisit de
episcop. Euharistia unifica in acelasi Hristos pe toti cei ce savarsesc aceeasi Euharistie si se
impartasesc in tot locul din ea, prin preotii hirotonisiti de episcopii ce stau in comuniune.”7
Transmiterea harului depinde de actul in sine, nu de meritele preotului sau a recipientului, dar
cantitatea harului acordat depinde de dispozitia si cooperarea recipientului. Cu toate acestea
nu preotul sau recipientul fac ca taina fie operanta, ci taina in sine este cauza eficace a
operarii harului. Singurii oameni calificati sa administreze tainele sunt acei care au fost
ordinati, adica cei ce au primit taina hirotoniei.
Acestea duc la concluzia ca mantuirea depinde de Biserica, deoarece sustin ca ei iau
fost incredintate sacramentele, care sunt mijloace ale mantuirii si de asemenea necesitatea
unui administrator calificat, care desigur ca este ordinat de biserica.
D. CINE SE POATE IMPARTASI
Primitorii sunt membrii Bisericii care s-au pregatit, au trecut prin Taina Spovedaniei
si au primit dezlegare de la duhovnic. In general, sunt opriti de la Sfanta Impartasanie cei
vinovati de pacate grele (lepadare de credinta, ucideri, desfranare, curvii, furturi si hotii,
camatarii, cei ce umbla cu farmece sau vraji si descante), precum si cei pe care duhovnicul ii
gaseste nevrednici.
Pot primi Sfantul Trup si Sangele Domnului numai crestinii pregatiti si vrednici, asa
cum ne invata Sfantul Apostol Petru:” Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din
paine si sa bea din pahar ; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si
bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Cor. 11, 28-29).

Nu pot primi Sfanta Impartasanie crestinii neortodocsi chiar spovediti, pentru ca
primirea Euharistiei este identica cu marturisirea completa a credintei propovaduita de
Biserica Ortodoxa.
Practica intercomuniunii, adica a impartasirii unor crestini de alte confesiuni, nu
este permisa in Biserica, intrucat Impartasirea este culmea si expresia deplinatatii, integritatii
de credinta.

E. PREGATIREA PENTRU SFANTA IMPARTASANIE
Dumnezeu ne da in dar toate cele sfinte, fara ca noi sa-i dam nimic in schimb, insa
El ne cere neaparat sa ne facem vrednici de a le primi si a le pastra, caci nu face parte de
sfintire decat celor ce s-au pregatit in felul acesta. “La taina impartasaniei, omul are dreptul
toata viata.
Singurul motiv pentru care nu se da cuiva impartasania este pregatirea insuficienta
pentru a o primi, lucru pe care-l hotaraste preotul duhovnic, in functie de practica si disciplina
Bisericii. Dreptul si chemarea sunt conditionate de o anumita pregatire care va da
solicitantului vrednicia necesara.” 8
Pregatirea credinciosului pentru Impartasanie este trupeasca si sufleteasca, si
consta din:
a.- spovedanie (marturisirea pacatelor) fara de care nimeni nu se poate impartasii;
numai copii pana la 10 ani sunt scutitti de spovedanie;
b.- impacarea cu toti. Sa nu fi certat cu nimeni si sa nu ai nimic impotriva cuiva;
c.- infrangerea de la orice pofta trupeasca, cu cateva zile inainte, si abtinerea de la
mancare si bautura in ziua impartasirii. Numai celor bolnavi pe moarte li se poate da
Sfanta Impartasanie pe mancate.

F. DE CATE ORI RECOMANDA BISERICA IMPARTASANIA
Pentru sporul dudovnicesc al credinciosului, Biserica recomandã impãrtãsirea
frecventã (respectandu-se intotdeauna pregãtirea necesarã) si cere impãrtãsirea minimã in
cele patru posturi din an.
“Preotii de enorie sa invete poporul ca, intr-un cuget curat, atat partea barbateasca,
cat si cea femeiasca, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negresit in cele patru posturi de
peste an, sa se pregateasca pentru Sfanta Impartasanie . . . Iar de vor vrea sa se aproprie de
Sfanta Impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte si sa se
pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor.”9
Sfanta Bisericã de aceea face Liturghie, ca sã se impãrtãseascã credinciosii. Nu ca
sã se impãrtãseascã numai preotii, iar credinciosii sã se impãrtãseascã in Postul Pastelui. Mai
demult, oamenii se impãrtãseau mai des, mai ales in primele veacuri. Si Sfantul Ioan Gurã de
Aur ii indeamnã pe oameni sã se impãrtãseascã mai des, cãci deja de pe vremea lui s-a slãbit
dorinta si gandul de impãrtãsire mai deasã. Pe un om nepãsãtor nu il poti indemna sã se
impãrtãseascã.
Pe el il indemni sã se spovedeascã, iar dupã aceea si sã se impãrtãseascã.

G. EFECTELE SFINTEI IMPARTASANII
Efectele impãrtãsirii sunt :
Unirea realã cu Hristos, conform promisiunii Sale :« Cel ce mãnancã Trupul Meu si
bea Sangele Meu rãmane intru Mine si Eu intru el » (Ioan 6, 56).
“Ei primim pe Hristos in Euharistie intr-o intimitate care ne cutremura, daca ne
gandim ca acest Hristos cu care ne unim este Dumnezeul adevarat din Dumnezeu adevarat.
Prin mancarea trupului si prin consumarea Sangelui Sau se obtine si se traieste o adevarata
unire cu Hristos. Prin aceasta unire credinciosul devine transfigurat si un adevarat cristofor”10
– curãtirea de pãcate si progresul in viata spiritualã, conform formulei de
impãrtãsire : “ Se impãrtãseste robul lui Dumnezeu … spre iertarea pãcatelor si viata de
veci “11
– fãgãduinta Invierii si a vietii de veci : « Cel ce va manca din painea aceasta
(Euharistie) nu va muri in veci » (Ioan 6, 51).
-“Impartasirea de Hristos insemneaza impartasirea de modul existentei Sale, potrivit
cuvintelor Lui: Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi
invia in ziua de apoi.(Ioan 6: 54) Noi nu ne putem face partasi vietii vesnice fara o unire
totala cu Hristos, izvorul vietii.”12De aceea parintii bisericii numesc Euharistia si “doctrina
nemuririi”
– Pentru cei ce se impãrtãsesc cu nevrednicie efectul este osanda, conform
cuvintelor Sf.Ap.Pavel : « Sã se cerceteze omul pe sine si asa sã mãnance din paine si sã bea
din pahar . Cãci cel ce mãnancã si bea cu nevrednicie, osandã isi mãnancã si bea, nesocotind
Trupul Domnului » (I Corinteni 11, 28-29).
– El ne dã Trupul si Sangele Sãu ca sã ne mantuim, sã ne ajute, nu ca o recompensã.
Sfintele Taine nu sunt o rãsplatã pentru binele fãcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui
Dumnezeu. El Se revarsã cãtre noi, iar noi Il primim si nu Il refuzãm.
– Ei au constiinta cã toate acestea intrã in mãdularele lor, in rãrunchi si in inimã. In
rugãciunea a treia de multumire dupã impãrtãsire spun cuvintele acestea: “Intrã in alcãtuirea
mãdularelor mele, in rãrunchi si in inimã”, adicã in toatã existenta mea. Intrã, Doamne,
rãspandeste-te, sã curgi si tu cum curge sangele nostru.

II. PERSPECTIVA PROTESTANTA ASUPRA CINEI
DOMNULUI
A. TERMINOLOGIE
– κυριακον δειπνον – 1Cor. 11:20 – Cina Domnului;
− κοινονια – partasie; oportunitatea partasiei cu Trupul lui Hristos care este:
trupul lui frant pentru noi si biserica adunata la partasie.
− αναξιοσ – “in chip nevrednic” – 1Cor.11:27; avertismentul lui Pavel, ce
denota o atitudine si un comportament nevrednic.
− δοκιµοι – “a cerceta si a trece de acel test”
− ενοκοσ – “a fi vinovat”
− συνερχεσται – a se aduna laolalta.
− δοκιµαζειν – “a pune la incercare” sau “a cerceta pentru a dovedi”
− κρινειν – “a judeca” = a judeca intr-un mod drept, discriminatoriu, a fi in
stare sa distingi clar intre doua lucruri.
− κριµα – “osanda”
Cina Domnului este redata in 1 Corinteni 10:16 prin cuvantul „impartasire” care
este traducerea grecescului „koinonia”. In greaca clasica cuvantul koinonia inseamna o
asociatie sau o tovarasie. Cuvantul mai este utilizat pentru a defini ideea de comunitate.
„Koinonia este spiritul de partasie generoasa in contrast cu spiritul de acaparare egoista.”13
In viata crestina koinonia inseamna impartasirea prieteniei fata de ceilalti. (Fapte
2:42).
Mai este numita „euharistie” de la cuvantul grecesc „a aduce multumiri” acest
cuvant vine de la multumirea adusa inainte de a lua elementul Cinei Domnului. Mai este
numita si masa comuna care se servea inainte de impartasirea cu elementele Cinei Domnului,
„agape” sau masa de dragoste.

B. SEMNIFICATII ALE CINEI DOMNULUI
– Cina Domnului este sarbatoarea in amintirea suferintelor si mortii Domnului Isus,
constand din impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, simbolizate prin paine si rodul
vitei, sarbatoare care uneste pe toti credinciosii intr-o partasie intima cu Mantuitorul si,
totodata unii cu altii, implinind astfel porunca Domnului Isus: „Sa faceti lucrul acesta spre
pomenirea Mea”(1Cor11:24). In timp ce botezul este ritul initiator, Cina Domnului este ritul
permanent al Bisericii vizibile. Ea poate fi definita pentru inceput ca un rit infiintat de catre
Insusi Cristos pentru a fi practicat de biserica cu scopul comemorarii mortii Lui. „Ea ne aduce
aminte de viata Lui (painea), moartea lui (paharul), invierea si prezenta Sa vie (slujba
insasi).14.
Cina Domnului este practicata de fapt de catre toate ramurile crestinismului. Si
totusi pe de alta parte, exista multe interpretari diferite. Erickson spune: „Pe plan istoric, Cina
Domnului a tinut despartite mai multe grupuri crestine. Acelasi efect il are si in prezent. Prin
urmare, ea este un factor care uneste crestinatatea, cat si unul care o dezbina.”15 Ce trist, un
lucru menit sa aduca unitate, a ajuns sa fie subiect de disputa si dezbinare.
Este o ocazie solemna de a medita profund la semnificatia mortii ispasitoare a lui
Cristos, punctul central al intregii istorii. Aceasta ne confrunta mereu cu pretul rascumpararii
noastre din pacat si pedeapsa acestuia. Autorii cartii „Doctrine biblice”, spun ca: „Cina
Domnului are si un caracter inspirational intrucat ne reaminteste ca prin credinta putem avea
parte de beneficiile mortii si invierii Sale.”16
Prin impartasire regulata ne identificam in mod repetat cu el in moartea Sa,
amintindu-ne ca El a murit si a inviat ca noi sa avem biruinta asupra pacatului si sa ne ferim
de orice fel de rau (I Tesaloniceni 5:22).
Cina Domnului este o asigurare a celei de-a doua veniri a lui Cristos (Matei 26:29;
I Corinteni 11:26).Impartasirea ii aminteste credinciosului despre intalnirea plina de bucurie
si jubilare nesfarsita care ne asteapta cand il vom intalni pe Domnul. Acest ritual nu numai ca
priveste inapoi spre moartea Sa, ci priveste si inainte spre intoarcerea Lui la ai Sai: „Va spun
ca de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei, pana in ziua cand Il voi bea cu voi din
nou in Imparatia Tatalui Meu.” 17 (Matei 26:29). Hendriksen scrie despre aceasta afirmatie:
„Vedem deci ca Imparatia ne indreapta privirile nu numai inapoi, spre ceea ce a facut Isus
pentru noi, ci si inainte, spre ceea ce El va insemna pentru noi.”18
– Cina Domnului este simbolul noului legamant. Semnul noului legamant este
paharul.Acesta simbolizeaza sangele care a fost varsat de Domnul nostru pentru ratificarea
noului legamant. Isus a spus: „Acest pahar este legamantul cel nou, facut in sangele meu.”
(Luca 22:20). „Asadar, Cina Domnului ne aminteste ca in si prin Domnul nostru Isus Cristos,
Dumnezeu a facut un nou legamant cu noi credinciosii, Cristos este Mijlocitorul noului
legamant. El este capul si reprezentantul umanitatii in aceasta noua intelegere, in acest
extraordinar leamant facut de Dumnezeu cu oamenii.”19
– Este o vestire proclamatoare a mortii lui Cristos. Pavel scrie: „Pentru ca ori de
cate ori mancati din painea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului pana
va veni El (I Corinteni 11:26). Cand credinciosii se intalnesc in amintirea lui Cristos, ei
proclama in mod activ in fata lumii moartea lui Cristos. Atat faptul mortii cat si semnificatia
ele sunt proclamate de membrii Trupului Sau atunci cand se impartasesc la masa Lui. Slujba
insasi este o prezentare a mesajului Evangheliei, cat si a afirmatiilor Evangheliei cu privire la
cel rascumparat. „Actul luarii painii si a cupei este o dramatizare a Evangheliei, o
reprezentare a ceea ce a reprezentat moartea lui Cristos.”20 Acest act arata spre moartea Lui
ca singura baza a mantuirii noastre.
– Cina Domnului este o partasie cu Cristos si cu poporul Sau (I Corinteni 10:21).
Timpul de partasie cu Cristos si poporul Sau este acel timp special in care cei rascumparati se
aduna pentru partasie in jurul lui Cristos. Masa ii aminteste inchinatorului de ceea ce Cristos
a pregatit pentru ai Sai. Noi stam la masa Domnului unde Cristos este oaspetele nevazut.
Credinciosului i se aminteste de umilinta lui Cristos si de responsabilitatea noastra de a ne
sluji unii pe altii.

C. CADRUL ISTORIC AL CINEI
Cina Domnului a fost instituita in seara sarbatoririi Pastelor evreesti. Pastele era
sarbatoarea iesirii din robia Egiptului. Dumnezeu a at porunca ca fiecare familie sa taie un
miel fara cusur, iar cu sangele mielului sa unga usiorii usii, asfel Israel avea sa fie ocrotit de
judecata Lui Dumnezeu adusa asupra Egiptului(Exod 12). Masa Pascala trebuia sa continaun
miel fara cusur de un an, azimi si verdeturi amare.
Pe fundalul acestei sarbatori Domnul Isus ia din painea si vinul cre erau pe masa si
le schimba valoarea, insemnatatea, ele devenind simboluri ale Cinei Domnului.

D. ELEMENTELE CINEI
Cu privire la elementele Cinei s-au format mai multe teorii cre nu au facut alceva
decat sa distruga simplitatea initiala si adevarul Cinei si sa desparta credinciosii. Biserica
Romano – Catolica si Ortodoxa sustin ca trupul si sangele lui Cristos sunt prezente in paine
si in vin, in mod fizic (transsubstantierea).
Biserica Luterana sustine ca individul se impartaseste din adevaratul trup si
adevaratul sange al lui Cristos. Elementele raman neschimbate dar rugaciunea de consacrare
il comunica pe Cristos participantilor (consubstantierea). Conceptia reformata sustine ca desi
elementele sunt doar simboluri, partasia cu ele implica impartasirea cu Cristos prin prezenta
Sa spirituala, rascumparatoare. Zwingli a sustinut ca Cina este doar o masa de aducere
aminte, o comemorare, dar este de asemenea o slujba in care prezenta lui Cristos impreuna cu
poporul Sau realizeaza o adevarata comuniune.
Pozitia reformata este undeva intre cea a consubstantierii si cea a comemorarii. Intrun
mod oarecare, exista o prezenta dinamica a lui Cristos in elemente, prezenta care devine
eficace in credincios atunci cand se impartaseste. Elementele sunt simbolul prezentei Sale.
Sancy scrie: „Impartasirea prezentei Sale nu inseamna a manca si a bea in mod fizic ci este o
comunicare launtrica cu Persoana Sa, comuniune care foloseste o actiune exterioara cu o
expresie a credintei spirituale launtrice.”21

E. CINE SE POATE IMPARTASI
Modul in care fiecare credincios percepe responsabilitatea pe care o are este data si
de intelesul sau sensul pe care il da semnificatiei Cinei Domnului, de conceptia adoptata
privind elementele Cinei si de asteptarile fiecaruia din acest rit sau sacrament. „Daca Cina
Domnului semnifica, cel putin in parte, o relatie spirituala intre credincios si Dumnezeu,
atunci una din cerinte este o relatie personala cu Domnul. Cei care participa ar trebui sa fie
credinciosi autentici in Cristos si sa fie suficient de maturi ca sa poata deosebi trupul lui
Cristos.”22
O alta cerinta absolut necesara este cercetarea, evaluarea starii spirituale si
corectarea acelor lucruri negative, care ar putea sa distruga partasia noastra cu Hristos si sa ne
aduca osanda.

F. PREGATIREA PENTRU CINA DOMNULUI
Niciunde in Scriptura nu gasim cerinte speciale pentru pregatire preliminara pentru
luarea Cinei, chiar daca unii sustin ca este nevoie de o „ sfintire speciala”. Aceasta „sfintire
speciala „ cuprinde citirea Bibliei, rugaciunea, postul, abstinenta sexuala, milostenii,
marturisire, etc.
Cei care sustin nevoia acestei „sfintiri speciale”, se bazeaza pe textele din Exod 19
:10 –15 si 1 Sam .21: 4,5. Insa aceste texte nu sunt in contextul Pastelui, deci nu pot fi
folosite ca argumente. Privind la momentul instaurarii Cinei, sa ne punem intrebarea „ ce fel
de pregatire au avut ucenicii prezenti la Cina Domnului?” Raspunsul este : pregatirea pentru
Paste, care consta din taierea imprejur, ca parte a poporului Israel.
Sunt atat de multi oameni care din dorinta lor de a arata importanta acestui rit pentru
ei, cauta sa faca tot felul de lucruri, care sunt bune in esenta si au un caracter crestin.
Problema nu este ca facem unele lucruri bune cum ar fi postul, rugaciunea, abstinenta sexuala
sau altele, ci crezand ca facand aceste lucruri suntem, devenim vrednici de a ne apropia si a
ne impartasi cu trupul si sangele Domnului.
Nici unul nu suntem vrednici inaintea lui Dumnezeu, decat Isus – Mielul jertfit
pentru noi. Vrednicia o primim atunci cand ne vedem nevrednicia noastra si acceptam
vrednicia lui Hristos pentru noi.
A lua Cina Domnului in chip nevrednic inseamna in primul rand a te crede vrednic.
Cei care se cred vrednici, pentru ca au facut anumite lucruri, ajung sa dispretuiasca
pe ceilalti participanti la Cina, la fel ca si fariseul pe vames(Luca 18). Si acesta este un mod
nevrednic de a lua Cina Domnului. Adevarata pregatire pentru Cina incepe cu o cercetare de
sine, in urma careia iti vezi nevrednicia ta si vii cu pocainta. Stim ca pacatul intrerupe relatia
noastra cu Dumnezeu. Aceasta ruptura poate fi refacuta prin pocainta. A lua Cina cuprins de
resentimente, ura, invidie, dispret, inseamna a lua in chip nevrednic.
Cina Domnului si dezbinarile sunt pur si simplu optiuni ce se exclude reciproc.

G. BENEFICIILE CINEI DOMNULUI
Cina Domnului, luata intr-un mod corect, avand o atitudine corecta si o intelegere
potrivita a insemnatatii ei este un mijloc de inviorare a credintei si a dragostei credinciosului
in timp ce el mediteaza inca o data la minunea mortii Domnului si asteptand promisiunea
revenirii Lui, insa a lua Cina intr-un chip nevrednic, nu numai ca aduce judecata si pedepsa,
dar ne lipseste de aceste binecuvantari spirituale pe care le primim in urma partasie cu
Domnul si trupul Sau, biserica.
Dincolo de aspectul personal, nu putem trece cu vederea partasia frateasca. Noi toti
apartinem trupului lui Hristos, si e minunat sa vezi oameni de diferite categorii sociale,
intelectuale, stand la Masa Domnului intr-o partasie deplina. Cina Domnului da oportunitatea
copiilor lui Dumnezeu sa aiba partasie cu El si unul cu altul.
Cina Domnului este deasemenea un beneficiu spiritual, uin mijloc, o ocazie de a
creste spiritual in Domnul.
Un alt beneficiu al urmarii impartasirii intr-un mod corect si plin de credinta este
vindecarea si bibinecuvantarea. (Mat. 15: 25,26)

III. CONCLUZII
Asadar, acestea sunt lucrurile principale pe care le semnifica partasia la Cina
Domnului. Dar multumim Domnului ca Lucrurile nu se opresc aici.
Actiunea aceasta, comuniunea, acest sacrament semnifica si in acelasi timp
pecetluiesc beneficiile de care am vorbit, asa ca din momentul in care stam la masa Lui, nu ne
amintim doar de ceva, nu ne implicam doar intr-o actiune memoriala sau comemoriala si nici
nu ne punem doar emblemele de membrii ai bisericii, desi le facem pe toate acestea.
Dar pe langa faptul ca le infaptuim pe toate, in momentul in care primim painea si
vinul, Dumnezeu ne spune ca suntem participanti la beneficiile acestui nou legamant. Cina
Domnului ni le pecetluieste pe toate. Ea ne pecetluieste toate promisiunile lui Dumnezeu.
Cina Domnului, corect administrata, este un mijloc de inviorare a credintei si a
dragostei credinciosului in timp ce el mediteaza inca o data la minunea mortii Domnului si la
faptul ca cei care cred in El vor trai vesnic.

Note de subsol
1 I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolaeal Banatului, Invatatura de credinta ortodoxa, Bucuresti, 1992
2 Pr.dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxã, Alba-Iulia, 1996
3 Valer Bel, Dogma si Propovaduire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
4 I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Banatului, Invatatura de credinta ortodoxa, Bucuresti, 1992
5 Pr.dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxã, Alba-Iulia, 1996
6 Ioan Gura de Aur, Randuiala Sfintei Liturghii, Buzau, 2001
7 Valer Bel, Dogma si Propovaduire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
8 Vasile Radauca, Ghidul Crestinului ortodox de azi, Ed. Humanitas, 1988
9 Pr. Prof. Dr. PetreVintilescu, Liturghierul Explicat, Bucuresti, 1998
10 Valer Bel, Dogma si Propovaduire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
11 Ioan Gura de Aur, Randuiala Sfintei Liturghii, Buzau, 2001
12 Valer Bel, Dogma si Propovaduire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
13 William Barclay, Analiza semantica a unor termeni din Noul Testament, Weatar, Illinois USA,
S.M.R., 1992
14 Charles C. Ryrie, Teologie elementara, Dallas, Texas BEE International, 1993
15 Millard Erickson,Teologie crestina, Oradea, Cartea Crestina, 1998
16 William M. Menzies si Stanley M. Horton, Doctrine biblice, Oradea, Life, 1998
17 Martyn Lloyd – Jones, Noi doctrine ale Bibliei, Oradea, Faclia, 2000
18 Millard Erickson,Teologie crestina, Oradea, Cartea Crestina, 1998, vol III
19 Henry Clarence Thissen, Prelegeri de teologie sistematica, SMR, 1986
21 Henry Clarence Thissen, Prelegeri de teologie sistematica, SMR, 1986
22 Millard Erickson,Teologie crestina, Oradea, Cartea Crestina, 1998, vol III

IV. BIBLIOGRAFIE
1. I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolaeal Banatului, Invatatura de credinta ortodoxa,
Bucuresti 1992
2. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortadoxa, Ed. Institutul
Biblic si De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997
3. Pr.dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxã, Alba-Iulia 1996
4. Valer Bel, Dogma si Propovaduire, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994
5. I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Banatului, Invatatura de credinta ortodoxa,
Bucuresti 1992
6. Ioan Gura de Aur, Randuiala Sfintei Liturghii, Buzau, 2001
7. Vasile Radauca, Ghidul Crestinului ortodox de azi, Ed. Humanitas, 1988
8. Pr. Prof. Dr. PetreVintilescu, Liturghierul Explicat, Bucuresti, 1998
9. Toma De Kempis, Urmarea lui Hristos, Ed. Mitropoliei Banatului, Timisoara,
1991
10. William Barclay, Analiza semantica a unor termeni din Noul Testament,
Weatar, Illinois USA, S.M.R., 1992
11. Charles C. Ryrie, Teologie elementara, Dallas, Texas BEE International, 1993
12. Millard Erickson,Teologie crestina, Oradea, Cartea Crestina, 1998
13. William M. Menzies si Stanley M. Horton, Doctrine biblice, Oradea, Life, 1998
14. Martyn Lloyd – Jones, Noi doctrine ale Bibliei, Oradea, Faclia, 2000
15. Millard Erickson,Teologie crestina, Oradea, Cartea Crestina, 1998, vol III
16. Henry Clarence Thissen, Prelegeri de teologie sistematica, SMR, 1986
17. Floyd H. Barackman, Teologie crestina practica, Ed. Multimedia, Arad, 2003
18. Ionel Truta, Doctrinele Biblice, Ed. Candela, Arad, 1996

Colegiul Biblic Est European este o scoala care pregateste tineri pentru
lucrarea crestina. Lucrarea aceasta este munca unuia sau a mai multor
studenti, si prin urmare este absolut interzisa copierea ei in scopul
folosirii (publicarii) ei, fara a mentiona sursa ei de providenta. Oricine
doreste sa isi imbogateasca cunostintele si doreste sa fie instruit pentru a
fi un bun slujitor este asteptat sa ne contacteze pe Colegiul Biblic Est-European Oradea.
Intrebari despre subiectele expuse in lucrari, le puteti trimite la adresa
proflorin@hotmail.com (eu le voi directiona catre autori sau persoanele
competente sa raspunda).

COLEGIUL BIBLIC EST – EUROPEAN ORADEA
RAUL SI MOARTEA
LUCRARE PENTRU CURSUL DE APOLOGETICA
STUDENT: VIOREL POP
Anul: 2005

Vizualizare in format pdf
I. INTRODUCERE
Problema raului, asa cum o numeste Erickson ,,o problema speciala”, este intradevar
o problema dificila, speciala, care ridica multe intrebari si are mai putine
raspunsuri, dar merita un interes deosebit, pentru a cunoaste originea raului, manifestarea
lui in Universul nostru si in mod special sa avem putem da un raspuns celor care cauta sa
nege existenta lui Dumnezeu, ori sa diminueze autoritatea lui in lumea creata. Multi nu se
opresc aici, ci ii reproseaza lui Dumnezeu, iL fac vinovat pentru raul cu care se confrunta,
de toate efectele negative ale raului, altii iL invinuiesc pe Dumnezeu pentru modul in
care ei actioneaza spunand Dumnezeu i-a creat asa rai. Poate ca omenirea nu are
probleme cand un om rau sufera, insa este o problema acuta a suferintei oamenilor
nevinovati, a copiilor care se nasc orbi ori cu malformatii, o viata care se stinge prea
devreme, sau problema nedreptatii sociale. De ce exista atata ura, razboaie in care mii de
oameni nevinovati sunt prinsi la mijloc si ucisi, mutilati si chiar copiii au de suferit ?
Sunt intrebari la care noi ca si crestini suntem provocati sa raspundem, uneori mai
delicat, alteori luand o pozitie ferma, nu ca Dumnezeu ar avea nevoie sa fie aparat, insa
este responsabilitatea noastra sa avem unele raspunsuri, pe baza a ceea ce avem: revelatia
divina, Cuvantul lui Dumnezeu. Desigur ca exista diferite interpretari si aceasta problema
exista in toate teologiile, si imbraca diferite forme. Forma teologica a problemei se ocupa
de rau in general, si nu raspunde la o anumita situatie specifica. Insistenta teismului ca
Dumnezeul omnipotent este in cele din urma Singurul care determina realitatea si
evenimentele poate fi dezvoltata in diferite feluri, astfel ca discutia despre Dumnezeu si
rau nu are un numitor comun; diferitele sisteme de gandire genereaza diferite probleme.

II. NATURA PROBLEMEI
Dumnezeu este bun, Dumnezeu este Atotputernic, Dumnezeu poate sa impiedice
aparitia raului si totusi raul este prezent in Univers, raul isi face simtita prezenta in toate
domeniile vietii noastre de activitate. Problema raului poate fi pusa intr-un mod simplu
sau unul mai complicat. ,,O formulare clasica a problemei suna in felul urmator: fie ca
Dumnezeu este atotputernic, dar nu atotbun, si de aceea nu pune capat raului, fie ca este
atotbun, dar incapabil de a opri raul si in acest caz nu este atotputernic.1” David Hume a
formulat-o pe scurt in cartea lui ,,Dialoguri privind natura religie”, in discutia lui despre
Dumnezeu astfel: ,,Este El oare dispus sa previna raul, dar nu este in stare?, atunci El este
neputincios. Este oare in stare dar nu si dispus?, atunci El este rauvoitor. Este atat in
stare, cat si dispus sa il previna? Atunci de unde vine raul?” Prin urmare problema raului
implica trei concepte: puterea lui Dumnezeu, bunatatea lui Dumnezeu si prezenta raului
in lume.
Problema centrala care strabate aceasta discutie a raului este daca si cum poate fi
considerat Dumnezeu atat cauza a factorilor pe care noi ii consideram rai, cat si
aparatorul si pastratorul a ceea ce consideram bine. ,,Tendinta generala este de a-L blama
pe Dumnezeu pentru raul si suferinta existenta si de a-I atribui Lui toata responsabilitatea
pentru ele.”2 Aceasta este una din reactii in fata raului, insa ,,multi cred ca dovada cea
mai buna pentru inexistenta lui Dumnezeu este prezenta raului si a suferintei in lumea
noastra, in special daca vorbim despre un Dumnezeu bun si iubitor.”3 Problema devine si
mai acuta cand aducem in discutie si imaginea chinurilor eterne ale iadului. Pentru unii
oameni , chiar crestini, ideea ca omul va plati o vesnicie pentru raul facut in viata aceasta
scurta, nu poate fi acceptata, de aici si doctrina purgatoriului, a anihilarii sau a
universalismului.
Problema raului poate fi inteleasa in functie de modul in care cineva defineste
raul, de acest concept al raului.

III. DEFINIREA SI CLASIFICAREA RAULUI
Termenul pentru rau in ebraica este ra` , iar in greaca – κακοσ.Raul are o
semnificatie mult mai larga decat pacatul. Termenul ebraic provine dintr-o radacina care
insemna ,,a se strica”, a fi stricat, prin urmare, lipsit de valoare. Cuvintul uneste fapta rea
si consecinta ei. In Noul Testament κακοσ inseamna calitatea raului in caracterul lui
esential, precum si efectele sau influentele lui daunatoare. Desi aspectele acestea sunt
diferite, exista in mod frecvent o relatie stransa intre ele.4
Diferitele cauze sau rezultate ale raului ne duce la o clasificare a lui. Nu putem
privi raul ca un tot unitar, pentru ca el este perceput in diferite forme, diferite grade de
intensitate.
De obicei impartirea raului este in rau natural si moral. O mare parte a raului fizic
se datoreaza raului moral. Suferinta si pacatul nu sunt conectate in mod necesar, in cazuri
individuale, insa egoismul uman si pacatul explica multe din relele din lume. Desi toate
relele trebuie pedepsite, nu tot raul fizic constituie o pedeapsa pentru faptele rele.
Raul natural – ,,este un rau care nu implica vointa si actiunea umana, ci este pur si
simplu un aspect al naturii care pare sa lucreze impotriva bunastarii omului.”5 Este acel
rau manifestat in domeniul natural: uragane, cutremure, boli, dezastre naturale, inundatii,
eruptii vulcanice si altele de acest gen. Aceste forte distructive, manifestari catastrofice,
produc mari pierderi de vieti omenesti si de bunuri materiale. Conform Scripturii, raul
natural este tot o consecinta a caderii omului in pacat, cadere care a afectat intreaga
natura. In Romani cap. 8, apostolul Pavel vorbeste despre intreaga creatie care asteapta
eliberarea din robia stricaciunii. Chiar si in Vechiul Testament cand proorocii vorbesc
despre restaurare, aproape intatdeauna este inclusa si creatia, ca parte a restaurarii
promise.
Raul moral – reprezinta ,,acele rele care pot fi puse pe seama alegerii si actiunii
agentilor morali liberi.”6 Din aceasta categorie fac parte razboiul, crima, discriminarea,
cruzimea, scalavia si toate nedreptatile. Aceasta lista incompleta de rele poarta amprenta
omului, ca urmare a alegerii lui, a raportarii gresite la standardul pe care Dumnezeu
Creatorul ni l-a dat, sfintenia. Dumnezeu este despartit de orice rau, si nu este in nici un
caz raspunzator pentru el.
O alta clasificare a raului cuprinde si raul fizic, care ,,se refera la senzatia de
durere fizica sau disconfort. Poate include si suferinta mentala. Atat durerea fizica, cat si
cea mentala variaza in functie de individ.”7 Proorocii L-au considerat pe Dumnezeu ca
fiind Cauza suprema a raului exprimat prin durere, suferinta sau dezastru. Cand oamenii
violeaza legile morale ale lui Dumnezeu, ei experimenteaza repercursiunile actiunilor lor,
care pot fi intr-un conflict penal sau retributiv.
Desigur deasupra acestor rele, a raului cu care ne confruntam ca si fiinte umane,
exista un rau metafizic, existent in lumea imateriala, dincolo de aceasta lume fizica, dar
care poate si influenteaza lumea fizica. De fapt acolo a inceput tot raul. Contrar
dualismului filosofic pentru vare binele si raul sunt principii eterne, Scriptura arata ca
raul are un inceput bine definit, care mai apoi s-a extins si in lumea noastra. Atat Vechiul
Testament cat si Noul Testament vorbesc despre aceasta lume metafizica, despre puterile,
domniile, stapanirile din locurile ceresti.
Am precizat ca problema raului si a suferintei este una dintre problemele profunde
ale tuturor timpurilor, problema care a devenit tot mai acuta in vremea noastra. Pentru a
raspunde acesei probleme si intrebarilor ce decurg din ea, teologii au sugerat diferite
solutii, in functie de intelegerea fiecaruia asupra raului si de ceea ce au considerat ca fiind
sursa raului.

IV. TIPURI DE SOLUTII
A. FINITISMUL : Respingerea omnipotentei
,,Finitismul este o provocare insufletitoare la un efort moral, etern si cooperativ – o
cooperare intre om si Dumnezeu.”8 Prin finitism se incearca abandonarea ideii de
omnipotenta a lui Dumnezeu, luand forma unui dualism care sugereaza ca in Univers nu
exista un singur principiu ultim, ci duoa, adica pe langa Dumnezeu mai exista si puterea
raului imaginata ca ceva necreat, o forta prezenta dintotdeauna si care este intr-o continua
lupta cu Dumnezeu fara sa se poata prevedea rezultatul final. ,,Dualismul este credinta ca
indaratul oricarui lucru exista doua forte egale si independente, una dintre ele buna si
cealalta rea, si ca Universul acesta este campul de bataie in care ele duc aceasta lupta
nesfarsita.”9 Exista ceva care limiteaza ceea ce Dumnezeu este in stare sa voiasca.
Brightman afirma ca: ,, toti finitistii sunt de parere ca in Univers exista ceva necreat de
Dumnezeu si care nu este un rezultat al unei auto-limitari voluntare, un lucru pe care
Dumnezeu il intampina fie ca pe un obstacol, fie ca pe un instrument pentru voia Sa.”10
Spre deossebire de teisti care sustin ca Dumnezeu nu este limitat de vointa libera, finitistii
sustin ca Dumnezeu nu a ales sa dea omului vointa libera, ci tocmai aceasta vointa libera
a omului este ceea ce Dumnezeu gaseste si cu care trebuie sa lucreze. Brigtman spre
deosebire de majoritatea finitistilor care sustin un dualism ce-L limiteaza pe Dumnezeu in
ceea ce poate face, el sustine o limitare in cadrul naturii lui Dumnezeu. Adica un
Dumnezeu finit in vointa lui si nu un Dumnezeu finit. Cu toate ca finitismul rezolva
problema raului prin respingerea omnipotentei lui Dumnezeu, de fapt el rezolva problema
problemei raului, adica el da o explicatie pentru cauza existentei raului, dar nu ofera o
asigurare a faptului ca in cele din urma raul va fi biruit

B. MODIFICAREA CONCEPTULUI DE BUNATATE A LUI DUMNEZEU
Putini dintre crestini ar tagadui bunatatea lui Dumnezeu, sau poate niciunul, insa
exista unii care, cel putin in mod indirect, sugereaza ca bunatatea lui Dumnezeu trebuie
inteleasa intr-un sens usor diferit de cel obisnuit. Gordon H. Clark imparte voia lui
Dumnezeu in voie perceptiva si voie decretiva. Voia perceptiva este reprezentata de ceea
ce porunceste Dumnezeu, cum sunt Decalogul, acestea fiind lucrurile ce trebuiesc facute,
pe cand voia decretiva a lui Dumnezeu este cea care cauzeaza fiecare eveniment in parte,
adica Dumnezeu este cauza ultima a fiecarui lucru, si nu este nimic independent de El.
Aceasta nu insemna ca Dumnezeu este autorul pacatului, pentru ca prin definitie
Dumnezeu nu poate pacatui. Dumnezeu nu comite pacat, ci oamenii. Clark ofera cateva
puncte pentru elucidarea pozitiei lui, afirmand ca tot ceea ce face Dumnezeu este just si
drept, numai datorita faptului ca El o face. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si
are drepturi absolute, nelimitate, de aceea pentru Dumnezeu nu este incorectsa il faca pe
om sa pacatuiasca. Legile impuse de Dumnezeu oamenilor nu i se pot aplica Lui. De
exemplu El nu poate sa fure fiindca toate lucrurile ii apartin.
In solutia oferita de Clark la problema raului termenul de bunatate trece printr-o
asemenea transformare, incat a ajuns sa fie total diferit de ce se intelege prin bunatatea lui
Dumnezeu. Natura bunatatii este pusa la indoiala prin discutarea responsabilitatii de catre
Clark care afirma: ,, omul este responsabil deoarece Dumnezeu ii cere socoteala; omul
este responsabil deoarece puterea suprema il poate pedepsi pentru neascultare. Dumnezeu
dimpotriva, nu poate fi responsabil din simplul motiv ca nu exista nici o putere superioara
Lui, care sa-L traga la raspundere sau sa-L poata pedepsi.”11Credinta in suveranitatea
raului l-a facut pe Clark sa defineasca bunatatea divina intr-un asemenea mod incat sa
permita cauzarea raului dar nu si responsabilitatea pentru rau.

C. NEGAREA RAULUI SAU MONISMUL
O alta solutie la problema raului este respingerea realitatii raului, adica
neacceptarea existentei raului, imposibilitatea de a coexista cu un Dumnezeu bun si
omnipotent. Acest punct de vedere ia diverse forme de panteism. Filozofia lui Benedict
Espinoza sustine ca: ,, exista doar o singura substanta si ca toate lucrurile care se pot
distinge sunt moduri sau atribute ale acelei substante. Totul este cauzat in moid
determinist: Dumnezeu aduce totul in fiinta la cel mai inalt nivel de perfectiune.”12
Monismul sustine ca in realitate totul este bun, prin urmare nu exista rau.
O alta versiune a acestei solutii poate fi gasitp in ideologia miscarii Stiinta
Crestina. reprezentanta acestei miscari este Mary Baker Eddy, care sustineca singura
realitate este Dumnezeu, mintea infinita, negand realitatea materiei, care dupa afirmatiile
ei nu are o existenta reala nici in minte ci este doar o iluzie, la fel ca raul care nu are o
realitate, nici persoana, loc sau lucru, ci este doar o iluzie a simtului material. Ceea ce
sustine Mary B. Eddy este ca raul nu a originat sau nu a existat niciodata ca entitate. Raul
este doar o credinta falsa. La fel, existenta bolii este considerata o iluzie si ceea ce este
perceput ca boala este cauzat de o credinta gresita, de o inselare a simturilor, si tratamentul impotriva bolii nu trebuie realizat prin mijloace medicale, ci in cunosterea
adevarului, care este recunoasterea naturii imaginare a durerii pe care o simte si cand
boala si durerea vor fi considerate ireale, ele vor disparea si nu vor mai chinui omul.
Aceasta conceptie are trei probleme. O prima problema este ca Stiinta Crestina nu
a indepartat in intregime raul, deoarece ca boala nu exista ci este doar o iluzie, boala si
durerea este prezenta in lume si fiecareavem parte de ea si o simtim cat se poate de real.
O alta problema este ca nu pot explica existenta iluuziei. Intr-o lume in care totul este
Dumnezeu si materia este ireala, cum poate sa apara iluzia, aceasta credinta falsa, si ce a
produs-o. A treia problema e ca teoria lor nu functioneaza, adica o inselegere corecta nu
va risipi raul, pentru ca si adeptii Stiintei Crestine se imbolnavesc si mor.

IV. TEME AJUTATOARE
A. RAUL CA INSOTITOR NECESAR AL CREARII OMULUI
Faptul ca Dumnezeu ne-a creat sa fim fiinte libere, cu capacitatea de alegere, de a
ne manifesta anumite capacitati cu care am fost inzestrati, ca de exemplu capacitatea de a
dori sau de a actiona, existenta raului era necesara pentru exercitarea acestor capacitati, a
dreptului de liber arbitru. Daca nu ar fi existat raul, omul nu ar fi avut intre ce sa aleaga,
si daca Dumnezeu ar fi impiedicat raul ar fi trebuit sa creeze andoizi, roboti, si nu
oameni. Dumnezeu a ales sa creeze oameni deplin liberi, cu care sa poata avea partasie.
,,Dumnezeu a creat lucruri care au vointa libera. Aceasta insemna creaturi care pot alege
binele sau raul. Unii oameni cred ca ei isi pot imagina o creatura care sa fie libera, dar
care sa nu aiba posibilitatea sa faca raul; eu nu-mi pot imagina asa ceva. Daca un lucru
este liber sa fie bun, atuncieste liber si sa fie rau.”13 Se pune problema de ce Dumnezeu a
creat fiintele Sale, tngerii si omul cu aceasta vointa libera, lasand astfel deschisa
posibilitatea aparitiei pacatului si a razboiului din Univers? Oare era singura alternativa,
ori Dumnezeu nu a stiut urmarile acestui fapt? C.S.Lewis incearca sa dea un raspuns
acestei probleme si afirma: ,,Daca Dumnezeu considera ca aceasta stare de razboi din
univers este un pret care merita sa fie platit pentru vointa libera – ca merita sa creeze o
lume vie in care creaturile pot face bine sau rau si in care se poate petrece ceva cu
adevarat important, in loc sa creeze o lume care se misca numai atunci cand trage El
sforile – putem crede si noi ca este un pret care merita platit.”14 Dumnezeu a creat omul
in stare perfecta, insa el avea posibilitatea sa nu pacatuiasca. Cred ca oamenii sunt tentati
sa accentueze cealalta parte, adica posibilitatea omului de a pacatui. Biserica Ortodoxa
respinge ideea desavarsirii omului di punt de vedere intelectual si moral, sau mai precis, a
cunostintei si a sfinteniei, pentru ca altfel caderea acestuia nu s-ar putea explica. Insa
tocmai aceasta vointa libera exprima ideea de perfectiune. Pentru a putea fi exercitata
aceasta vointa libera, era nevoie sa existe si o alta alternativa pe care sa o alega omul,
pentru ca altfel vointa libera devenea inutila. Feinberg emite ipoteza ca: ,,Dumnezeu ar fi
putut sa reteze dorinta umana in asa fel incat nimeni sa nu faca raul, dar daca ar fi retezat
astfel dorinta umana, viata individuala si relatiile interpersonale s-ar macina uneori pana
la incetarea lor completa. Avand in vedere viata data omului, Dumnezeu pentru a preveni
raul ar fi trebuit sa intervina miraculospt a zadarnici intentia omului de a pacatui, fie sa ii
ofere omului capacitatile mentale si morale supraumane, dar El nu a ales nici una dintre
aceste alternative, fiindca ele ar fi exclus crearea acelui tip de natura umana intentionata
de Dumnezeu.”15
Se pune problema de ce nu desfiinteaza Dumnezeu raul, de ce nu il opreste?
Desigur ca pentru Dumnezeu nu ar fi o solutie grea, dar dragostea Lui si credinciosia Lui
iL impiedica sa recurga la acest lucru, altfel ar trebui sa nimiceasca intreaga rasa umana,
fiindca toti suntem pacatoti. ,,Daca Dumnezeu ar smulge raul din radacini astazi ar afce o
lucrare completa. Actiunea Sa ar trebui sa includa minciunile si impuritatile noastre
personale, lipsa noastra de dragoste si esecurile noastre in a face binele.”16 Dar daca
Dumnezeu ar face aceasta actiune de eradicare a raului, oare cine ar putea sta in fata
dreptatii Lui? Psalmul 130:3 exprima acesta idee ,,Daca ai pastra, Doamne, aducerea
aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare, Doamne?”

B. O REEVALUARE A BINELUI SI RAULUI
Conceptia noastra despre bine si rau poate fi denaturata, astfel ca noi suntem tentati sa
credem ca orice lucru care ne place sau ne face placere este bine, si tot ceea ce este
neplacut sau incomod pentru noi il numim rau. Biblia, insa ne prezinta o alta
perspectiva asupra conceptului de bine si rau. Analizarea unor aspecte arata ca
identificarea raului cu neplacutul este gresita, incorecta.
Un prim aspect este dimensiunea divina, adica privirea binelui in raport cu voia si
Fiinta lui Dumnezeu, si nu prin prisma a ceea ce ii aduce in mod direct placere
omului. Binele nu este confortul de scurta durata, ci bunastarea de lunga durata a
omului, pe care-L doreste Dumnezeu pentru noi. Conceptia noastra despre bine si rau
este formulata pe baza unor date incomplete, ca rezultat al limitarii noastre ca fiinte
umane. ,,Acele percepte morale pe care le da El, si care mie mi se par atat de
suparatoare si anoste, pot fi ceea ce El stie ca va lucra de fapt spre binele meu
ultim.”17 Aprecierile mele s-ar putea sa fie de multe ori eronate.
Al doilea aspect este dimensiunea timpului sau a duratei. De multe ori unele
experiente pe care le traim ni se par rele, dar dupa un timp ele aduc un bine mult mai
mare, astfel ca ceea ce atunci ni se parea rau acum il vedem ca un bine.
Al treilea aspect este legat de extinderea raului, adica ceea ce dintr-o perswpectiva
ingusta poate fi rau intr-un cadru mailarg poate fi bine. Ceea ce face ca un lucru sa fie
bun este ca Dumnezeu a planuit acel lucru, deoarece toate planurile, actiunile lui
Dumnezeu sunt bune si la fel si consecintele lor sunt bune.

C. RAUL IN GENERAL CA REZULTAT AL PACATULUI IN GENERAL
Raul cu toate formele sale a aparut in cer, cand diavolul s-a rasculat impotriva lui
Dumnezeu, dorind sa fie asemenea Lui. ,,Raul a aparut ca o relatie pana altunci
neexistenta intre fiintele deja existente. Motivul pentru care aceasta noua relatie este
numita rau, este ca aceasta nu reprezinta corect realitatea lucrurilor, o interpretare falsa a
realitatii asupra careia s-a operat.”18 Prin caderea omului, a lui Adam in pacatul
neascultarii fata de Dumnezeu, a atras asupra lui pedeapsa, blestemul si judecata lui
Dumnezeu, fata de intrega rasa umana, care are consecinte asupra intregii creatii care este
sub robia stricaciunii. Prin pacatul lui Adam a patruns in natura umana, microbul
pacatului, care-i determina pe toti oamenii sa pacatuiasca, provocand decaderea intregii
rase umane. Asadar vinovatia pacatului lui Adam a fost imputat imediat si instantaneu
tutror urmasilor sai, si fiecare om in parte merita pedeapsa prin faptul ca pacatuiesc.
Efectele caderii in domeniul raului moral, care este legat de vointa si infaptuirea umana,
care este evidenta si nu exista nici o indoiala ca o mare parte din durerea si nefericirea
omului se datoreaza raului structural, cel care actioneaza la nivelul relatiilor
interpersonale.
Se ridica intrebarea cum a putut sa aiba loc primul pacat al omului, deoarece omul
a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, si El ,,a creat totul in asa fel incat omul sa poata
trai in conditii ideale”19 La creatie, Dumnezeu a pus in om dorinte legitime, tnsa ele au
devenit instrumentul folosit de satan pentru a-l face pe om sa pacatuiasca, sa se
razvrateasca. Satan a indemnat la folosirea acestor forte motrice, impotriva poruncii
directe a lui Dumnezeu de a nu manca din pom.Asa cum diavolul a ispitit primii oameni,
el va ispitifiecare om, cautand sa determine pe fiecare sa se indoiasca de autoritatea lui
Dumnezeu, de repercursiunile neascultarii, de bunele Sale intentii.

D. RAUL SPECIFIC CA REZULTAT AL PACATULUI SPECIFIC
Unele rele specifice pot fi rezultatul unor pacate specifice, sau cel putin al unor
imprudente. Unele intamplari rele din viata sunt cauzate de actiunile pacatoase ale altora.
Crima, maltratarea copiilor, furtul, violul, sunt consecinte aleexercitarii unor alegeri
pacatoase. In unele cazuri victima contribuie la fapta rea sau o provoaca, alteori victima
nueste vinovata de raul care are loc. De multe ori noi aducem raul asupra noastra prin
propriile noastre actiuni pacatoase sau neintelepte, insa nu intotdeauna raul este rezultat
al pacatului specific, asa cum este cazul orbului din nastere, problema pe care Isus o
carifica pentru ucenici. ,,Este lipsit de intelepciune sa punem in mod automat nenorocirile
unui om pe seama pacatului lui propriu., desi exista aceasta idee gresita ca Dumnezeu
trimite fiecare eveniment in parte caraspuns la actiunile noastre.”20 Cu toate ca
Dumnezeu este Suveran, El nu face neaparat ca fiecare rau specific sa fie un raspuns la
un anume pacat specific. Exista totusi pacate care duc la repercursiuni regretabile ce se
rasfrang asupra pacatosului. Acestea ar trebui privite ca efecte ale anumitor fapte, decat
ca pedeapsa a lui Dumnezeu. Nu se pune problema ca Dumnezeu il pedepseste pe
pacatos, ci faptul ca pacatul infaptuit, fapta comisa, poate pune in miscare un intreg lant
de efecte negative.
Desigur ca lista efectelor negative ale pacatului este lunga. Unul dintre aceste
efecte este moartea. Odata cu intrarea pacatului in lume, moartea actioneaza ca un
principiu, pentru ca ,,plata pacatului este moartea”(Rom.6: 23), si cum toata omenirea
este in pacat, toti suntem sub acest blestem al mortii. ,,Prin pacat a intrat moartea, si
astfel, moartea a trecut asupra tuturor oamenilo, din pricina ca toti au pacatuit”(Rom.5:
12) Inainte de cadere ,,moartea era un concept abstract pentru om.”21 Singurul mod in
care omul putea intelege moartea era sa o experimenteze. Indepartarea omului de
Dumnezeu, singura sursa a vietii, este moarte. ,,Moartea si suferinta accentueaza lipsa de
putere a omului despartit de Dumnezeu, care este sursa puterii, a vietii. Moartea si
suferinsa ar trebui sa ne aminteasca de grozavia pacatului.”22
Conform parerii lui Thiessen, moartea este de trei feluri, sau ,,o moarte intreita”
– Moartea fizica, este separarea sufletului de trup, ca o consecinta
a pacatului
– Moartea spirituala, care este separarea de Dumnezeu, aici pe
pamant, in timp ce suntem in trup; pierderea prezntei lui
Dumnezeu. Aceasta este consecinta imediata a pacatului.
Dumnezeu este de o sfintenie, si nu poate sta in prezenta
pacatului.
– Moartea eterna, este separarea eterna a sufletului de Dumnezeu,
sociata cu tot ce contine pedeapsa divina pentru pacat.
Vestea buna este ca Hristos a venit sa anuleze aceste efecte nefaste ale pacatului, insa
chiar daca moartea a fost infranta prin invierea lui Hristos, ea nu este inca distrusa. Este
un dusman infrant, dar inca nu este eradicata complet. ,,Dumnezeu a facut ceva pentru
solutionarea problemei raului. A infaptuit actu cel mai dramatic, mai costisitor si mai
eficace posibil, prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau ca sa moara pentru oamenii rai.”23
Altfel spus, Dumnezeu Insusi a devenit victima a raului. Cum pot oamenii sa-L acuze
atunci pe El pentru toate relele din univers?Raspunsul ultim la problema raului la nivel
personal se gaseste in moartea ispasitoarea lui Hristos.

CONCLUZII
Daca ar fi sa raspund problemei raului cu care se confrunta omenirea, al raului din
aceasta lume, as putea raspunde la multe intrebari cu privire la sursa lui, efectele ce
decurg din el si modul in care putem fi eliberati de rau, ca principiu. Insa atunci cand
vorbim de raul metafizic, sunt cateva lucruri care ma fac sa am rezerve in a ma pronunta
asupra unui raspuns clar, concret. Probabil ca acest lucru face parte din ,,lucrurile ascunse
ale lui Dumnezeu”. Oridecate ori incercam sa dam un raspuns la problema raului, ar
trebui sa se tina cont in mod egal de fiecare concept implicat in problema. Accentuarea
unui concept, sau diminuarea lui poate duce la o invatatura eronata.
In urma acestui studiu putem trage cateva concluzii:
– Dumnezeu nu este sursa raului, pentru ca raul este ceva contrar
caracterului si fiintei lui Dumnezeu
– Suntem creati de Dumnezeu cu libertatea de alegere, astfel ca
nimeni nu poate sa-L invinovateasca pe Dumnezeu pentru
consecintele alegerii lui
– O parte a relelor se datoreaza actiunii diavolului
– Dumnezeu ingaduie si controleaza raul
– Dumnezeu poate transforma raul in bine
– Dumnezeu va eradica raul definitiv

Note de subsol:
1 Paul E. Little, Sa Stii De Ce Crezi, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 1983
2 ibidem
3 BEE, Apologetica- Ghid de studiu, Ed. BEE International, Dalas, 2001
4 Dictionar Biblic, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1995
5 Millard J. Erickson, Teoloigie Crestina .1, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1998
6 ibidem
7 Emil Bartos, Curs de Apologetica, ITP
8 Edgar S. Brigtman, A Psilosophy of Religion, Ed. Englewood, 1940
9 C. S. Lewis, Crestinismul Redus La Esente, SMR, 1987
10 Edgar S. Brigtman, A Psilosophy of Religion, Ed. Englewood, 1940
11 Gordon H. Clark, Religion, Reason and Revelation, Ed. Philadelphia, 1961
12 Millard J. Erickson, Teoloigie Crestina .1, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1998
13 C. S. Lewis, Crestinismul Redus La Esente, SMR, 1987
14 C. S. Lewis, Crestinismul Redus La Esente, SMR, 1987
15 Carl F. Henry, Dumnezeu, revelatie si autoritate, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 2000
16 Paul E. Little, Sa Stii De Ce Crezi, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 1983
20 Millard J. Erickson, Teoloigie Crestina .1, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1998
21 BEE, Apologetica- Ghid de studiu, Ed. BEE International, Dalas, 2001
22 ibidem
23 Paul E. Little, Sa Stii De Ce Crezi, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 1983

BIBLIOGRAFIE
1. C.S.LEWIS, CRESTINISMUL REDUS LA ESENTE, SMR, 1987
2. Paul E. Little, Sa Stii De Ce Crezi, Ed. Noua Speranta, Timisoara, 1983
3. Millard J. Erickson, Teologie Crestina, Ed. Cartea crestina, Oradea, 1998
4. Werner Gitt, Intrebari mereu puse, Ed. CLV, Bielefeld, 1993
5. BEE, Apologetica, 2001
6. Floyd H Barackman, Teologie Crestina Practica, Ed. Multimedia, Arad, 2003
7. Carl Henry, Dumnezeu, revelatie si autoritate, Ed. Cartea Crestina, Oradea,
2000
8. Ionel Truta, Doctrinele Biblice, Ed. Candela, Arad, 1996
9. Billy Graham, Raspunsuri la problemele vietii, Ed. Casa literaturii Crestine,
Brasov, 1997
10. Norman Geisler, Apologetica Crestina, SMR, Illinois, USA, 1993
11. Clark H. Pinnock, Motive Suficiente, BEE, 1985
12. Josh McDowell&Bob Hostetler, Nu-ti lasa creierul la intrare, Ed. Aqua Forte,
Cluj-Napoca, 1998
13. Henry Thiessen, Prelegeri de Teologie Sistematica, SMR, 1979
14. Jean Calvin, Invatatura Religiei Crestine, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 2003
15. SMR, Dictionar Biblic, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 1995

Colegiul Biblic Est European este o scoala care pregateste tineri pentru
lucrarea crestina. Lucrarea aceasta este munca unuia sau a mai multor
studenti, si prin urmare este absolut interzisa copierea ei in scopul
folosirii (publicarii) ei, fara a mentiona sursa ei de providenta. Oricine
doreste sa isi imbogateasca cunostintele si doreste sa fie instruit pentru a
fi un bun slujitor este asteptat sa ne contacteze pe Colegiul Biblic Est-European Oradea.
Intrebari despre subiectele expuse in lucrari, le puteti trimite la adresa
proflorin@hotmail.com (eu le voi directiona catre autori sau persoanele
competente sa raspunda).

O ucenicie autentica

Ioan 1:35-51

Introducere:
Isus si-a inceput misiunea chemind la Sine citiva ucenici si si-a terminat-o trimitindu-i pe acestia in toata lumea, ca sa faca la rindul lor „ucenici din toate neamurile.” Ce inseamna insa a fi un astfel de „ucenic” al Domnului?

I.Insemnatatea termenului „ucenicie”

In limba greaca, didasialos desemneaza o persoana aflata intr-o anumita relatie cu un invatator in timp ce „mathetes” desemneaza unul aflat intr-o cautare personala dupa adevar.

De fapt, in istoria lumii au existat mai multe forme de ucenicie. Iata citeva dintre ele:

A. Ucenicii greci – au fost niste discipoli ai filosofiei. Ei s-i-au insusit si s-au subordonat unor „idei”.

B. Ucenici ai lui Moise – au fost discipoli ai unor Principii.

C. Ucenici ai fariseilor – au fost niste discipoli ai unor Procedee religioase.

D. Ucenicii lui Ioan Botezatorul – au fost discipoli ai Protestului. Motivatia lor a fost in nemultumirea fata de toate formele sociale si religioase ale vremii. Idealul lor a fost „iesirea” in afara ordinei existente, neincrederea in totul si in toate.

E. Ucenicii Domnului Isus – au fost discipolii unei Persoane. Ei au fost alesi sa vina dupa El (Marcu 3:14), au fost chemati sa vina la El (Mat. 11:28-30) si sa-l urmeze pe El (Ioan 1:43).

Interesant este ca aceste forme diferite de ucenicie sunt prezente si astazi in Biserica. Pentru cel priceput sa vada si sa inteleaga, multimea de credinciosi care roiesc in jurul bisericilor locale se incadreaza si ei in aceste categorii distincte:

I. Religia sociala

Unii oameni urmeaza, constienti sau nu, niste idei religioase. Se spune despre lume ca este impartita in sfere de influenta a ideilor.In Asia domina filosofiile orientale, in Europa, America si cele doua Americi domina idelile iudeo-crestine.Imi amintesc de fratele Mircu de la Sibiu, care fiind prins cu traficul de Bibliii si chemat la securitate, a intrat in sediul politiei cu salutul „Christos a inviat.” Cei prezenti au mormait automatic o forma de raspuns traditional. Celorlalti, fratele Mircu le-a spus: „Ca doar n-oti fi niste pagini!”

Fara nici o indoiala, locuitorii asanumitelor „tari crestine” traiesc un fel de ucenicie filosofica a ideilor despreinse din Biblie. Ceea ce se numeste „crestinatate” spre deosebire de ceea ce se numeste „crestinism” este o forma, probabil, involuntara de ucenicie filosifica.

II. Religia principiilor crestine.

Unii au facut din crestinism un set rigid de reguli si principii. Probabil ca aici se incadreaza ramura „adventismului” si orice fel de „legalism” religios. Astfel de oameni traiesc un fel de imitatie „juridica” a crestinismului, un fel de aderenta la un sistem general de valori care dau stabilitate sufletului si societatii.

III. Religia formelor traditionale.

Fara teama de a gresi, putem incadra aici toate „sfintele traditii” stabilite de-a lungul vremii in bisericile devenite ironic „istorice”. Ca si fariseii de alta data, imitatia aceasta de crestini este obsedata pina la fanatism de forme si proceduri cultice: sarbatori calendaristice, ritualuri sacerdotale mai mult sau mai putin zilnice, etc.

„Ati schimbat Legea lui Dumnezeu cu datina voastra” le-a spus Domnul Isus cu o observatie etern valabila.

IV. Religia protestului.

As pute-o numi si „religia trezitilor”, a celor care refuza sa se mai identifice cu vreo miscare sau grupare religioasa. Daca veti privi in jur, veti vedea o categorie de „credinciosi” care apar si dispar din rindurile noastre. Unii ne viziteaza doar din cind in cind, altii apar doar la evenimente speciale, legate de o anumita mare sarbatoare sau de vizita vreunui predicator vestit.

Virtutea lor personala este insa legata de „neapartenenta la sistem”. Tot ceea ce este organizat ca viata de grup religios li se pare suspect si periculos. Orice forma de autoritate le este nesuferita. Ca niste cai salbatici pe care n-a incalecat inca nimeni, ei stau deoparte, criticind totul si nelasindu-se atrasi in nici o activitate consecventa de grup. I-am putea numi „nihilistii” miscarilor crestine. Cei ce critica si vor sa distruga totul, fara a fi capabili de a pune altceva mai bun in loc. Maestrii la demolari, nu la lucrari de constructie.

V. Ucenicii persoanei Domnului Isus.

Cine arunca o privire asupra grupului de ucenici care L-au insotit pe Domnul Isus in cei aproximativ trei ani de misiune publica, observa repede ca cei doisprezece sunt foarte diferiti unul de altul. Ca formare anterioara, fiecare ar fi putut fi incadrat intr-una din categoriile de oameni enumerate mai sus. A existat un Natanael neprihanit prin ascultarea de Lege, un Simon-protestatar zelos, un Petru practic si principial, etc. Chemarea lui Christos i-a adus sa locuiasca „impreuna” cu toate diferentele lor aparente. Destinul lor a fost sa-si depaseasca limitele personale si sa devina uceni ai unei Persoane. Adevaratii ucenici sunt la fel si astazi. Ei aud glasul Lui, vin la El si-L urmeaza petutindeni unde merge El. Mult mai mult decit niste ucenici ai ideilor, ai principiilor, ai procedurilor sau ai protestului, acestia sunt oameni care asculta de o persoana si fac si astazi faptele ucenicilor Sai dintotdeauna. Uneori, ei calca Sabatul, intelegind ca Domnul Isus a venit sa ne ridice deasupra unor porunci temporare la libertatea celor carora „totul le este permis, dar nu totul le foloseste”. Alteori ei, calca ritualul, dau cu biciul in nelegiuitii aflati in Templu, schimba obiceiurile, cautind neprihanirea care vine din identificarea cu ceea ce a facut si face El, urmasii unei ascultari care-i pune adesea in contratimp cu tot ceea ce este perimat si fixat intr-i regigiozitate rigida si ridicola.Impreuna cu Isus, ei ies afara din cetate” sa sufere ocara Lui, dar asta nu-i face doar „protestatari”, desi uneori se numesc „protestanti”, ci ii integreaza in grupuri pline de iubire si ingaduinta frateasca.

Cei ce-L urmeaza pe Isus intra adesea in casele vamesilor si pacatosilor, stau la masa cu femeile rau famate si cu compromisii zilei, se ating de leprosi si nu ezita sa arate har ingaduitor celor cazuti intre tilharii societatii moderne. Mergind inca prin lumea aceasta, ei se poarta adesea de parca ar apartine alteia, cu o logica diferita si cu rinduieli patronate de dragoste si intr-ajutorare reciproca. De multe ori paradoxali si imposibil de incadrat in logica vremii, acesti ucenici ai Domnului Isus sunt si astazi „sarea pamintului” si „lumina lumii.”

Ce fel de ucenic esti tu? Il cunosti pe Domnul Isus? Il urmezi? Asculti de El ? Ii cunosti glasul? Sti unde sta si-ti place sa zabovesti peste noapte impreuna cu El? Daca da, atunci venirea diminetii care seapropie va va gasi impreuna!

O interpretare a suferintei

(scrisa de Iosif Ton in anul 1999 – dupa ce doctorii l-au diagnosticat cu cancer)

Introducere:

Pot eu transforma suferinta? Sunt multe lucruri pe care vrea sa le realizeze Dumnezeu in viata noastra si prin viata noastra spre altii prin boala pe care El permite sa vina asupra noastra. Ce pot face eu ca aceste scopuri sa se implineasca in propria mea viata?
Inainte de a incepe sa raspund la aceasta intrebare, vreau sa va spun ca fratele Richard Wurmbrand este extrem de bolnav si de slab. Sotia dansului, sora noastra scumpa Bintia, are si ea cancer. Ieri i-a spus fratelui Daniel Branzei aceste miscatoare si profunde cuvinte: „Valurile acestea grele nu numai ca nu ne ineaca, ci vor aduce ceva bun. Dumnezeu nu ingaduie raul trecator decat pentru ceva bun. Asteptati-va intotdeauna la ceva bun din partea lui Dumnezeu.”

Boala poate avea diferite efecte asupra noastra. Sta la alegerea noastra si in puterea noastra sa decidem noi insine aceste efecte. In termenii cei mai generali, boala poate avea urmatoarele efecte:

I. Boala poate deveni distructiva.
II. Boala poate deveni constructiva, si
III. Boala poate deveni creativa.

Sa le analizam pe rind:

I. Boala distructiva.

Boala poate sa produca ravagii in trupul nostru fara sa ne atinga sufletul nostru si spiritul nostru. Boala devine insa distructiva cand o lasam sa ne devasteze si sufletul si spiritul.

Iata cand devine boala distructiva:

1. Cand ma las cuprins de frica, de spaima, de panica, de groaza.
Domnul Isus, arhitectul fiintei umane si deci Cel ce ii cunoaste cel mai bine toate resorturile, ne spune: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine” (Ioan 14:1). Ceea ce ne spune Domnul Isus aici este ca inima se tulbura cand nu ne incredem in Dumnezeu si in El, in Domnul Isus. Vreau sa va arat legatura stransa dintre inima tare si plina de pace si increderea in Dumnezeu.

Sunt doua texte care ne arata acest lucru. Primul este acesta: „Celui cu inima tare Tu-i garantezi pacea; da, pacea, caci se increde in Tine” (Isaia 26:3). Al doilea este Psalmul 78:2-8. Copiii lui Israel sunt chemati sa-si educe copiii „pentru ca acestia sa-si puna increderea in Dumnezeu” si sa nu fie ca stramosii lor din pustie, „o generatie care n-avea o inima tare si al carui duh nu era credincios lui Dumnezeu” (v.8).

In ambele texte se vede ca inima tare are cel ce se increde in Dumnezeu, sau ii este credincios lui Dumnezeu. Acestia sunt cei carora Dumnezeu le da pacea Sa, adica echilibrul launtric, implinirea launtrica. Domnul Isus ne invata intr-un mod foarte miscator sa nu ne lasam fiinta cuprinsa de ingrijorari (forma cea mai perfida de frica).

Ochiul rau este modul de a privi realitatea cu ingrijorare si aceasta ne intuneca toata fiinta. Cum ne putem elibera de aceasta ingrijorare intunecatoare? Increzandu-ne totalmente in Tatal nostru ceresc si cautand mai intai Imparatia Lui si dreptatea Lui (Matei 6:22-34).

Pace launtrica inseamna sanatate launtrica. Cand nu ma incred in Dumnezeu ma cuprinde teama, spaima, groaza, panica. Si aceasta boala sufleteasca si spirituala este mai rea decat boala din trup si, mai mult, ea agraveaza boala din trup.

2. Cand ma las cuprins de jale, de intristare, de auto-compatimire.
Asa cum am indicat deja la punctul de mai sus, exista o legatura foarte stransa intre starea sufleteasca si spirituala si boala fizica. O stare sufleteasca si spirituala proasta agraveaza foarte mult boala fizica. Iata ce ni se spune in cartea Proverbelor in aceasta privinta:

„O inima vesela este un bun medicament, dar un duh mahnit usuca oasele” (Prov.17:22).

„Nelinistea din inima omului il doboara” (Prov.12:25).

„O inima vesela insenineaza fata, dar cand inima este trista, duhul este mahnit” (Prov. 15:13).

„Cel cu inima multumita are un ospat necurmat” (Prov.15:15).

Inca o data repet: sta in puterea omului sa-si schimbe atitudinea launtrica. Omul este chemat sa-si gaseasca bucuria in Domnul si sa-si gaseasca desfatarea in Domnul. Dumnezeu insusi este o sursa nesecata de bucurie si de delectare. Noi insa trebuie sa venim la El si sa gustam ca este bun.

3. Cand ma supar pe Dumnezeu ca a lasat sa vina boala peste mine.
Un spirit de neacceptare, de revolta si de protest produce devastare launtrica. Pe un asemenea fond sufletesc si spiritual, boala se accentueaza si devine distructiva. Observati ca eu vorbesc mereu de o stare sufleteasca si de una spirituala. Starea sufleteasca este determinata de modul meu de a gandi, de modul meu de a privi si interpreta evenimentele si de modul in care le simt, de sentimentele pe care le las sa ma domine. Starea spirituala este relatia mea cu Dumnezeu: fie una de incredere absoluta in El si in bunatatea Lui, fie una de instrainare de El si de revolta. Dumnezeu imi da mie libertatea de a decide ce stari sufletesti si spirituale aleg sa ma determine.

II. Suferinta constructiva.

Adu-ti aminte ca prin boala Dumnezeu vrea sa te faca mai bun. El vede ca asa cum esti nu esti bine, sau nu esti complet. El crea sa te schimbe, sa adauge noi trasaturi in caracterul tau, sa te desavarseasca. Chiar si pe Fiul Sau etern El a ales sa-L desavarseasca prin suferinta (Evreei 2:10), in sensul ca in suferinta El a invatat ce inseamna sa fii om supus ispitelor (Evrei 2:17-18 si 4:15) si sa asculte chiar si cand doare teribil, chiar si cand experienta prin care trebuie sa treaca este oribila (Evrei 5:7-9). Cand inteleg ca scopul lui Dumnezeu cu mine este unul bun, chiar daca nu inteleg de ce se intampla ceea ce se intampla, eu ma incred in El si capat deplina pace, si aceasta inseamna sanatate launtrica.

Ce trebuie sa fac eu pentru ca boala mea sa devina constructiva?

Trebuie sa incep prin a ma ruga cam in felul acesta: „Domane, tu ai permis sa vina in mine boala aceasta. Cu siguranta tu vrei sa lucrezi ceva bun in mine prin boala aceasta. Te rog sa-mi faci clar ce vrei sa lucrezi tu acum in mine. Eu vreau sa ma las lucrat de tine. Iti multumesc de pe acum ca stiu ca tu esti un mester plin de dragoste desavarsita si tu vei scoate din mine ceva special pentru imparatia Ta cereasca.”

III. Suferinta creativa.

Despre suferinta Domnului Isus pe cruce ni se spune ca unul dintre scopurile ei a fost sa ne faca pe noi sa nu mai traim pentru noi insine si ca aceasta transformare inseamna o noua creatie (II Cor.5:15-17). Am aratat deja ca suferinta noastra poate atinge alte vieti. Atunci, cand suferinta noastra produce ceva nou, ceva dumnezeiesc in alte persoane, suferinta noastra a devenit creativa.

O sora mi-a povestit zilele trecute cum a avut un mare accident cu masina. In spital a stat intr-un salon cu o femeie complet straina de Evanghelie si femeia aceea a ajuns sa-L cunoasca si sa-L primeasca pe Domnul in viata ei. Sora era convinsa ca ea a trebuit sa ajunga in spital pentru mantuirea acelei femei. Iata intr-adevar o suferinta creativa!

Fiica mea, Dorotea, mi-a scris pe ilustrata de ziua mea, acum doua saptamani, urmatoarele cuvinte: „In aceste doua luni din urma tu ai modelat pentu mine o noua dimensiune a vietii. Am invatat cum trebuie sa traiasca un copil al lui Dumnezeu cu ceva ca si cancerul, pur si simplu ca o lucrare pe care ne-o da sa o facem iubitorul nostru Tata ceresc. Am vazut cum Dumnezeu poate lua ceva rau si sa-l foloseasca pentru binele a multor, multor oameni. Prin aceasta experienta Dumnezeu te-a folosit sa atingi si sa instruiesti mii de oameni si Oliver si eu ne includem in mod categoric in acest numar.”

Niciodata nu stii pe cine vrea sa atinga Dumnezeu prin boala ta. Niciodata nu stii cat de mult bine poate produce Dumnezeu prin boala ta. Dumnezeu poate face atatea lucruri prin boala ta. El poate sa produca impacare prin boala ta. El poate produce o noua unitate intre frati prin boala ta. Fii atent la cate lucruri noi se pot produce prin suferinta ta! Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu poate face din boala ta ceva extraordinat de creativ.

Un prieten al meu care se lupta chiar aum cu o forma teribila de cancer (melanoma) ne scrie o lista de lucruri pentru care sa ne rugam pentru el, si printre ele este si punctul acesta: „Rugati-va ca Dumnezeu sa-mi deschida usi ca sa spun altora despre credinciosia Lui si sa demonstrez harul Lui in aceasta situatie dificila.” Acesta este spirit creativ!

Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu poate face din boala ta ceva extraordinat de creativ. Spune-I lui Dumnezeu ca te increzi in El sa faca lucrul acesta. Pune-te la dispozitia Lui pentru lucrul acesta.

Apoi, treci prin boala cu absoluta incredere in El si cu absoluta pace din El. Si vei vedea minunile creatoare ale lui Dumnezeu!

Boala ta poate deveni distructiva, sau constructiva si creativa. Tu alegi ce sa devina ea. Depinde de felul cum te increzi in Dumnezeu, cum accepti voia lui Dumnezeu si cum te pui la dispozitia lui Dummnezeu.

Boala ta poate deveni ceva extrem de frumos in mana iubitoare a Tatalui tau cersc. Coopereaza cu El pentru aceasta. Si nu uita sa-I dai Lui la sfarsit toata gloria si toata lauda.

Cu dragoste, unul care sufere odata cu tine. – Iosif Ton

Maxime si cugetari

SUFERINTA

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului ‘n dalta unui sculptor priceput.

Contactul cu suferinta nu inobileaza daca ea devine motiv de auto-compatimire, auto-cocolosire, egocentrism, cult al eului patimitor. – N. Steinhardt

Multi oameni au o fobie nejustificata impotriva suferintei. Sigur, tragediile inutile trebuie evitate cu orice pret, dar … exista o doza de bine care nu se poate obtine decit din distilarea suferintelor.

Milton si-a scris cele mai frumoase poezii doar dupa ce a orbit.

Bethoven si-a scris unele din cele mai mari capodopere dupa ce a surzit.

Filosoful german |ant, care a suferit de o boala incurabila, ne-a lasat scris urmatorul comentariu: „Am ajuns sa-mi stapinesc suferinta si reusesc sa n-o mai las sa-mi influenteze gindurile si sentimentele. Am reusit sa o ignor, de parca ar fi o problema care-l priveste pe un altul.”

William Wilberforce, eroul luptei impotriva sclaviei din imperiul britanic, n-ar fi putut rezista nici o singura zi fara calmante impotriva durerii, dar s-a straduit intotdeauna sa ia cea mai mica doza cu putinta.

Henry Stanley, crescut intr-un orfelinat saracacios, a deprins acolo taria si rezistenta necesare pentru a-l cauta si gasi pe Livingstone in jungla Africii.

|ernan, nascut fara miini si picioare dezvoltate deplin, a perseverat si a ajuns membru in Parlamentul Angliei. Solzhenitsyn a scris: „Fii binecuvintata tu, inchisoare.” Anii petrecuti acolo i-au dat taria de caracter necesara pentru a lupta impotriva comunismului.

Geniul se poate forma in linistea bibliotecilor, dar taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti traite „pe nicovala suferintei.” – R. Wurmbrand

Sa nu uitam ca Fiul lui Dumnezeu a fost numit „om al durerii si obisnuit cu suferinta”! A devenii crestin inseamna, cel putin in parte, a accepta sa suferi impreuna cu Christos.”

Am stat odata sa reflectez asupra valorii inestimabile care se gaseste in „lucrurile sfarimate”.
– ulcioarele sfarimate au dat la iveala lumina necesara biruintei (Jud. 7:19-21);
– piinea frinta a saturat multimile flaminde (Matei 14:19-21);
– vasul de alabastru spart a raspindit parfumul care a umplut casa (Marcu 14:3,9);
– iar trupul frint a adus salvarea tuturor ce cred si-L primesc ca Mintuitor (Isaia 53:5-6, 12; 1 Cor. 11:24) si cite alte lucruri ar putea face Cel ce s-a frint daca I-am da Lui nadejdile noastre spulberate, visele noastre sparte si inimile noastre zdrobite?

Nimeni nu-si pierde mintile datorita greutatilor de azi. Oamenii innebunesc sau din cauza regretelor pentru trecut sau de teama zilei de miine.

Un pastor a vizitat o familie al carei fiu tocmai fusese omorit intr-un accident de masina. Mama s-a napustit asupra vizitatorului, spunind: „Unde a fost Dumnezeu cind a murit fiul meu?” Pastorul i-a raspuns calm: „In acelasi loc in care era si cind a fost ucis Fiul Sau.

SANATATE

Cel mai bun tratament pentru a raceala este indiferenta.

Crestinismul unora se ‘ntareste cind … le slabeste sanatatea.

Bine’nteles, sanatatea nu este decit o boala acceptabila. In toata omenirea, n-au existat doar trei oameni pe de-a-ntregul sanatosi: Adam, Eva si Isus Christos. In ceilalti, morbul pacatului a lucrat, intr-o forma sau alta, destramarea.

Zaharia – un preot problematic

Luca 1:5-25

Introducere:
Undeva pierdut printre magi, pastori si ingeri, in peisajul Sarbatorii de nasterea Domnului se afla si Zaharia. Un studiu asupra vietii lui ne este recomandat de evanghelistul Luca, care a facut cercetari „cu deamaruntul” si a socotit necesar sa ne lase aceste informatii despre preotul neprihanit, ales sa fie tatal premergatorului mesianic: Ioan Botezatorul.

Se poate sa fie cineva neprihanit si totusi sa aibe rugaciuni neascultate? Se poate sa fie cineva credincuios si totusi sa se poarte ca unul lipsit de credinta? Se poate ca sa slujesti Domnului, dar sa nu fi gata sa te pui la dispozitia Domnului?

Acestea sunt intrebari stinjenitoare. Raspunsul la ele se gaseste in acest scurt pasaj plasat ca un preambul al evangheliei lui Luca.

I. Zaharia – un neprihanit neascultat.

Se poate sa fii neprihanit si totusi sa ramii cu rugaciunile neascultate?

In lumea in care a trait atunci, Zaharia este o exceptie fericita. Gasim scris despre el si despre nevasta sa Elisabeta ca „amindoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si pazeau fara pata toate poruncile si toate rinduielile Domnului” (Luca 1:6). Versetul imediat urmator ne spune ca cei doi „n-aveau copii, pentru ca Elisabeta era stearba; si amindoi erau inaintati in virsta.”

Priviti-i cu simpatie! Doi oameni batrini ca doi pomi tomnateci cu ramurile goale. Cuibul casei lor nu cunoscuse ginguritul de copil. Dumnezeu le refuzase bucuria dobindirii de copii. Mai ales in contextul cultural de atunci, aceasta semana cu o pedeapsa divina si era motiv de rusine si ocara (Luca 1:25).

II. Zaharia – un preot cu o problema

Urmasii lui Aaron erau pe atunci cu miile. Multimea de preoti era impartita in cete care se succedau lunar in indeplinirea indatoririlor de la Templu. Din cauza numarului mare, majoritatea preotilor nu aveau sansa de a intra in Templu pentru slujire. Ca sa intri in locul sfint, trebuia sa ai sansa de a fi tras la sorti. Un preot avea dreptul sa intre o singura data in slujirea din interiorul Templului. In anul si luna aceea, sortul a cazut tocmai pe Zaharia. Fara indoiala ca bucuria i-a fost mare. Totusi, din inaltimea cerului Dumnezeu vede uraganul care se zbatea in inima neprihanitului preot si trimite un inger cu o veste buna. Ce vazuse Dumnezeu in sufletul lui Zaharia?

Problema lui Zaharia era una de credinta si credibilitate. Cum putea el, un om care toata viata s-a rugat pentru un copil si nu a fost ascultat de Dumnezeu sa duca rugaciunile oamenilor de afara si sa le aseze pe altar. „In ceasul tamiierii, toata multimea norodului se ruga afara” ne spune Luca (Luca 1:10). Inauntru, Zaharia, cu inima indoita punea cererile norodului pe altarul rugaciunii. Tamiia se ridica in sus, dar Zaharia ezita sa iasa afara. Preotul avea o problema: cum sa le spuna oamenilor ca Dumnezeu le-a ascultat rugaciunile cind el insusi era un om cu rugaciunile neascultate?

Despre toata aceasta paradoxala situatie aflam din cuvintele ingerului. Iata ce-i spune el lui Zaharia:

„Nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta ta Elisabeta iti va naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ioan” (Luca 1:13).

II. Zaharia – un credincios necredincios

Al treilea lucru pe care-l observam la Zaharia este socanta sa lipsa de credinta. „Din ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batrin si nevasta-mea este inaintata in virsta” (Luca 1:18). (Observati ca despre un barbat se poate spune ca este „batrin”, dar despre o femeie poti spune doar ca este „inaintata in virsta”!).

Remarcati cit de „scandalizat” este ingerul de raspunsul lui Zaharia: „Eu sunt Gavril, care stau inaintea lui Dumnezeu; am fost trimis sa-ti vorbesc si sa-ti aduc aceasta veste buna!”

Altfel spus: „Eu vin la tine din fata lui Dumnezeu. La noi, Dumnezeu spune si … se face! Cum de indraznesti tu, un fir de praf al pamintului sa pui la indoiala cuvintele Celui Atotputernic!”

Inecat de necredinta, Zaharia se afla in rindul altor credinciosi cu credinta pusa la incercare. Nu uitati de Avraam si de Sara. Aduceti-va aminte de reactia lor la primirea unei vesti asemanatoare.

Ca si in cazul lui Avraam si al Sarei, si in cazul lui Zaharia, Dumnezeu procedeaza cu ingaduinta pedagocica. Pedeapsele hotarite de El sunt lectii pline de intelepciune si de … ironie. Nu uitati ca fiul lui Avraam avea sa fie numit Isaac, care tradus inseamna „fiul risului.” Numele ales de Dumnezeu avea sa sune usturator in casa patriarhului. „Fiul Risului vino aici, Fiul Risului fa cutare lucru …”

In cazul lui Zaharia, pedeapsa pentru necredinta este parca si mai plina de ironica disciplinare in dragoste. Dumnezeu spune: „Ai cerut un semn, de semne vei avea parte pina ce se va naste copilul!” si Zaharia a ramas mut chiar in clipa aceea: „Cind a iesit afara, nu putea sa le vorbeasca … El le facea SEMNE intr-una si a ramas mut” (Luca 1:22). Ocara aceasta avea sa fie ridicata de peste Zaharia doar dupa nasterea copilului: „Si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna numele. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris, zicind: …” A scris, zicind … I-a revenit vocea in momentul in care si-a asezat pe tablita propria declaratie de credinta: „Numele lui este Ioan” (dupa cuvintele ingerului).

Un neprihabit neascultat, un preot cu o problema, un credincios fara credinta. Ce invatam din toata aceasta intiplare cu Zaharia?

Iata citeva concluzii posibile:

1. Dumnezeu nu ne asculta dupa cum cerem noi, ci dupa hotaririle lui intelepte!
Cind Dumnezeu spune un „Nu!” la nivelul cererilor noastre, El spune un „Da” la un nivel infinit superior al hotaririlor Lui. Daca le-ar fi dat lui Zaharia si Elisabetei un copil atunci cind au cerut ei, cei doi a fi avut soarta tuturor parintilor anonimi din istorie. Dumnezeu hotarise insa ceva mult mai mult pentru acesti doi oameni neprihaniti. Ca rasplata pentru ascultarea lor, Dumnezeu li l-a daruit pe „cel mai mare om nascut din femeie”, pe Ioan Botezatorul.

2. Dumnezeu cunoasteproblemele inimii noastre si este gata sa le raspunda.
Pentru a linisti cugetul lui Zaharia, Dumnezeu a fost gata sa trimeata un inger. Pentru tine si pentru mine, Dumnezeu L-a trimis pe insusi Fiul Sau, iar astazi avem cu noi pe insusi Duhul Sfint! Cit de bun si gingas este Dumnezeu cu cei care se incred in El!

3. Ai grija atunci cind esti ispitit sa ceri semne!
S-ar putea sa le primesti, dar s-ar putea sa te si coste! Uita-te la patania lui Avraam, uita-te la ce a patit Zaharia si … crede! Orice ascultare imediata ne scuteste de agonia pedepselor pedagogice. Cind ne mai pedepseste, Dumnezeu nu o face pentru pacatul savirsit de noi (pentru aceasta a platit Isus pe cruce), ci pentru educarea caracterului nostru si pentru evitarea viitoare a greselilor.

Pentru exegetul atent, intrebarea care se ridica este: „De ce a ales Luca sa aseze acest episod semnificativ la inceputul Evangheliei sale? Unul din raspunsurile posibile este si ca Luca se pregatea sa scrie unora care nu l-au avut pe Dumnezeu in experienta lor obisnuita. Destinatarii epistolei erau crestinii dintre Neamuri, poate grecii. Episodul poate fi o avertizare a celor care au religiozitate, dar n-au intimitate cu adevaratul Dumnezeu; un fel de proclamare a faptului ca religiozitatea este simpatizata de Dumnezeu ca pornire pozitiva, dar ea trebuie depasita si implinita printr-o intilnire personala cu Dumnezeul cel viu si cu mesagerii Lui binevoitori.

Zaharia inseamna in traducere „Dumnezeu si-a adus aminte.” Fie ca lectiile invatate din acest episod al vietii lui sa ne ramina in memorie pentru umblarea noastra cu Domnul.

Supranaturalul biblic

Biblia cu explicatii

Biblia este marturia despre Dumnezeul cel viu! El locuieste intr-o lume din care noi am „cazut” prin pacatul lui Adam si Eva. Experimentam acum o existenta restransa la „desertaciune si decadenta”. Viata noastra de acum este lipsita de contactul binefacator cu alte sfere de existenta. Am fost redusi la dimensiuni strajenitor de mici si de insuficiente. Nu mai traim nici macar cat traiau patriarhii inainte de potop, nu mai folosim decat o mica parte din celulele creierului si ne este interzis accesul in dimensiunea „telepatica” sau „hipnotica”. Cum observa cu tristete poetul Costache Ioanid:

„Inainte a fi ceea ce suntem / Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire, / Ci poarta inspre-o noua zi!”

Venita inspre noi din limanul unor existente infinit superioare, Biblia este presarata cu marturii despre experiente si realitati nefamiliare noua, proprii miscarii si dimensiunilor divine. Citim aceste pasaje cu uimire, unii sceptici, altii entuziasmati de anticiparea intrarii viitoare intr-o lume in care vom fi partasi „puterilor veacului viitor”. Pasajele ne vorbesc despre „supranaturalul Bibliei”, sau, cum bine le-a numit cineva, „super-naturalul Bibliei”! Pentru acest domeniu, am inventat o terminologie a noastra, a celor deocamdata neputinciosi. Iata cativa din termenii acestei terminologii a „supranaturalului”:

„Semn” – (lit. „omen” aramaica, „token” in ebraica, „semeion”, „teras”, in greaca). Termenul, impreuna cu sinonimele sale, numeste fenomene neobisnuite cu origine supranaturala, destinate sa atraga atentia, sa avertizeze sau sa incurajeze in credinta. Contextul in care apare da de obicei si semnificatia „semnului” divin.
Contemporanii Domnului Isus I-au cerut un „semn” care sa le dovedeasca divinitatea Sa. El le-a amintit doar despre „semnul proorocului Iona”, care s-a intors printre cei vii dupa ce a stat trei zile si trei nopti in pantecele unui peste mare (Mat. 12:38-40). O minune este un eveniment inexplicabil in conditiile „normale” experientei noastre actuale. Ea este insa foarte fireasca in sfera de existenta a divinitatii. Am putea defini „semnul” (si corespondentul lui, „minunea”) si ca o „intersectie” dintre doua lumi, o patrundere temporara a realitatii dintr-o sfera superioara de existenta in lumea noastra de acum si aici. Magii si vrajitorii Egiptului, care cochetau cu „supranaturalul demonic” au identificat o minune cu exclamatia: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” (Exod 8:19).

Tinand seama de dimensiunile universului „spatiu–timp” in care ne aflam, ne putem da seama ca orice interventie a unei realitati dintr-un univers cu mai multe dimensiuni este un „semn” si pare „inexplicabila” pentru observatorul din universul inferior. Pentru universul liniar nu se poate explica unghiul geometric, pentru universul plan nu se poate explica cum doua linii drepte intersectate mai pot sa se intalneasca o data pe o sfera (asemenea meridianelor imaginare de pe glob), etc. Inchipuiti-va cum am „vedea” intrarea mainii in apa, daca am trai intr-o lume restransa la dimensiunea plana a suprafetei ei: mai intai un punct (varful degetului mijlociu), apoi un cerc care creste (degetul), un cerc si un punct (aparitia degetului inelar), doua cercuri (cele doua degete), doua cercuri si un punct (aparitia degetului aratator), etc. pana cand toate s-ar cumula intr-un oval (sectiunea palmei). Obiectele zburatoare neidentificate (OZN) sunt probabil astfel de „patrunderi” dintr-o lume cu mai multe dimensiuni in lumea noastra.

Minuni – Daca prin minune intelegem ceva neconform cu lumea in care traim si cu legile ei, atunci Biblia este, de la un capat la altul, intesata cu astfel de „minuni”. Insasi procesul creatiei, ne spun cercetatorii de astazi, a fost guvernat de legi inverse celei de a doua legi a termodinamicii. Astazi, in procesul entropiei, toate se descompun, se desfac. Atunci, toate s-au compus, s-au „facut”. Mergand invers pe scara timpului, astronomii au ajuns sa descifreze procesul facerii. Asta pana in primul minut al marii „explozii”. Restul … este o minune indescifrabila!

Minunile savirsite de Dumnul Isus pot si trebuie clasificate in minuni de identificare, minuni de exemplificare si minuni de ajutorare.

Minunile de identificare au fost interventii prin „accelerarea proceselor creatiei”. Prin savirsirea acestor minuni, Isus S-a prezentat drept ceea ce era in Sine insusi: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Dumnezeu creator al tuturor lucrurilor. Atunci cind a schimbat apa in vin, Domnul Isus n-a facut altceva decit sa „accelereze” un proces deja existent in „ordinea naturala”. De fapt, prin vita de vie, acest proces se desfasoara „natural” in fiecare an de recolta! La fel si cu inmultirea piinilor sau a pestilor. Din bobul de griu ies multe boabe de griu si din peste se inmultesc pestii!

Minunile de exemplificare au fost minuni „cu mesaj direct”. Vindecarea leprei a fost o ilustratie a curatirii de pacatul mortal. Vindecarea orbirii sau a paraliziei au fost ocazii de a ilustra lucrarea spirituala facuta la nivelul mantuirii sufletului. De fapt, asa cum este aratat in studiul introductiv de la Evanghelia lui Ioan, aceste „minuni de exemplificare” au fost selectionate in numar de sapte in acea evanghelie si asezate in trepte simbolice care explica procesul mantuirii.
Tot in aceasta categorie putem aseza si minunile savirsite de Dumnezeu cu prilejul scoaterii evreilor din Egipt. Fiecare din cele zece plagi a fost indreptata in mod expres impotriva unuia din zeii Egiptului. Prin aceasta cavalcada de minuni, Dumnezeu a demontat „panteonul” Egiptului si l-a facut de ris inaintea tuturor oamenilor.

Minuni de ajutorare au fost ocazii de manifestare a milei si a dragostei divine, un fel de avanpremiera a schimbarilor care se vor produce „in vremurile viitoare”. Venirea lui Isus, ca si revenirea Sa in slava trebuie sa schimbe „trupul starii noastre smerite”, sa ne scoate din imperiul neputintelor si sa ne reaseze in prerogativele plenare ale infierii noastre ca fii ai lui Dumnezeu. In moartea Sa, Isus a luat asupra Lui „toate boalele noastre” si a platit pretul reintrarii noastre in „normalitatea” cerului.

Relatia dintre „semne”, „minuni” si „credinta” a fost si este discutata aprins in cadrul diferitelor scoli teologice. Este suficient sa spunem aici ca noi asezam credinta in Christos inaintea tuturor celorlalte elemente ale vietii crestine. Prin credinta in Christos, noi ajungem sa acceptam existenta minunilor. Reciproca, anume ca prin existenta minunilor putem ajunge la credinta in Christos, este o propozitie mult mai indoielnica.

„Puteri” – (lit. „dunamos” in greaca). Fariseii L-au intrebat pe Isus: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea si cine ti-a dat aceasta putere?” (Mat. 21:23). O minune sfideaza sau suspenda temporar legile fizice ale lumii materiale. Domnul Isus si Petru au umblat pe mare. Elisei a facut sa pluteasca o secure de fier, vindecarile au inversat procesul degenerator sau au recreat materia vie.
„Puterile” si, in special, „peterea lui Isus”, sunt exemple de interventii divine in ordinea decadenta a entropiei din existenta lumii materiale actuale. Astfel de interventii reactiveaza fenomenul „creator”, inversind, deocamdata temporar, niste consecinte evidente ale pacatului.

Apostolul Pavel ne instiinteaza despre „nemarginita putere” pe care a manifestat-o Dumnezeu in invierea lui Christos. Aceiasi „putere a tariei Lui” este astazi la lucru in viata celor „credinciosi”, trecindu-i de la moarte la viata si pregatindu-i astfel pentru intrarea in Imparatia viitoare (Efes. 1:17-21).

Intr-un alt text, autorul epistolei catre Evrei ne spune ca cei care L-au primit cu adevarat pe Christos in viata lor „au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor” (Evrei 6:5).

Manifestarea acestor „puteri” a fost sigiliul care a certificat lucrarea apostolica si a dat autorilor cartilor Noului Testament autoritate in fata contemporanilor si a oamenilor din toate generatiile:
„Semnele unui apostol le-ati avut printre voi in toata rabdarea, prin semne, puteri si minuni care au fost facute intre voi” (2 Cor. 12:12).

„Viziuni” – (lit. „opasis” in greaca). Sunt patrunderi dincolo de dimensiunile spatio-temporale, in lumea sau realitatea pe care vrea Dumnezeu s-o transmita cuiva.

Viziunile pot fi „anticipative”, veritabile calatorii printr-un tunel al timpului, prin care subiectul este proiectat in viitor si facut martor la evenimente care nu s-au petrecut, dar care se vor intampla cu siguranta. O astfel de viziune este descrisa in cartea proorocului Naum. Textul capitolelor doi si trei sunt adevarate scenarii cinematografice, pline de dramatism si activitate: „… Auziti pocnetul biciului, uruitul rotilor, tropaitul cailor, si duruitul carelor! Se arunca navalnici calaretii, scanteiaza sabia, fulgera sulita … O multime de raniti! … Gramezi de trupuri moarte! … Morti fara numar! … Cei vii se impiedica de cei morti! …” (Naum 3:2-3)

Viziunile pot fi „revelatii din alte dimensiuni”, ca acelea ale lui Ezechiel sau ale apostolului Pavel (2 Cor. 12:1-4- „… a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca …”).

Viziunile pot avea un caracter de „comunicare” intre Dumnezeu si profetii Sai. Iata ce scrie in Numeri 12:6: „Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui printr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis”. O astfel de „vedenie” i-a fost daruita de Dumnezeu apostolului Pavel pentru a-l determina sa treaca in Macedonia (Fapte 16:9).

Telepatie – Este o functie „atrofiata” a sufletului de a intra in contact cu alte persoane aflate la mari distante si de a primi si trimite informatii. Cercetatorii fenomenelor parapsihologice de azi au scos in evidenta existenta acestor potente „latente” in manifestarile organismelor vii. Biblia prezinta acest fenomen intr-un text din Vechiul Testament. Proorocul Elisei a putut auzi de la distanta ce vorbea imparatul Sirienilor cu capeteniile lui in cort: ” … proorocul Elisei, care este in Israel (deci la mare distanta) spune imparatului lui Israel cuvintele pe care le rostesti in odaia ta de culcare.” (2 Imp. 6:8-23).

Antinomie – Daca toti intelegem rationamentele logice, cu paradoxurile si antinomiile avem mai mult de furca! Un paradox este o afirmatie compusa din doua jumatati aparent contradictorii, dar armonizate in urma unei explicatii surprinzatoare. Este paradoxal ca David sa-l invinga pe Goliat sau ca Rahav sa fie in linia stramosilor mesianici. O antinomie este o afirmatie compusa din doua jumatati aparent contradictorii, care nu se armonizeaza decat in sfera intelepciunii divine. Noi putem doar sa o vedem functionand. Iata trei paradigme clasice:

I. Cine a scris Scripturile? Pe de o parte „toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” , „Caci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:21). Pe de alta parte insa, oameni ca Moise, Samuel, Ezra, Neemia si-au scris cronicile si ele sunt pline de stilul, personalitatea si specificul autorilor lor. Iata ce „motivatie” aseaza Luca in debutul scrierii lui: „Fiindca multi s-au apucat aa alcatuiasca o istorie amanuntita despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, …, am gasit si eu cu cale, …, dupa ce am facut cercetari cu deamaruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir, unele dupa altele, ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor, pe care le-ai primit prin viu grai” (Luca 1:1-4). Scripturile sunt 100% divine si tot 100% produs uman al autorilor lor. Oamenii acestia nu le-au scris intr-o stare de transa, ci in toata puterea facultatilor lor.

II. Cine traieste viata noua in crestinul Nou Testamental? Pe de o parte ni se spune ca „Dumnezeu este acela care lucreaza in noi si ne da dupa placerea Lui si vointa si indeplinirea”, iar pe de alta parte ni se spune: „Dati-va si voi toate silintele!”, „Dupa cum intotdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur” (Filip 2:13, 14; 2 Petru 1:5). Ca si Scripturile sau Cuvantul scris, si viata crestina sau Cuvantul trait, este 100% dumnezeiesc si tot 100% omenesc.

III. Cine hotaraste mantuirea? Exista „predestinatie” sau traim dupa „liberul arbitru”? Ne-a ales Dumnezeu „mai inainte de intemeierea lumii” si „nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu, care are mila” (Rom. 9:16) sau „oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit” (Rom. 10:13)? Spurgeon spunea ca in cetatea mantuirii exista doua inscriptii. Una afara, deasupra portii, pe care scrie: „Oricine vrea, poate sa intre!” si alta tot deasupra porti, dar inauntru, pe care este scris: „Au intrat numai cei alesi!” Cum se poate explica aceasta? Bineinteles ca nu se poate explica. Este o antinomie si ea ne dovedeste ca revelatia Scripturii nu este produsul mintii omenesti, ci este venita spre noi dintr-o lume in care „timpul” nu mai curge ca in lumea noastra, ci are dimensiunile si caracteristicile „vesniciei”!

Atemporaneitatea – Domnul Isus a subliniat incapacitatea noastra de a pricepe dimensiunile vesniciei: „Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucruri ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce s-a pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer” (Ioan 3:13) . Cum putea fi Isus, Fiul omului si intre oameni si … in cer? N-ar fi fost mai corect sa spuna: „care a fost in cer”? Criticii au mai remarcat si o alta greseala „gramaticala” in Evanghelie. Isus spune: „Mai inaite sa se fi nascut Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:57). N-ar fi fost mai corect sa spuna: „Eu am fost”? Nu! Pentru ca El era Iehova, Atemporalul, Eternul „Eu sunt Cel ce sunt!”

Multidimensiunile Bibliei – Oamenii de stiinta moderni au intuit ca „realitatea” universului nostru nu poate fi explicata doar prin cele patru dimensiuni ale teoriilor stiintifice clasice (lungime, latime, inaltime, timp). Exista banuiala ca universul nostru s-ar intinde pe cel putin 22 de dimensiuni. Omul neinitiat nu poate „intui” realitatea despre care vorbesc oamenii de stiinta. La fel este si cu unele pasaje din Biblie care par a ilustra un univers multidimensional, cu manifestari care sfideaza intelegerea noastra. Iata citeva din aceste pasaje:

1. Probabil ca dintre multele viziuni ale Bibliei, cea mai socanta este seria de experiente extrasenzoriale traite de Ezechiel. Desi si-a dat toata silinta sa consemneze ceea ce a vazut, intre prooroc si cititor nu exista o comunicare coerenta. Sau el n-a putut spune clar ce a vazut sau noi nu-l putem intelege. Iata un exemplu: „Infatisarea acestor patru roate si materialul din care erau facute, pareau de hrisolit si toate patru aveau aceiasi intocmire. Infatisarea si intocmirea lor era de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roate. Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, si nu se intorceau de loc in mersul lor.” Tot pasajul acesta din Ezechiel 1:1-28 descrie „slava Domnului”. Nici un artist grafic n-a reusit sa redea in desen descrierea facuta de Ezechiel. Cuvintele lui nu gasesc corespondent in experienta si imaginatia noastra.

2. In aceasta categorie a patrunderii dincolo de cele patru dimensiuni ale universului nostru as pune si „intalnirea” dintre Moise si Dumnezeu pe muntele Sinai. Fara indoiala ca Moise a „vazut” acolo „chipul Templului” si „imaginea” uneltelor lui (Exod 25:9;40). Ceea ce ma fascineaza insa este neputinta limbajului nostru de a descrie „realitatea” traita de Moise. Dimensiunile spatiului sunt inghitite de alte dimensiuni superioare, asa ca descrierea se estompeaza si devine confuza: „Domnul S-a pogorat intrun nor, a statut acolo langa el, si a rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: …” Cum a stat langa el si a trecut prin fata lui in acelasi timp noi nu putem pricepe. Intalnirea s-a desfasurat la o intersectie intre lumea noastra fizica si realitatea multidimensionala a lumii de dincolo.

3. La fel este si cu evreii care s-au apropiat sa-l vada pe Dumnezeu. Ne este imposibil sa vizualizam ce au experimentat ei pe muntele intalnirii cu Dumnezeu: „Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui” (Exod 24:10).

4. Unul din cele mai gresit citate texte din Biblie este fara indoiala si versetul 7 din Psalmul 7:
„Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie.”
Foarte multi oamenii spun „ingerii Domnului tabarasc in jurul celor care se tem …” Mintea umana nu intuieste ca expresia biblica nu se potriveste cu experienta noastra si tinde imediat sa o modifice. Cum ar putea „Ingerul Domnului” (la singular) sa tabarasca „in jurul” cuiva ? Adevarul biblic se refera la o imbratisare de dincolo de dimensiunile limitatei noastre experienta umane prezente. Revelatia primita de psalmist ne comunica ceva din realitatea multidimensionala a Bibliei.

5. Tot asa, cartea Apocalipsei ne spune ca: „In mijlocul pietii cetatii si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, …” (Apoc. 22:2). Un singur pom al vietii va sta in acelasi timp si pe amindoua maluri ale riului si in mijlocul pietii cetatii. Interesant, nu?

Tot in categoria manifestarilor miraculoase specifice unei alte sfere de existenta trebuiesc incadrate si aratarile Domnului Isus de dupa inviere: El a putut sa intre prin usi incuiate (Ioan 20:9), sa cunoasca gandurile de la distanta (Ioan 20:27), sa manance, dar sa nu aiba nevoie de mancare (Luca 24:36-43), sa teleporteze instantaneu trupul sau la mari distante (Luca 24:31), sa se inalte la cer si sa reapara printre ucenici (Ioan 20:17).

Unii oameni au refuzat Biblia pentru ca ea cuprinde lucruri pe care ei nu le pot intelege! Dar asa este normal sa fie! Ea ne vorbeste despre un „dincolo” din care am fost smulsi pentru o vreme si in care suntem chemati cu iubire sa ne intoarcem. De aceea Domnul Isus s-a numit pe Sine: „Calea, Adevarul si Viata”! De aceea El este „Usa”! Supranaturalul Bibliei ne atrage atentia ca nu este totul „aici” si „acum”; ca exista un Dumnezeu infinit mai mare si mai complex decat noi, care ne-a creat si care ne vrea cu gelozie pentru Sine. Marturia Scripturii ne arata ca Acest Dumnezeu a plecat in cautarea omului pierdut si ca El a facut tot ce putea si era necesar ca sa-l mantuiasca. Un singur lucru nu va face insa niciodata Dumnezeu: Sa ne mantuiasca cu forta. Aceasta depinde de tine si de mine.

Studii in epistola catre Evrei

Lectia nr. 1

Obiectivul lectiei: Cititorii sa se familiarizeze cu o privire de ansamblu asupra cartii si cu specificul destinatarilor carora le-a fost ea adresata.

Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l tinem in minte atunci cind studiem aceasta carte este acela ca ea a fost adresata initial evreilor. Este cea dintii carte din sirul de 9 epistole care alcatuiesc seria de scrieri adresate bisericii din mijlocul celor “taiati imprejur” (Gal. 2:6-10)
Scrisoarea le este adresata tuturor evreilor, dar diferite sectiuni ale ei sint adresate unor grupe distincte din sinul acestui popor. Reactia lor fata de Hristos nu a fost la fel pentru toti, de aceea anumite pasaje se aplica numai unor evrei aflati intr-o anumita pozitie fata de Hristos.
Cheia intelegerii “textelor grele” din epistola catre Evrei este tocmai aceasta realitate a unor destinatari grupati in trei categorii distincte:

1. Evrei crestini – ca sa-i incurajeze (3:1; 4:14, 16; 10:22-25; 12:1)

2. Evrei nehotariti – ca sa-i avertizeze (2:1-4; 4:11; 5:11-6:12; 10:19-31)

3. Evrei necredinciosi – ca sa-i ameninte (3:7-19; 12:25-29)

Asa cum am aratat in prezentarea cartii cine priveste la schita cartii intelege repede ca Duhul Sfint a urmarit trei scopuri atunci cind a alcatuit-o:

a. Sa confirme valabilitatea crestinismului evreiesc, prezentindu-l pe Hristos ca implinitor al tuturor nadejdilor si ritualurilor iudaice.

b. Sa-i avertizeze pe evreii care au imbratisat doar teoretic crestinismul de doua pericole majore: pericolul intoarcerii la iudaism si pericolul cochetarii superficiale cu invatatura crestina fara o consacrare ferma si definitiva.

c. Sa arate crestinilor de pretutindeni ca Hristos este “incomparabil superior” tuturor rinduielilor si orinduielilor religioase, El fiind una cu Tatal, deasupra oricarei alte personalitati sau oficialitati religioase.

In vremea cind a fost scrisa aceasta scrisoare, evreii crestini se aflau sub persecutie cumplita din partea evreilor religiosi iudaici. Ei erau dezmosteniti, aruncati afara din comunitate, le era interzis accesul in Templu sau Sinagoga si nici un rabin nu le acorda asistenta spirituala. In acest context, nu-i de mirare ca Duhul Sfint cauta sa-i mingiie aratindu-le “o chemare cereasca” – Evrei 3:1 (celor care fusesera exclusi din semintia cu un destin terestru)

Scrisoarea le arata celor ce-L primisera pe Hristos ca acest “crestinism” la care au aderat este “mai bun” decit Iudaismul din care fusesera dati afara:

Cap 1:4 – “mai presus de ingeri”
Cap 7:19 – “o nadejde mai buna”
Cap 7:22 – “un legamint mai bun”
Cap 8:6 – “fagaduinte mai bune”
Cap 9:23 – “jertfe mai bune”
Cap 10:34 – “ o avutie mai buna”
Cap 11:13-15 – “o patrie mai buna”
Cap 11:35 – “o inviere mai buna”
Cap 11:40 – “lucruri mai bune”

Superioritatea crestinismului este datorata unui singur lucru: persoana lui Hristos. El este “mai bun” decit tot ce au avut evreii de-a-lungul istoriei lor.
Iata cum este scoasa in evidenta superioritatea lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, fata de asezamintele iudaice:

1. Profeti – vestitori Fiul le este superior 1:1-3
2. Ingeri – slujitori Fiul le este superior 1:4-2:18
3. Moise – Legislator Fiul ii este superior 3:1-19
4. Iosua – Capetenie Fiul ii este superior 4:1-13
5. Aaron – Preot Fiul ii este superior 5:14-7:18
6. Ritual si simbol – Fiul este superior 7:19-10:39

Pentru noi, cei de astazi, lucrurile acestea sint evidente. Pentru evreii de atunci insa, ca si pentru evreii dintotdeauna, lucrurile acestea sint greu de acceptat. Ele dau peste cap un intreg trecut si o intreaga religiozitate nationala. Numai Duhul lui Dumnezeu poate face aceasta schimbare a mintii si a intelegerii in procesul nasterii din nou. Aduceti-va aminte cum explica aceste realitati evreiesti triste apostolul Pavel in Romani 9:1-5; 10:1-4; 11:1-8, 23-27 si 2 Corinteni 3:14-18

Lectia nr. 2

Isus este superior profetilor

Scopul lectiei: Sa-l prezinte pe Hristos ca fiind superior profetilor, El fiind tinta profetiilor lor si cautarilor lor staruitoare.

Unicitatea poporului evreu s-a manifestat si prin fenomenul profetic. Nici un popor nu a avut in mijlocul lui oameni care sa vorbeasca din partea lui Dumnezeu. Oameni care sa pretinda lucrul acesta s-au ridicat in toate neamurile, dar profeti care sa fie veritabili vestitori ai lui Dumnezeu nu au fost decit in Israel. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine si Si-a manifestat dumnezeirea prin lucrarea profetilor (Isaia 41:4, 21-29; 44:6-8; 45:18-21-25)
Nu este de mirare ca evreii erau asa de mindrii de profetii ridicati de Dumnezeu in istoria lor. Autorul epistolei incepe chiar de la inceput sa compare ce au avut Iudeii cu ce este in Sine insusi Hristos. Nu-i de mirare ca el se intreaba: “Daca pretuiati profetii, cum puteti sa-l neglijati pe Hristos?”
Duhul Sfint il prezinta pe Domnul Isus ca fiind superior profetilor.
Si asta din citeva puncte de vedere:

1. Al mesajului
Profetii au avut un mesaj fragmentar (Evrei 1:1)
Fiul este mesajul final, coplet si desavirsit (Matei 5:17-20)

2. Al naturii
Profetii au fost oameni slabi si pacatosi
Fiul este desavirsit si fara pacat

3. Al cunoasterii
Profetii au inteles doar in parte (1 Petru 1:10-13)
In Fiul sint ascunse toate comorile de stiinta si pricepere (Luca 24:45)

Pozitia pe care o ocupa Domnul Isus este infinit superioara profetilor (Evrei 1:2-4):

a. Ca “Mostenitor” – El are autoritate si stapinire
b. Ca element “Creator” – El are intelepciune si cunostinta
c. Ca “Oglindire si intiparire” El este Dumnezeu adevarat
d. Ca “Administrator” – El are putere (Col. 1:16-17)
e. Ca “Mintuitor” – El ne-a adus harul (Ioan 1:17)
f. Ca “Guvernator” – El ocupa o pozitie inalta in slava.

Desi atrait printre oameni si s-a asemanat ciu oamenii, Domnul Isus nu trebuie pus in acelasi rind cu oamenii si comparat cu ei. El este “incomparabil” mai mult decit a fost vreodata cineva care a umblat in praful pamintului. El este Creatorul si Mintuitorul nostru. De dragul Lui noi parasim pe oricine altcineva. Impreuna cu El umblam pe pamint si vom avea ca rasplata cerul.

Lectia nr. 3

Isus este superior ingerilor

Scopul lectiei: Sa familiarizeze Biserica cu doctrina biblica despre ingeri si sa-l arate pe Hristos ca Fiu fiind cu mult deasupra acestor fiinte create.

1. Ingerii sunt creatii – Isus este Dunezeu Fiul

1. Ingerii sunt slujitori – Isus este Domnul

Lectia nr. 4

Isus le este superior lui Moise si lui Iosua

Scopul lectiei: Sa-l prezinte pe Moise in toata importanta sa in formarea poporului evreu si pe Domnul Isus ca fiind “superior” in persoana , rolul si lucrarea Sa pentru oameni.

In lectia de astazi ne vom intilni cu doua persoane din istoria timpurie a poporului evreu: Moise si Iosua. Pentru fiecare dintre ei exista un cuvint caracteristic care le defineste importanta:
1. Moise – “sluga in casa” (Evrei 3:5)
2. Iosua – “odihna” (Evrei 4:8)

Tot ceea ce este evreiesc este de la Moise. El este “Sluga” care a zidit casa evreilor. Pe tot ceea ce este evreiesc scrie “Moise”. Pe bucataria evreiasca scrie “Moise”, caci el le-a spus ce sa manince si ce nu. Pe croitoria evreiasca scrie “MOise” caci el i-a invatat ce sa imbrace si ce nu. Pe biblioteca evreiasca scrie “Moise” caci el le-a dat cartile de citit. Religia evreiasca este numita “mozaica” pentru ca Moise L-a daruit pe Dumnezeu evreilor. Pe justitia evreiasca scrie “Moise”, caci el le-a dat-o. Pina si pe administratie si higiena scrie “Moise”. Nimic din ce este evreiesc nu este strain de Moise!
Nu este de mirare ca evreii erau asa de legati de acest intemeietore al poporului lor. Ve nise insa vremea despre care profetise insusi Moise: “Domnul, Dumnezeul tau, iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine; sa ascultati de el!” (Deut. 18:15)
Domnul Isus si-a inceput lucrarea spunind: “Ati auzit ca s-a zis celor din vechime. . . , dar Eu va spun. . . !” (Matei 5:21-22) Sosise ceasul ca evreii sa-L primeasca pe Mesia, dar ei sovaiau s-o faca. Autorul cartii evrei vrea sa-i indemne sa nu mai stea pe ginduri. El Ii prezinta pe Domnul Isus “mai mare decit Moise” si anume: “ca Fiu”” (Evrei 3:5)

Singurul lucru pe care li l-a dat Iosua evreilor a fost “odihna”. De cind iesise Avraam din Ur si pina la intrarea in Canaan, evreii traisera ca “straini si calatori”, nicodata la ei acasa. Sub Iosua (o alta pronuntare a numelui “Isus” – “Iosua”) Dumnezeu duce poporul la odihna. El este Capetenia care duce poporul in tara.
Autorul epistolei atrage insa foarte repede atentia ca intrarea in Canaan nu a insemnat chiar “odihna” pentru evrei. Au trebuit sa lupte si, cu mici exceptii, Canaanul n-a fost pentru ei un loc de odihna de- a lungul istoriei.
“Odihna”, odihna adevarata ca cea de Sabat, nu a adus decit Domnul Isus atunci cind ne-a oferit mintuirea. Dumnezeu s-a odihnit in Sabat “de toate lucrarile Lui”. Sabatul a adus odihna dupa ce totul a fost gata. De fapt, cronologic, prima zi de existenta a omului a fost un Sabat. Profetic, Dumnezeu l-a facut pe om in ziua a sasea. Cea de a saptea zi, Sabatul, a fost prima zi din existenta omului.
In Hristos ni se ofera astazi o alta odihna “ca cea de Sabat”, data cind toata lucrarea de mintuire a fost implinita. Pentru aceasta odihna “a mintuirii” nu ni se cere astazi sa mai facem nimica. Tot ceea ce trebuie sa facem noi astazi este “sa intram in ea” (Evrei 4:11)

Duhul Sfint le atrage atentia evreilor sa nu se mai impotriveasca, ca pe vremea neascultarii din pustie (3:14-19), ci sa primeasca oferta facuta de Dumnezeu in Hristos.

Lectia nr. 5

Un mare preot insemnat (Evrei 4:14)

Scopul lectiei: Sa ne dam seama de rolul si importanta preotiei si a Marelui Preot si sa intelegem de ce a trebuit ca Isus sa vina pe linia lui Melhisedec.

In asezamintele iudaice au existat trei slujbe de importanta capitala:

– oficiul de preot,
– oficiul de imparat si
– oficiul de profet.

La o privire superficiala imparatul si profetul apar mai importanti decit preotia. Dar nu este de loc asa! Desi ochiul firesc se intilneste mult mai repede cu imparatul sau cu profetul, cel mai important din tara a fost preotul!
Cind a asezat rinduielile in poporul Sau, Dumnezeu nu le-a dat nici imparat si nici profeti, El le-a dat preoti. De ce? Pentru ca numai preotul este chemat sa rezolve problema fundamentala a omenirii: pacatul.
Singura mare bariera intre om si Dumnezeu este pacatul. Daca rezolvi problema pacatului rezolvi problema impacarii oamenilor cu Dumnezeu si a vesniciei.
De fapt, diferenta intre religia adevarata si religiile false consta tocmai in aceasta deosebire. Religia adevarata rezolva oamenilor problema pacatului. Celelalte religii se ofera sa le ofere tot felul de alte probleme, si poate ca si reusesc sa le rezolve, dar nu folosesc la nimic in lumina vesniciei. Diavolul vrea sa ne vada ocupati cu orice altceva, numai cu rezolvarea problemei pacatului nu-i place sa ne vada ocupindu-ne.
In Israel. preotul era acela chemat de Dumnezeu sa vegheze asupra problemei pacatului. Slujba preotiei, incununata cu slujba ispasitoare a Marelui Preot era punctul cel mai inalt din existenta poporului lui Dumnezeu.
Imparatul si profetii n-au fost hotariti de Dumnezeu ca strict necesari pentru binele lui Israel. De fapt, Dumnezeu n-a privit cu ochi buni cind poporul a cerul de la Samuel un imparat. Iar profetii au fost trimisi de Dumnezeu numai in vremuri de mare ratacire, ca niste crainici ai pocaintei. Mesajul lor a fost : “Inapoi la Lege si la marturie!”. Aparitia profetilor nu a fost niciodata un semn de sanatate duhovniceasca.

Cea mai importanta slujba din Israel a fost slujirea preotiei.

Nu-i de mirare ca cea mai mare parte a epistolei adresate evreilor se ocupa cu insemnatatea preotiei si cu felul in care Domnul Isus a implinit si a depasit lucrarea preotiei iudaice. De la capitolul 5 si pina la capitolul 9 nu se discuta decit despre preotie.
Autorul incepe prin al arata pe Domnul Isus ca implinitor al tiparului stabilit de preotia lui Aaron si culmineaza aratindu-l pe Hristos in toata stralucirea asemanarii lui cu “Melhisedec”: “Imparatul preot”.

In experienta istorica a evreilor exista doua feluri de preotii:

a. Aceea a lui Aaron
b. Aceea a lui Melhisedec

Domnul Isus a trebuit sa le implineasca pe amindoua pentru a desavirsi lucrarea lui cu oamenii. In prima parte a sectiunii dedicate preotiei, autorul arata cum Domnul Isus a implinit si depasit cerintele preotiei lui Aaron, iar in cea de a doua el il prezinta pe Isus ca urmaas al lui Melhisedec.
Aaron ne rezolva problema mintuirii, Melhisedec ne indreapta privirea peste limitele spatiului si timpului spre o viata noua traita in maturizare si desavirsire duhovniceasca.

Este necesar ca autorul sa arate superioritatea preotiei lui Melhisedec asupra preotiei lui Aaron, deoarece cind s-a intrupat, Hristos a venit in semintie imparateasca, nu preoteasca (Evrei 7:14). Aaron i-a dat zeciuiala lui Melhisedec prin Avraam, stramosul sau, Dumnezeu marturisind astfel ca preotia lui Melhisedec are o importanta mai mare decit aceea a lui Aaron si a fiilor lui.

1. Demnitatea persoanei Sale: nu fiu al omului, ci Fiul lui Dumnezeu (4:14)
2. Puritatea naturii Sale: El este “fara pacat”(4:15) “sfint” (7:26)
3. Superioritatea “rinduielii Sale” : a lui Melhisedec (5:6)
4. Solemnitatea ordinarii Sale: “cu un juramint” (7:21)
5. Superlativul jertfei Sale: “S-a adus pe Sine Insusi jertfa fara pata” (9:14)
6. Calitatea mintuirii Sale: “desavirsita” (7:11,25) A satisfacut dreptatea divina, a cistigat harul, a deschis intyrarea sloboda la tronul harului si s-a facut urzitorul unei mintuirii vesnice.
7. Durata slujirii Sale: “in veac” (7:11, 24,25)

Caracteristiocile preotiei leviticale (Evrei 4:1-4)

1. “Luat dintre oameni” – partas naturii celor pe care-i reprezinta
2. “pus pentru oameni” – asezat intr-o slujire publica
3. “ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate” – ca sa rezolve problema pacatului
4. “cuprins de slabiciuni” – plin de ingaduinta cu cei nestiutori si rataciti
5. “chemat de Dumnezeu” la slujire – nu din proprie initiativa.

Lectia nr. 6

Pericolul intoarcerii din drum

Scopul lectiei: Credinciosii sa inteleaga tragedia lipsei de crestere si argumentele increderii in bunastarea noastra viitoare.

In plina demonstratie despre preotie si despre Melhisedec, Duhul Sfint intrerupe sirul argumentelor pentru a ne da:

a. un solemn avertisment (5:11-6:8)
b. o duioasa incurajare (6:9-20)

Cit timp vom trai pe pamint in trup vom avea nevoie mereu de aceasta combinatie de avertizare si incurajare.

Avertismentul este fata de pericolul “arestarii cresterii” (5:11-6:8), iar incurajarea este bazata pe promisiunea lui Dumnezeu (5:13-15), pe juramintul facut de Dumnezeu (5:16-18) si pe lucrarea Hristosului proslavit (5:19-20)

UN SOLEMN AVERTISMENT (Evrei 5:1-8)

1. Pericolul inghetarii cresterii: eterna copilarie
Lucrurile enumerate in text ca etape ce trebuiesc lasate in urma alcatuiesc majoritatea subiectelor despre care se predica in Biserica. Este si acesta un semn ca ne scaldam intr-o copilarie intirziata si vinovata. Ea explica multimea problemelor si poznele care se petrec pretutindeni in adunarile crestine. Spre ce vrea Duhul Sfint sa crestem?

Nu trebuie sa cautam prea departe. Pasajul din finalul epistolei ne spune clar: “Dumnezeul pacii, care , prin singele legamintului celui vesnic, a sculat din morti pe Domnul nostru Isus, marele Pastor al oilor, sa va faca desavirsiti in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui, si sa lucreze in noi ce-I este placut, prin Isus Hristos” (Evrei 13:20-21)
Daca veti citi cu atentie, lucrurile enumerate in Evrei 6:1-2 se refera la mintuire. Noi insa trebuie sa trecem dincolo de mintuire, si sa-L lasam pe Dumnezeul pacii sa lucreze acum “in noi” si “prin noi” tot ceea ce Ii este placut.
“Aaron” ne-a adus mintuirea, “Melhisedec” vrea sa domneasca de acuma peste noi si sa ne ajute sa-I implinim voia si planurile.

2. Pericolul opririi la jumatatea drumului: impietrirea.
Este clar ca avertismentul de aici este dat celor ce se joaca cu crestinismul. Toata istoria evreilor a fost o alternare a eternului ciclu: ascultare, neascultare. Slabiciunea fundamentala a acestui popor a fost lipsa de statornicie.
Nu este de mirare ca autorul vrea sa spuna celor care se simt ispititi sa se intorca “in inimile lor in Egipt”, ca asa ceva nu se mai poate caci aduce asupra vinovatului pericolul groaznic al impietririi.

Aduceti-va aminte de istoria lui Faraon. Si el a incercat sa repete la nesfirsit acest ciclu: ascultare, neascultare. Care a fost rezultatul?
Impietriurea inimii lui i-a atras minia lui Dumnezeu si in final moartea!
Nu este bine sa aplicam acest text tuturor crestinilor care au pacatuit dupa momentul mintuirii. Si nu este corect sa tragem concluzia ca astfel de oameni au savirsit: “pacatul care nu se iarta”. Textul acesta le vorbeste evreilor care-L asteptau de veacuri pe Mesia. El le spune ca acel Mesia a venit si e vai de cei ce nu-i ramin credinciosi, cautind sa alunece iarasi in necredinta. Evreii se obisnuoisera sa repete jerfa de ispasire in fiacare an. Aveau miei suficienti pentru aceasta! Autorul le spune ca ei nu pot proceda la fel si cu Mesia! El nu poate fi rastignit de fiecare data cind cineva se gindeste sa o ia de la capat cu pacatul si cu pocainta.

Incurajarea care urmeaza imediat dupa acest avertisment ne arata clar ca Duhul Sfint nu proclama aici pierzarea vesnica, ci doar arata pericolul lipsei de seriozitate, o caracteristica istorica a evreilor, dar care nu trebuie repetata cind este vorba de Isus Hristos – Mesia.

O DUIOASA INCURAJARE (Evrei 5:9-20)

“Macar ca vorbim astfel, prea iubitilor, totusi de la voi asteptam lucruri mai bune si care insotesc mintuirea. “
Este clar deci ca ceea ce s-a spus mai sus “nu insoteste mintuirea”! Cei mintuiti nu trebuie nici sa se opreasca din crestere si nici sa se impietreasca incercind sa se intoarca din drum. Autorul se astepta de la ei la cu totul altfel de lucruri. Motivul optimismului lui nu este in calitatile lor, ci in lucrarea desavirsita a Domnului.

Incurajarea aceasta duioasa sta pe temelii de nezguduit: promisiunile lui Dumnezeu (5:13-15), juramintul Lui solemn (5:16-18) si lucrarea Hristosului proslavit (5:19-20).

Increderea noastra in Hristos functioneaza ca o adevarata “ancora” pentru suflet. In timpul Bisericii primare, ancora era un simbol foarte popular. In catacombele Romei sau gasuit desenate pe pereti nu mai putin de 65 de ancore. Epictet, marele stoic al filosofiei grecesti scria ca: “Nimeni nu trebuie sa-si lege corabia de o singura ancora sau viata de o singura nadejde”. Realitatea crestinismului a dovedit insa ca stoicul grec a gresit. Crestinii au o singura ancora: Isus Hristos. Dar ce ancora!. . . (Col. 1:5; 1 Tim. 1:1)
Ancora aceasta spirituala functioneaza cu totul altfel decit celelate ancore:

1. Ea este aruncata in sus, spre cer, in vreme ce toate celelalte sint aruncate in adinc, spre pamint

2. Ea are menirea sa ne faca sa mergem inainte, in timp ce toate celelalte trebuiau sa ne tina pe loc.

3. Ea este “tare si neclintita” (6:19) nu se poate sa se rupa.

Domnul Isus este “ininte mergatorul” nostru care a patruns deja in cer, “dincolo de perdeaua dinauntru” (6:20). Marele Preot din Vechiul Testament nu era un “inainte mergator” pentru ca nimeni nu-l putea urma in Sfinta Sfintelor. Domnul Isus a rupt insa perdeaua dinlauntru in trupul Sau, pe cruce&, tocmai pentru ca noi sa- L putem urma intr-o zi in ceruri.
Dr. H. A. Ironside este de parere ca intreaga epistola catre Evrei poate fi rezumata in doua expresii simbolice: “dincolo de perdeaua dinlauntru” (6:20) si “afara din tabara” (13:13). Domnul Isus este acum “dincolo de perdeaua dinlauntru” ca Mare Preot pentru noi. De aceea noi putem sa ne apropiem cu incredere de scaunul harului ca sa gasim ajutor la vreme de nevoie. Dar noi nu trebuie sa raminem “sfinti in secret”! Noi trebuie sa fim gata sa ne identificam public cu Hristos si sa fim gata sa “iesim afara din tabara la El, si sa suferim ocara Lui”. Evreii crestini carora le-a fost destinata aceasta scrisoare se aflau inclinati sa evite tocmai aceasta confruntare publica pentru a scapa de rusine. Pentru toti aceia care au patruns in Hristos “dincolo de perdeaua dinlauntru” nu este nici o problema sa iasa afara la El, ca sa sufere rusinea impreuna cu El.

Concluzia acestui pasaj de avertizare este ca: cei credinciosi trebuie sa mearga inainte spre maturizare si ca Dumnezeu a facut tot ce trebuie pentru ca procesul acesta sa fie posibil. Daca insa “nu ne tinem de lucrurile pe care le-am auzit, si sintem departati de ele prin abatere si neascultare (Evrei 2:1-4) vom ajunge foarte repede sa “ne indoim de Cuvint” (Evrei 3:7 – 4:13) si sa “ne impietrim inimile” ((Evrei 5:11 – 6:20). Cine vrea sa fie sigur ca nu este dus de valuri trebuie sa se tina strins de “ancora” credintei, care este Mintuitorul nostru drag: Isus Hristos. Cu o ancora fixata deja in cer, ce valuri ale lumii ne-ar mai putea impinge spre pierzare?

Lectia nr. 7

Deosebiri intre Aaron si Melhisedec

Scopul lectiei: Sa arate superioritatea preotiei lui Hristos asupra preotiei leviticale. Sa mareasca respectul si inchinarea noastra fata de Hristos.

In fata falimentului preotiei lui Aaron, Dumnezeu a promis o alta preotie: 1 Sam. 1:14; 2:12-17,22; 2:35.
Toate aceste profetii s-au implinit in persoana si activitatea Domnului Isus Hristos.
Hristos este implinirea celor doua tipuri profetice(?): Aaron si Melhisedec. In moartea Sa, Domnul a implinit tipurile inscrise in tiparul lui Aaron, iar prin invierea Sa, Domnul a implinit asemanarea cu preotia lui Melhisedec (o preotie imparateasca!) (Zah 6:13)

Preotia Domnului Isus este superioara preotiei lui Aaron in citeva aspecte:

1. Prin Juramintul instaurarii
Domnul Isus a fost instalat de Dumnezeu in modul cel mai solemn posibil. (Evrei 7:20-22)

2. Prin natura Preotului.
Domnul Isus a fost un preot “fara pacat” care n-are nevoie sa aduca jertfe pentru pacatele Sale (Evrei 7:26-28).

2. Prin durata slujirii.
Domnul Isus nu moare, deci nu trebuie schimbat din slujba (Evrei 7:23- 25)

3. Prin locul in care slujeste.
Domnul Isus a intrat sa slujeasca in “originalul” ceresc al Cortului. Aaron si preotii au slujit doar intr-o copie a acestuia. (Evrei 8:1 – 9:12)

4. Prin jertfa mai buna pe care a adus-o.
Domnul Isus a adus oamenilor ceea ce toate jertfele la un loc nu au putut sa le aduca: iertarea desavirsita (Evrei 9:11-28).

Lectia nr. 8

Mijlocitorul unui legamint nou (Evrei 9:11-28)

Scopul lectiei: Sa sublinieze importanta singelui varsat de Domnul Isus la Cruice pentru curatirea tuturor pacatelor noastre. Sa ne faca sa intelegem ca am fost “rascumparati” cu un pret asa de mare si ca sintem de acum “ai Domnului” care va veni a doua oara sa ne ia la Sine (Evrei 9:27-28).

Legamintul “cel nou” si “mai bun” a fost incheiat la Cruce. In noaptea in care urma sa fie prins, Domnul Isus a stat in picioare in mijlocul ucenicilor cu un pahar in mina si le-a spus: “Acesta este singele legamintului celui nou care se varsa pentru iertarea voastra” (Matei 26:28)

Iertarea noastra a cerut un pret de singe.

1. Aceasta a fost aratata in multimea de jertfe aduse in vechiul legamint.
“Si fara varsare de singe, nu este iertare” (Evrei 9:22).
Exod 24:6-8 Moise sfinteste poporul
Lev. 5:6-7 iertare prin singe

2. Aceasta a fost explicata in Lev. 17:11
Singele face in organism curatirea si hranirea. Fara circulatia singelui, trupul s-ar otravi de substantele nocive ramase in urma arderilor din metabolismul uman. Viata trupului este intr-adevar in singele curatitor. Tot asa este si cu viata spirituala. Numai singele lui Hristos a spalat necuratiile pacatelor noastre.

3. Aceasta este prezentata in Evrei 9:11-14

Textul se incheie cu cele trei aratari ale lui Hristos:

a. Aratarea Sa pe pamint ca sa stearga pacatele (9:26)
b. Aratarea Sa in cer in fata lui Dumnezeu ca sa mijloceasca (9:24)
c. Aratarea Sa iarasi pe pamint “ca sa aduca mintuirea tuturor celor ce Il asteapta” (9:28)

Lectia nr. 9

O jertfa mai buna
Hristos jertfa desavirsita (Evrei 10:1-18)

Scopul lectiei: Sa sublinieze realitatea jertfei lui Hristos ca sacrificiu absolut si suficient pentru mintuirea oamenilor. Toate celelalte jertfe au fost doar substitute ale jertfei lui Hristos, pana la vremea „implinirilor”.

Intr-o capela din Anglia, pe frontonul altarului se afla scris: “Noi predicam pe Hristos cel crucificat”. Zeci de predicatori infocati s- au perindat rind pe rind pe la amvonul capelei predicind despre uriciunea pacatului, despre grozavia judecaptii si despre minunatul singe care ne spala vinovatia si ne da intrare slobopda in cer.
Au trecut insa anii si teologia unora s-a diluat sub atacurile liberalismului. Alti predicatori au venit la amvon si au inecput sa predice o mintuire nu prin singe, ci prin puterea exemplului lui Hristos. Mucegaiul s-a intins pe frontonul altarului acoperind cuvintele “cel crucificat”, asa ca din sala se putea citi acum doar: “Noi predicam pe Hristos”.
Dupa alti ani, lumea nu a mai vrut sa asculte lucruri religioase. Ca sa-i atraga in capela, predicatorii au inceput sa vorbeasca despre filosofie, despre probleme sociale contemporane si despre politica. Mucegaiul s-a intins si mai mult, asa ca din stravechea inscriptie nu se mai putea citi acum decit: “Noi predicam”.

Gluma aceasta, din pacate prea adevarata, spune totul despre starea multor biserici. Trebuie sa ne intoarcem din nou la singele Domnului Isus. “Fara varsare de singe nu este iertare”. Trebuie sa mergem impotriva valului de modernism si sa stam credinciosi aagatati de Crucea de la Golgota. Numai asa vom sta pe stsnca si nu vom fi dusi la vale de suvoiul de liberalism care duce lumea la pierzare.

I. Falimentul jertfelor leviticale

1. Ele nu ne-au deschis accesul le Dumnezeu (Evrei 10:1)
Nazuinta celor din vechime a fost sa-L vada pe Dumnezeu. (Exod 33:15; Ps. 16:11)
Jertfele n-au reusit sa-i faca “desavirsiti” ca sa poata fi acceptati in prezenta lui Dumnezeu (10:1). Ei doar “se apropiau” de Domnul in fiecare an. De fapt, lucrurile Legii erau numai “umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos” (Col. 2:17). Hristos ne-a inclus in trupul Sau si ne-a dus “in locurile ceresti”.

2. Ele n-au putut sterge pacatul (Evrei 10:2-3)
Pacatul este infipt foarte adinc in insasi natura omeneasca. Jertfele au putut inlatura consecintele” pacatului din noi, dar nu ne-au putut face sa nu mai pacatuim. Jertfele ne-au lasat “robi ai pacatului”.

Ilustratie: Daca te duci la un doctor si el iti da o sticluta cu leac pentru boala ta, atunci cu cit te vindeca mai repede, cu atita leacul este mai bun. Dar daca tu ei, si iarasi iei din sticluta si totusi esti bolnav, tragi concluzia ca leacul nu este bun!

3. Ele au fost doar exterioare (Evrei 10:5-6).
Este foarte important de stiut ca intotdeauna jertfele exterioare trebuiau sa fie insotite de o anumita stare launtrica a pacatosului pentru ca sa fie acceptate de Dumnezeu. Cel ce nu era prabusit in pocainta nu-l putea “duce pe Dumnezeu” prin simple gesturi ceremoniale (Amos 4:4-5; 5:21-25).
Acelasi lucru i l-a spus lui Saul si Samuel (1 Sam. 15:22).
Cind sint aduse din ipocrizie si prefacatorie, jertfele isi tpierd valoarea. Jertfele placute lui Dumnezeu sint definite de David in Psalmul 51:17: Un duh zdrobit, o inima zdrobita si mihnita”. Numai acestea Il pot face pe Dumnezeu sa dea iertarea.
Isaia explica aceasta realitate in Isaia 1:11, 15-18.
Jertfele au fost numai niste acte exterioare, fara putere in ele insele. Cind au fost goale de continutul de pocainta, ele au devenit o “uriciune” inaintea Domnului (Isaia 1:13-14).

II. Succesul jertfei lui Hristos

1. Ea reflecta vointa eterna a lui Dumnezeu (Evrei 10:5, 7)
“Tu mi-ai pregatit un trup”. Jertfa lui Hristos este biruitoare in primul rind pentru ca ea a fost planuita de Dumnezeu inca de la inceput. Chiar si atunci cind le-a dat evreilor pentru un timp sistemul de jertfe mozaic, Dumnezeu Il avea in minte pregatit pe Domnul Isus. Jertfele trebuiau doar sa pregateasca drumul “jertfei Sale”. Hristos trebuia sa fie Acela care sa ia asupra Lui insusi “pacatele lumii intregi”. Aceasta a fost marea biruinta in ascultare din Gradina Ghetimani (Marcu 14:36)

2. Ea a inlaturat vechiul sistem de jertfe (Evrei 10:8-9)
Jertfa lui Hristos anuleaza necesitatea altor jertfe. Ea “le desfinteaza pe cele dintii”.

3. Ea ii sfinteste pe cei credinciosi (Evrei 10:10-12)

4. Ea a adus biruinta finala impotriva raului (Evrei 10:13)

5. Ea aduce schimbari inlauntrul credinciosilor (Evrei 10:14-18)
Jertfele mozaice tineau treaza aducerea aminte despre pacat. Jertfa lui Hristos coboara inlauntrul oamewnilor asezind in inimile lor lucrarea noului legamint. Jertfa lui Hristos pune un capat pacatuirii, dindu-le oamenilor puterea de a trai in neprihanire. Iar viata traita in puterea neprihanirii nu mai are nevoie de jertfe (10:18).

Jertfa lui Hristos a rezolvat problema pacatului. Slavit sa fie Dumnezeu pentru aceasta izbavire. De acum, nu ne ramine decit sa acceptam Jertfa lui Hristos si sa-i dam voie lui Dumnezeu sa ne ia in stapinire ca sa aseze in noi normele noului legamint, facindu-ne copii ai neprihanirii, mostenitori ai cerului.

Lectia nr. 10

Pericolul respingerii (Evrei 10:19-39)

Scopul lectiei: Sa ne dea imaginea groaznica a pedepsei care ne asteapta daca nu ne legam tare de Domnul Isus prin credinta.

Evreii de atunci si oamenii din societatile “crestine” de astazi “Stiu” cite ceva despre Domnul Isus si lucrarea Lui. Aceasta cunostinta teoretica, ne le va folosi la nimic, daca dupa ce au aflat, Il resping practic pe Hristos, asteptind o “alta solutie”, mai buna. In afara lui Hristos, nu mai este nici o nadejde pentru viitor. Dumnezeu ne-a facut ultima oferta in Fiul Sau. Alt “mesia”, alta “izbavire” nu mai are de unde sa vina.

Pasajul incepe printr-o descrire a vietii noi la care este chemat cel credincios (Evrei 10:19-25), continua printr-o avertizare despre pericolul respingerii (Evrei 10:26-31) si se incheie cu un indemn plin de incredere si de hotarire (Evrei 10:32-39).

I. Cele trei elemente ale crestinismului.

1. Credinta
2. Nadejdea
3. Dragostea

II. Consecintele respingerii lui Hristos

1. O nadejde zadarnica.
Zadarnicia nadejdii intr-o alta solutie.

2. O asteptare infricosata.

3. O pedeapsa prin foc mistuitor.

Pedeapsa respingerii lui Hristos este mai crunta decit orice alta pedeapsa (10:28-31)

III. Chemare la credinciosie.

1. Un inceput frumos care trebuie dus pina la capat. (10:32-34).

2. Apel la rabdare in vremuri grele (10:35-38)

3. Numai credinta care persevereaza duce la mintuire (10:38).

Lectia nr. 11

Calea credintei

Scopul lectiei: Sa ne arate “intreaga realitate”` vazuta si nevazuta si sa ne indemne sa pasim dincolo de aparente in lumea realitatilor credintei.

Capitolul 11 din Evrei este supranumit si capitolul credintei sau capitolul oamenilor mari ai Bibliei.
Prin ce au fost acesti oameni “mari”? prin faptul ca ei n-au incaput in limitele strimte ale lumii vazute, ci s-au ridicat in nevazuta lume a credintei si, calcind prin nevazut, au trait si realizat lucrari extraordinare, dincolo de limitele obisnuite ale existentei firesti.

Intreaga epistola este o chemare spre lumea spirituala a lui Hristos, dincolo de formele si ritualurile Templului. Incepind cu Hristos, credinciosii sint chemati si patrunda dincolo de perdeaua dinauntru” a Templului, spre partasia personala cu Dumnezeu. Mintuitorul ne-a invatat ca nu mai trebuie “sa ne inchinam nici in Ierusalim si nici pe muntele acesta. Caci Dumnezeu este Duh, si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Fiindca astfel de inchjinatori doreste Tatal”. (Ioan 4:19-24)

I. Chiar si o simpla lectura a capitolului ne arata ca aceasta cale “a credintei”, lipsita de formele traditionale, nu a fost o noutate care a debutat cu Biserica lui Hristos. Duhul vrea sa le arate evreilor sovaielnici ca dintotdeauna, adevaratii credinciosi au iesit inafara normelor traditionale pasind in nevazuta lume a credintei care se sprijina doar pe promisiunile lui Dumnezeu.

II. Al doilea lucru pe care-l arata capitolul acesta este ca cei ce au imbratisat calea credintei pasind dincolo de limitata realitate vazuta, n-au fost niciodata intelesi de cei din jur. Ei au fost siliti sa traiasca ca niste “straini si calatori”, “pribegind”, refuzati, persecutati si chinuiti, totusi implinind lucrari nemaipomenite pentru Dumnezeu si pentru alesii Lui.

III. Al treilea lucru care se desprinde din capitolul 11 este: ca tot ce este in viata aceasta este “iluzoriu” si “trecator”, de o slaba calitate. Se merita sa suferim putin ca sa mostenim relitatea minunata de “dincolo” (11:10, 13-16, 24-27, 35).

IV. Capitolul se incheie gresit cu versetul 39. Lantul rationamentului trece in capitolul 12:1-3, chemindu-ne pe toti credinciosii de astazi spre aceiasi “cale a crdedintei” pe care au pasit gloriosii nostri inaintasi. Istoria “alesilor “ lui Dumnezeu nu s-a terminat inca. Eu si cu tine sintem chemati sa continuam faptele credintei. Paginile albe de la sfirsitul cronicii lui Dumnezeu se scriu astazi. Ce se va scrie despre tine?

Credinta – O continuare
Credinta – Neinteleasa
Credinta – Rasplatita
Credinta – O cerinta

Lectia nr. 12

PRACTICAREA CREDINTEI

Scopul lectiei: Sa indemne la o traire practica a adevarurilor crestinismului, asa cum se aplica ele relatiilor sociale si spirituale ale celor credinciosi.

Capitolul ultim al epistolei cuprinde o sumedenie de subiecte, de parca autorul le-a pastrat anume pentru incheierea scrierii lui. Parca avem de a face cu rubrica de “diverse” din cadrul unei ordini de zi.
Impartirea scrisorii ne arata insemnatatea doctrinei crestine atunci cind este vorba de practica. 11 capitole au fosat consacrate invataturii, un singur capitol este rezervat sfaturilor si indemnurilor pentru viata practica.

John MacArthur a fost invitat sa tina o conferinta despre sfintenia sexului in fata unei audiente universitare. El a inceput prin a spune: “Nu ma astept sa fiti de acord cu ceea ce va voi spune. Dimpotriva, ma astept sa va par naiv, nepractic, demodat si revoltator de simplist. Viziunea mea despre subiectul de astazi este asezata pe convingerile mele crestine despre lume si viata. Pentru cine nu imbratiseaza crestinismul ca sistem de explicatie a intregii existente, etica crestina este naiva si nepractica. Dati-mi voie va rog sa va spun mai intii citeva cuvinte despre ceea ce ne spune Biblia despre Dumnezeu creatorul si despre noi insine ca si creatura a Sa”.

Nu exista o alta posibilitate de a transmite lumii sistemul nostru de valori crestine. Numai cine crede ce spune Biblia despre Dumnezeu, despre pacat si despre mintuire poate sa primeasca sfaturile pe care le da Evanghelia pentru viata practica. o incercare de a trai etica crestinismului fara a imbratisa tot adevarul Bibliei este sortita categoric esecului. In acest ultim capitol al epistolei adresate evreilor gasim cele patrudimensiuni ale vietuirii practice a crestinilor:

I. Partasia crestina (1-6)

a. Baza partasiei crestina este dragostea frateasca (13:1). Nimic altceva nu o poate inlocui (Rom 12:10; 1 Tesal. 4:1-10; 1 Petru 1:22; 2 Petru 1:7)

b. Unde exista dragoste crestina va exista intotdeauna si “ospitalitate” (13:2). Aceasta era cu deosebire importanta in biserica primara deoarece persecutia alungase multi crestini din casele lor, existau multi predicatori itineranti (3 Ioan 5-8), multi credinciosi aflati in calatorie nu-si puteau permite sa stea la “locasuri de poposire” si, dupa serviciile divine care se desfasurau in case (Rom. 16:5) ramineau peste noapte acolo. Pastorii trebuiau sa dea un exemplu de ospitalitate (Tit 1:8), pe care toata adunarea trebuia sa-l urmeze (Rom. 12:13)

c. Acolo unde exista dragoste va exista intotdeauna si “grija pentru altii” (13:3). Nu era un lucru rar ca un credincios sa ajunga in inchisoare pentru credinta sa. Cine se identifica cu acesti prizonieri de credinta, se identifica de fapt cu Hristos (Mat. 25:36, 40)

d. Dragostea crestina se manifesta intotdeauna in “curatie” (13:4). Curvia este condamnata foarte aspru in Biblie. Termenul se aplica la orice forma de unire trupeasca in afara casatoriei “dupa voia Domnului” (Fapte 15:20» 1 Cor. 6:18). Cei necurati vor fi pedepsiti cu siguranta de Dumnezeu. Uneori aceasta pedeapsa este aplicata acum “in trup” (Rom. 1:2´-27), iar alteori ea va fi aplicata in ziua judecatii (Apoc. 21:8» 22:15). Credinciosii care comit astfel de pacate pot fi iertati, dar ei pierd “rasplata lor cereasca” (Efes. 5:5-6). David a fost iertat, dar a trebuit sa sufere consecintele triste ale ratacirii sale.

e. Daca Il iubim pe Dumnezeu si-i iubim pe ceilalti cum trebuieste, vom reusi sa pastram o atitudine corecta si fata de lucrurile materiale (13:5-6). Un milionar a fost intrebat: “Cit ii trebuie unui om ca sa ajunga multumit cu cit are?”. El a raspuns: “Intotdeauna, inca un milion”. Goana dupa avere este o chinuire a sufletului. Pofta aceasta nu se satura niciodata. Este bine sa ne punem increderea in Domnul, nu in bunurile materiale. o femeie credincioasa i-a spus lui Moody: “Am gasit un verset foarte bun pentru viata: “Orideciteori ma tem, eu ma incred in Tine” (Ps. 65:3). Moody i-a raspuns: “Eu am unul si mai bun: “Dumnezeu este izbavirea mea, voi fi plin de incredere si nu ma voi teme de nimic; caci Domnul Dumnezeu este taria mea si pricina laudelor mele, si El m-a mintuit” (Isaia 12:2). Amindoua promisiuni sint vrednice de incredere. Domnul si Mintuitorul nostru este pricina linisti noastre, nu averea trecatoare a lumii.

II. Supunerea fata de mai marii duhovnicesti (7-9, 17, 24)

De trei ori este folosita expresia: “mai marii vostrii”. Numirea este aplicata conducatorilor spirituali ai Bisericii. Adunarea crestina este un organism viu, dar este si o organizatie. Unii credinciosi nu admit nici un fel de organizare in Biserica si refuza sa se supuna oricarei forme de autoritate umana asezata in structura Bisericii. Aceasta atitudine nu este crestina. Hristos a asezat o anumita ordine in Biserica Sa. El a “dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, si pe altii pastori si invatatori” (Efes. 4:11). Oamenii acestia trebuiesc sa conduca si sa supravegheze viata din Biserica locala. De fapt, cea mai superioara forma de organizare a materiei se afla in organismele vii. Credinciosii trebuie sa dea cinste acestor slujitori ai Bisericii in trei feluri:

a. Sa-i “aminteasca” (13:9). Este asa de usor sa-i uitam pe cei care ne-au condus sau ne conduc in Domnul (1 Tesal. 5:1²-13). Pe de alta parte, este asa de usor sa ne legam de ei si sa depindem prea mult de ei in umblarea noastra. Noi nu trebuie sa-i urmam pe ei insisi, ci sa le “urmam credinta”. Punctul de sprijin al credintei noastre nu trebuie sa fie nimic altceva decit “Isus Hristos, care este acelasi ieri, azi si in veci”.

Dupa ce si-a anuntat intentia de a se muta intr-o alta Biserica, un cunoscut pastor a primit vizita unuia dintre membrii, care i-a spus: “Nu stiu ce ma voi face fara dumneavoastra. m-am obisnuit sa depind asa de mult de predicile si sfaturile dumneavoastra”. Fara sa fie prea incintat de cele auzite, pastorul i-a raspuns: “Eu cred ca va fi cu atit mai bine pentru tine, cu cit voi pleca mai repede. Cu cit vei incepe mai curind sa depinzi numai de Domnul, cu atit va fi mai bine. Sa nu te increzi niciodata intr-un om ca si tine. Increde-te numai in Domnul. El ramine in veci acelasi”.

b. Sa-i “asculte” (13:17). Ori de cite ori un slujitor al Bisericii este in ascultare de Domnul si predica curat Cuvintul, Biserica trebuie sa-l asculte. Supunerea nu trebui inteleasa fata de autoritatea persoanei, ci fata de autoritatea Cuvintului. Cind slujitorul paraseste ascultarea fata de Cuvint, Biserica nu are nici o datorie sa i se mai supuna.
Din experienta, pot spune ca este mult mai usor sa “cistigi suflete” pentru Domnul, decit sa le “pastoresti” dupa aceea. Cu cit numarul membrilor creste, cu atit creste si greutatea slujirii. Vai de cei care confunda slujba de “priveghetori” cu aceea de “privighetori”! Intr-o zi, toti slujitorii Bisericii vor da seama nu numai de ceea ce au spus, dar si de felul in care s-au ingrijit personal de fiecare oaie a turmei lui Hristos. Nu este bine ca cei credinciosi sa se obisnuiasca sa nu dea socoteala nimanui de viata lor. Dumnezeu doreste ca vietile noastre sa fie tinute in balansul ascultarii de Cuvint. Autoritatea “mai marilor” trebuie acceptata cu bucurie, tot asa cum este acceptata orice alta porunca venita de la Domnul.

c. Sa-i “salute” (13:24). Este foarte interesant ca epistolele sint adresate tuturor membrilor adunarilor locale, nu numai conducatorilor lor spirituali. Aceasta este inca o dovada ca Dumnezeu nu doreste “o clasa selecta de clerici” care sa cunoasca si sa aplice voia Lui, ci urmareste ca fiecare copil al Sau sa-i cunoasca voia si s-o faca cu bucurie. Sfatul pe care-l da aici Duhul Sfint este ca o aducere aminte de “cinstea” pe care trebuie sa o acorde cei din adunare tuturor celor care se ostenesc pentru Domnul.

III. Inchinaciunea crestina (13:10-16, 18-19)
Este adevarat ca inchinaciunea crestina nu este legata de locuri anumite sau de obiecte de cult si liturghii prestabilite, dar aceasta nu inseamna ca ea este lipsita de continutul simbolizat de toate acestea.
Si noi avem “un altar” (13:10 si noi trebuie sa aducem “o jertfa” (13:15 Evreii traditionali se laudau cu Templul si cetatea sfinta. Crestinul are un locas mult mai bun de inchinaciune asezat in cer si asteapta cetatea viitoare care are temelii de nezdruncinat (13:14). Accentul este pus aici pe parasirea unei forme religioase moarte si lipsite de continut si pe “iesirea afara din tabara” la Hristos, ca sa suferim ocara Lui (13:13). Cititorii acestei epistole erau inclinati sa ramina atasati de Ierusalim si de ritualurile evreiesti. Duhul Sfint le spune categoric sa iasa afara din trecutul iudaic si sa se alipeasca de Hristos: “La ce bun sa mai ramineti in Ierusalim cind Hristos nu mai este acolo?”. Crestinii trebuiau sa se ridice la inaltimea trairii “in Duhul” si sa inceapa “jertfa de lauda”. Aceasta consta in cel putin doua lucruri care sint amintite in text: “rodul buzelor care marturisesc Numele Lui” (13:15 si “binefacerea si darnicia” (13:16).
Al treilea element al inchinaciunii crestine amintit aici este: “rugaciunea” (13:18-19). Ea trebuie folosita ca o pirghie a implinirii planurilor lui Dumnezeu pe pamint.

IV. Nadejdea crestina (13:20-21)
Benedictia aceasta crestina cuprinde in sine toata splendoarea nadejdii care clocoteste in inimile celor credinciosi. Si asta nu numai pentru viata aceasta, ci si pentru cea viitoare.

a. Nadejdea crestina este asezata pe temelia jertfei desavirsite a Domnului Isus, prin care Dumnezeu a facut cu noi pace (13:20).

b. Nadejdea crestina trece prin Hristos dincolo de “invierea din morti”. Marele nostru pastor ne conduce cu bratul lui tare dincolo de moarte, spre viata vesnica. Aceasta este esenta Legamintului vesnic (13:20).

c. Nadejdea crestina este ancorata in lucrarea lui Hristos. Ea este desavirsita in doua directii: in ceea ce El vrea sa faca “in noi” si in ceea ce El vrea sa faca “prin noi”. Cea dintii naste un caracter desavirsit, iar cea de a doua aduce o rodire desavirsita.

Cuvintul “Amin” de la sfirsitul versetului 21 pecetluieste solemn intreg continutul epistolei. El subliniaza in acelasi timp superlativul destinului nostru vesnic si maretia Celui care ne-a chemat la Sine.

“Va rog, fratilor, sa primiti bine acest cuvint de sfatuire, caci v-am scris pe scurt”.
Fara indoiala ca indemnul de incheiere adresat cititorilor nu a fost ascultat decit in parte. Privelistea pe care ne-o arata poporul evreu astazi este una de neascultare si necredinta. Doar “o ramasita” a ascultat glasul Domnului. Fara nici o indoiala insa ca Dumnezeu nu a renuntat sa-si cheme acasa fii dintre evrei. Nu intimplator, ultimele cuvinte ale epistolei vorbesc despre har:

Harul sa fie cu voi cu toti! Amin. “

Revelatie si Inspiratie sau „Cine a scris Biblia?”

Cel ce deschide Biblia, se poate apropia de ea din doua directii, care caracterizeaza doua scoli cu opinii distincte: cea literara si cea analitica.

1. Unii privesc Biblia ca pe un produs literar al civilizatiei din orientului mijlociu, care poate fi studiat impreuna cu alte documente din aceiasi clasa, aparute in aproximativ aceiasi perioada. Unul din meritele acestei metode este ca ni-i descopera pe autorii cartilor biblice ca oameni normali, preocupati in viata si cu alte scopuri in acela de a primi revelatia lui Dumnezeu sau de a I se inchina prin tot felul de acte sacramentale. A sustine contrariul, si deci a-i izola pe autorii cartilor sfinte de viata cotidiana si de evenimentele contemporane, ar fi o incercare artificiala, contrara realitatilor istorice, care ne prezinta multe natiuni si o pluralitate de sisteme religioase care si-au intersectat cursul cu poporul si religia lui Iehove (2 Imp. 23:1-25). In acelasi timp insa, trebuie sa spunem ca o astfel de metoda comparativa prezinta cel putin cateva dezavantaje majore. Cea mai importanta este ca, in ciuda asemanarilor, intre cultura biblica si cultura altor civilizatii sau religii contemporane din jur exista deosebiri fundamentale. Realitatea ne obliga sa observam ca, in timp ce toate celelalte religii din orientul apropiat au disparut, religia lui Iehova este cu noi si astazi. Supravietuirea ei a fost inlesnita tocmai de elementele care o disting de toate celelalte forme religioase orientale.

2. A doua scoala de gandire, se apropie de Biblie cautand sa afle in primul rand ceea ce spune Biblia despre ea insasi. Aceasta nu inseamna o ignorare a istoriei, geografiei sau a religiilor din orientul mijlociu, caci pe toate acestea le vom gasi prezentate distinct in chiar paginile Bibliei! Aceasta inseamna insa o examinare atenta a catacteristicilor specifice care fac din Biblie un produs unic, imposibil de asemanat, comparat sau confundat cu vreuna din celelalte scrieri de literatura sau de religie ale lumii. O astfel de caracteristica specifica a Bibliei este idieia fundamentala ca Iehova, Dumnezeul creator transcendental, doreste si mentine o comunicare, un dialog cu poporul care i se inchina.

Biblia debuteaza cu o prezentare a modului in care a creiat Dumnezeu cerurile si pamantul. Urmeaza apoi imediat detalii despre facerea celei dintai perechi de oameni (Gen. 1:26) si despre primele dialoguri dintre Creator si Creatura (Gen. 1:28-30). Ni se spune apoi ca partasia initiala dintre Dumnezeu si om a fost fracturata de caderea lui Adam si Eva in pacat (Gen. 3:23), dar si ca in ciuda acestei rascoale a omului impotriva autoritatii divine, Dumnezeu a continuat sa comunice cu omenirea. si in Vechiul Testament si in Noul Testament, conceptul de baza care strabate toate cartile Bibliei si care este acceptat prin credinta de toate personajele Bibliei, este ca Dumnezeu l-a creiat pe om pentru partasie cu divinitatea. Ca sa mentina aceasta partasie, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine oamenilor, iar dupa caderea lor, si-a exprimat dorinta de a reface partasia initiala („umblarea cu Dumnezeu”) printr-o si mai deplina revelatie a Persoanei si a planurilor Sale.

Revelatia divina
Dumnezeu S-a descoperit pe Sine lui Avraam, Moise, Samuel si multor altor persoane din Vechiul si Noul Testament. Profetul Amos merge asa de departe cu certitudinea despre intentia lui Dumnezeu de a comunica cu oamenii incat scrie: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fara sa-si descopere taina Sa slujitorilor Sai prooroci” (Amos 3:7). Acest concept al „revelatiei” („descoperirii”) poate fi intalnit cu o notabila frecventa in foarte multe carti ale Bibliei.

Insemnatatea termenului. Cuvantul „revelatie” poate avea un sens activ sau unul pasiv, dupa cum el numeste sau actul prin care Dumnezeu comunica cu oamenii sau continutul mesajului comunicat („descoperit”).

In Vechiul Testament primeaza sensul activ. El descrie procesul prin care Dumnezeu a intrat in legatura cu anumite persoane, ce cuvinte le-a spus, ce fel de vise sau viziuni le-a dat, si prin ce fapte S-a facut cunoscut.

In Noul Testament, apare cu intensitate sensul pasiv al termenului, identificand calitatea si semnificatia mesajului care ne-a fost transmis, precum si imensa responsabilitate pe care o avem in fata lui.

Revelatie prin fapte si revelatie prin cuvant. Este evident ca Dumnezeu se „descopera” pe Sine prin lucrarile pe care le face. Scoaterea poporului Sau din Egipt, impreuna cu toate acele minuni care au insotit-o, este una dintre cele mai mari revelatii ale lui Iehova din Vechiul Testaemnt. Aceasta revelatie prin fapte sau lucrari a fost insa insotita si de o revelatie prin cuvinte. Iehova a vorbit cu oamenii care va fi semnificatia lucrarii Sale inainte de Exod (Exod 3:2-10), in timpul Exodului (Exod 12:12) si dupa exod (Exod 20:2).

„Atunci le-am zis: „lepadati fiecare uraciunile care va atrag privirile si nu va spurcati cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”

„Dar ei s-au razvratit impotriva Mea si n-au vrut sa Ma asculte. Nicunul n-a lepadat uraciunile care ii atrageau privirile si n-au parasit idolii Egiptului. Atunci am pus de gand sa-Mi vars mania impotriva lor, in mijlocul tarii Egiptului. Dar am avut in vedere Numele Meu, ca sa nu fie pangarit in ochii neamurilor printre care se aflau si in fata carora Ma aratasem lor, ca sa-i scot din tara Egiptului. si i-am scos astfel din tara Egiptului, si i-am dus in pustie” (Ezec. 20:6-10).

Este clar ca Dumnezeu a considerat ca revelatia prin lucrarile Sale nu este suficienta. Slujitorii Lui din fiecare generatie au continuat sa le „aminteasca” celor din jur despre „lucrarile” din trecut si sa le „lamureasca” semnificatia lor spirituala. Fara semnificatia lor teologica, lucrarile lui Dumnezeu s-ar fi pierdut repede in negura uitarii.

Revelatia prin lucrari si prin cuvant nu s-a produs doar ca o marturie rece despre un Dumnezeu distant, desprins de existenta cotidiana. Dimpotriva, revelatia a avut intotdeauna intentia de a le reaminti oamenilor ca scopul final al lui Dumnezeu este sa se implice total in viata omenirii si sa-i readuca pe oameni in partasia familiei divine. Istoria revelata in Cuvantul lui Dumnezeu este o naratiune rascumparatoare. Ea urmareste refacerea intimitatii dintre Creator si creatura. Chiar si cand sunt punitive in natura (pedepse, judecati, nenorociri), lucrarile savarsite de Dumnezeu ne descopere ca in esenta ei, voia lui Dumnezeu este buna si binevoitoare. Tot ce face Dumnezeu, face spre binele nostru.

Termenul principal pentru a denumi „revelatia” este in Vechiul Testament „gala” (a desveli, a lasa deschis, a expune), iar in Noul Testament „apokalypto” (de la grecescul „apokalopsis” – a descoperi, a comunica un mesaj, a dezveli).

Necesitatea revelatiei divine. Pot fi date doua motivatii fundamentale pentru revelatie. In primul rand, „Iehova” exista dincolo de granitele limitelor noastre de spatiu si timp. Apostolul Pavel, vorbind filosofilor din Atena, incearca sa puna in cuvinte aceasta realitate „transcendentala” :

„Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului si nu locuieste in temple facute de maini. El nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostrii: „Suntem din neamul lui …” (Fapte 17:24-28).

Unul dintre cosmonautii sovietici care s-a intors din spatiul cosmic a spus ca nu L-a vazut pe Dumnezeu acolo. Din felul in care ne descopere Biblia natura lui Dumnezeu, nici nu ne putem astepta sa-L intalnim prin intermediul simturilor noastre. El ne-a asezat anumite „hotare” peste care nu putem trece „dincolo”. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este posibila decat daca Dumnezeu insiusi ia initiativa si ni se „descopere”, comunicand cu noi pe cai prin care „l putem intalni si intelege. Biblia ne spune ca Dumnezeu foloseste cai adatate simturilor noastre de fiinte care traiesc intr-un trup cu cinci simturi. El „vorbeste”, ni se arata ca sa-L putem „vedea”; simtim cum se cutremura pamantul in prezenta Sa.

In al doilea rand, Biblia ne spune ca, prin Adam si Eva, omenirea a „cazut” in pacat si este lipsita de slava lui Dumnezeu. Poetul crestin Costache Ioanid scria pe drept cuvant ca:

„Inaite de a fi ceea ce suntem,
Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi!”

Ca o pedeapsa pentru neascultare, Dumnezeu l-a facut pe om, pentru o vreme, „mai prejos de ingeri”. Expresia ne lasa sa intelegem ca statutul si starea noasttra actuala este una de „fiinte handicapate temporar”. „n aceasta temnita a pacatului, glasul lui Dumnezeu nu ajunge la noi decat daca Dumnezeu se coboara la noi, ca un act de favor nemeritat, cu scopuri de recuperare.

Relatie generala si revelatie speciala. Biblia ne spune ca Dumnezeu s-a revelat tuturor oamenilor prin lucrarile pe care le-a facut. „n afara de aceasta „revelatie generala”, Biblia ne prezinta cazuri de „revelatie speciala”, incidente in care Dumnezeu le-a vorbit in mod expres doar anumitor persoanealese din suvoiul umanitatii.

In categoria „revelatiei generale” putem enumera sapte „editii” ale revelatiei adevarului divin.

1. – Scrisa in natura creata:

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui” – Ps. 19:1

„Insusirile nevazute ale Lui, puterea lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El” – Rom. 1:20

2. Scrisa inconstiinta umana:

„Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea lLegii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. si faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor” – Rom. 2:14-16

3. Scrisa pe table de piatra:

„Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile, pe care le-am scris pentru invatatura lor” – Exod 24:12

4. Isus Christos – Cuvantul intrupat:

„Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal” – Ioan 1:14

5. Scrisa in cartile toata Biblia:

„Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire” – 2 Tim. 3:16

6. Scrisa in inimile credinciosilor:

„Voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor: Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu” – Evrei 8:10

7. Scrisa prin viata publica a credinciosilor:

„Voi sunteti epistola noastra, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti oamenii. Voi sunteti aratati ca fiind epistola lui Christos, scrisa de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneala, cu cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niste table de piatra, ci pe niste table care sunt inimi de carne” – 2 Cor. 3:2-3

In categoria „revelatiei speciale” putem enumera visurile, vedeniile si comunicatiile verbale.

„Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui intr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis. Nu tot aa este insa cu robul Meu Moise. El este credincios in toata casa Mea. Eu ii vorbesc gura catre gura, Ma descopar lui nu prin lucruri grele de inteles, ci el vede chipul Domnului” – Num.12:6-8

Din punct de vedre calitativ, revelatia lui Dumnezeu si-a atins punctul maxim in intruparea Fiului Sau, Isus Christos:

„Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui si intiparirea Fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui, a facut curatirea pacatelor, si a sezut la dreapta Maririi, in locurile prea inalte” – Ev. 1:1-3

Revelatia progresiva. Cine citeste Vechiul Testament, isi da seama foarte repede ca Dumnezeu nu le-a descoperit de la inceput oamenilor totul despre fiinta si palanurile Sale. El a preferat sa le dea revelatia in secvente progresive care au adaugat fiecare la ceea ce era deja cunoscut din revelatiile anterioare. De exemplu, Dumnezeu si-a facut cunoscuta voia ca Avraam sa paraseasca tara sa (Gen. 12:1) si sa mearga intr-o tara pe care o vor mosteni urmasii sai (Gen. 12:7). Mai tarziu, Dumnezeu le-a descoperit ca acesti urmasi ai lui Avraam vor stapani tara promisa doar dupa ce vor fi asupriti intr-o tara straina pentru un timp de 400 de ani (Gen. 15:13). Acest caracter progresiv al revelatiei este evident in toate cartile Bibliei si este ilustrat cum nu se poate mai bine de „secventele de revelatie” pe care le-au avut profetii despre „slava viitoare.”

Conceptul de revelatie progresiva nu trebuie inteles doar ca o adaugire cantitativa de informatii, ci si ca o progresie calitativa a mesajului ei. De exemplu, Isus Christos a spus clar ca El a venit ca „nu ca sa strice Lega sau proorocii, ci ca sa le implineasca” (Mat. 5:17). Aceasta „implinire” sau atingere a scopului initial avut de Dumnezeu, nu distruge Legea sau proroocii (Vechiul Testament), ci le adauga o „noutate”, prin contrast cu care ele devin „invechite.” „n acest sens, autorul epistolei catre Evrei poate spune: „Prin faptul ca zice: „Un nou legamant”, a marturisit ca cel dintai este vechi” (Evrei 8:13). Prin urmare, Vechiul Testament, ca intreaga revelatie din trecut, ramane Cuvantul lui Dumnezeu, dar trebuie reanalizat si inteles in lumina revelatiei mai complete a Noului Testament. Comentatorii Biblaiei obisnuiesc sa spuna pe drept cuvant ca: „Noul Testaemnt s-a aflat in samanta in cel Vechi, iar Vechiul Testaemnt se intelege lamurit doar in lumina complecta a celui Nou.”

Revelatia salvatoare. Biblia ne spune ca Dumnezeu nu ne-a dat revelatia doar ca sa ne satisfaca curiozitatea umana, ci ca sa-si implineasca scopul Sau primordial, care este mantuirea noastra. tinta lui Dumnezeu este sa refaca umanitataea cazuta in pacat si s-o readuca in partasia desavarsita a unitatii divine: „Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii” (Ioan 17:24). „Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El (Christos), si sa impace totul cu Sine prin El, atat ce este pe pamant, cat si ce este in ceruri, facand pace, prin sangele crucii Lui” (Col. 1:19-20).

Din aceasta cauza, revelatia lui Dumnezeu trebuie sa intalneasca in noi un raspuns de incredere si ascultare deplina. Ca revelatia sa-si implineasca scopul cu Avraam, a trebuit ca Avraam sa paseasca prin credinta si sa inceapa o viata de totala supunere fata de Dumnezeu. Tot la fel stau lucrurile cu oricare alta revelatie data de Dumnezeu in Scriptura. O multime de barbati si femei au auzit revelatia raspandita prin cuvintele Domnului Isus in perioada in care traia El pe pamant. Urechile si mintile lor au fost in contact cu adevarul divin. Aceasta revelatie nu si-a atins insa scopul decat in viata acelora care au avut credinta si care au fost gata sa I se supuna lui Dumnezeu:

„Multi din ucenicii Lui, dupa ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?” … Din clipa aceea, multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi si nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu va duceti?”

„Doamne”, I-a raspuns Simon Petru, „la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice. si noi am crezut si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Christosul, Sfantul lui Dumnezeu” (Ioan 6:60,66-69).

Revelatia scrisa. Biblia nu ne spune nicaieri ca toata revelatia raspandita de-a lungul timpului de Dumnezeu este cuprinsa in paginile scrise. Dimpotriva, evangheliile ne spun clar ca „Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a facut Isus, care, daca s-ar fi scris cu deamaruntul, cred ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care s-ar fi scris” (Ioan 21:25). La fel sta situatia cu fiecare generatie care a trait sub lumina revelatiei divine in Vechiul Testament. Multe din mesajjele lui Dumnezeu nu au fost destinate decat celor care au trait in acea generatie. Totusi, pentru invatatura generatiilor viitoare, anumite parti ale revelatiei au fost destinate sa fie inregistrate in scris si pastrate. Rezultatul este culegerea de texte inspirate pe care le gasim intre copertile Bibliei.

Majoritatea inregistrarilor scrise sunt cronici ale planului facut de Dumnezeu pentru rascumpararea lumii. Biblia ne invata ca Dumnezeu a hotarat scurgerea istoriei intr-o serie de secvente succesive in care evenimentele duc spre un punct culminant in care se va implini voia Sa desavarsita. Oameni alesi de Dumnezeu au fost „inspirati” sa scrie aceste evenimente pentru invatatura si pregatirea generatiilor viitoare:

„Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre. Fiindca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se talcuieste singura. Caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (2 Petru 1:19-21).

„Pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre. Proorocii, care au proorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare. … Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce va vestesc Evanghelia, prin Duhul Sfant trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa priveasca” (1 Petru 1:9-12).

„Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru invatatura noastra, peste care au venit sfarsitul veacurilor” (Rom. 10:10).

Revelatia scrisa inspirata de Dumnezeu. Cu toate ca „inspiratie” nu este un cuvant biblic, el descrie un concept exprimat in terminologia scripturii. Cuvantul folosit in traducerea romaneasca este „insuflat” („Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos …” – 2 Tim. 3:16). „n originalul grec, termenul folosit este „theopneustos” (de la Thoes = Dumnezeu si pneuma = suflare). Putem spune ca „Biblia este inspirata de Dumnezeu”, in sensul ca Dumnezeu i-a influentat pe oameni sa astearna pe hartie exact cuvintele pe care le citim noi astazi. Asta nu inseamna ca in Biblie nu sunt si pasaje in care intalnim intelepciunea si cuvintele oamenilor sau chiar a demonilor. Inspiratia Scripturii a determinat insa care din aceste cuvinte sa fie inregistrate in scris si care nu.

Inspiratia cartilor biblice nu trebuie confundata cu „inspiratia” despre care vorbim atunci cand ne referim la produsurile exceptionale ale geniilor umani. Noi spunem ca Shakespeare a fost inspirat sa scrie sau ca Micheloangelo a fost inspirat cand a creat opere de arta, dar aceasta inspiratie nu este de origine divina, ci doar o exprimare neobisnuita a capacitatii omului de a crea. Aceasta forma de „inspiratie” este mai degraba o expresie a capacitatilor umane duse la extrem, o depasire a normelor de mediocritate generale. „Inspiratia divina” prezenta in Biblie o face un produs al divinitatii, un mesaj pornit de la Dumnezeu spre umanitatea cazuta in ruina pacatului.

Revelatia primita prin Duhul Sfant. Agentul principal al revelatiei este Duhul Sfant, cea de a treia persoana a triunitatii divine. Ambele termene folosite in Vechiul si Noul Testament pentru „duh” pot fi traduse „vant” sau „suflare”. Ideia din spatele terminologiei este ca Scriptura este „insuflata” de Dumnezeu si a fost primita de cei care au scris-o , tot asa cum se primeste aerul in plamani prin „inspiratie”. Orice incercare de a intra in detaliile procesului prin care Duhul Sfant le-a transmis oamenilor ce trebuie sa scrie se va izbi intotdeauna de neputinta noastra de a intelege fenomenele spirituale. Asemenea vantului, „Duhul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu sti de unde vine, nici incotro merge” (Ioan 3:8).

LANTUL DE REVELATIE PRIN BIBLIE

DUMNEZEU
I
I
REVELATIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor)
I
I
INSPIRATIA (Dumnezeu calauzeste oamenii in scrierea cartilor Bibliei)
I
I
RECUNOASTEREA (Dumnezeu convinge oamenii sa accepte cartile sfinte)
I
I
CANONIZAREA (Biblia este formata ca o culegere de carti)
I
I
PASTRAREA (Biblia este copiata exact si multiplicata)
I
I
TRADUCEREA (Biblia este daruita tuturor neamurilor)
I
I
OBSERVAREA (Biblia este citita si cunoscuta)
I
I
ILUMINAREA (Duhul Sfant lamureste launtric textul Bibliei)
I
I
INTERPRETAREA („Ce?”, „De ce?” si „Pentru ce?” este scris in Biblie)
I
I
APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei in practica zilnica)

Revelatia scrisa prin agenti umani. Venita la noi prin intermediul oamenilor inspirati sa scrie, Biblia pastreaza aroma personalitatii fiecarui autor al cartilor sfinte. Putem distinge personalitatea lui, stilul, pasiunile lui, educatia primita, precum si conditiile sociale in care a trait. Psalmistii scriu in versuri, autorii proverbelor foloseste rima populara, iar elegantul limbaj folosit de Isaia se deosebeste clar de felul in care folosesc cuvintele Amos si Osea. „n procesul inspiratiei, Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupramintii celor care au scris intr-un mod tainic, ce nu le-a anulat sau deformat personalitatea.

Ca rezultat final al inspiratiei, Biblia este in intregime un produs divin, dar tot in intregime si un produs uman. Aceasta aparenta contradictie nu se paote solotiona decat daca ne aducem aminte ca si Domnul Isus, Cuvantul intrupat, a fost o astfel de paradigma: suta la suta Dumnezeu si suta la suta om (Dumnezeu adevarat si om adevarat).

Revelatia literala. Biblia sustine ca tot cuprinsul ei este de origine divina. Asta nu inseamna ca fiecare cuvant este izvorat in intelepciunea lui Dumnezeu, ci mai degraba ca fiecare cuvant a fost acceptat sa fie in Biblie prin intelepciunea divina a Duhului Sfant. Pasaje in care ne intalnim cu sectiuni din cronicile de curte ale imparatilor pagani, decrete ale lui Cir, fragmente citate din lucrarile poetilor greci, sau ganduri de ale diavolului, nu sunt in Biblie ca mesaje ale lui Dumnezeu pentru noi, ci doar ca decor omenesc si demonic in care se desfasoara lucrarea mantuitoare a revelatiei rascumparatoare. Minciunile sarpelui in gradina Edenului, ispitirile cu care a cautat sa-L distruga pe Christos, sovaielile uamne si neascultarile de tot felul, sunt toate legate prin inspiratie intr-un manunchi din care iese in evidenta planul lui Dumnezeu cu noi si directiile pe care trebuie sa mearga fara sovaire ascultarea noastra.

„Inspiratia literala” inseamna ca fiecae cuvant din originalul scrierilor a fost asezat acolo pentru ca Dumnezeu, numai Dumnezeu si intru-totul Dumnezeu a hotarat asa. Ca sa fie precis a in ansamblul ei, revelatia biblica a trebuit sa fie absolut de precisa in aranjarea fiecarui cuvant scris. Aceasta nu inseamna ca fiecare Dumnezeu a dictat fiecare cuvant, ci, mai degraba, ca Dumnezeu a influentat mintea umana a celor care au scris, facandu-i sa aleaga din vocabularul familiar lor exact acele cuvinte, ganduri si expresii care au imbracat mai bine mesajul originat in mintea divina. „n acest sens, si numai in el, putem spune ca fiecare cuvant folosit de cei ce au scris cartile sfinte este „cuvantul lui Dumnezeu.”