Lună: ianuarie 2020

Isus e Domnul!!
Nu sunt abonat la revista „Time”. Nu o cumpar de la chioschiuri. Ma-m dumirit mai demult ca, asemena altor mari publicatii, a incaput si ea pe mina unor „intelectuali” atei care propaga hedonismul luciferic (sa ne distram de minune in absenta lui Dumnezeu) si urmareste scoaterea crestinismului din constientul societatii contemporane.

L-am luat insa alaltaieri si l-am strins cu putere aproape de inima. Ba, de ce sa n-o spun, … i-am sarutat coperta (in ciuda faptului ca sunt un iconoclast).

Titlul numarului era asezat pe o poza cit toata pagina a lui Isus Christos (imaginat de unul din pictorii celebri). Iata cuvintele din limba engleza: „Jesus at 2.000” sau, „Isus la virsta de 2.000 de ani.”

De unde atita emotie? Ce mi-a provocat o rupere a plictisului publicistic si o dezlantuire a izvorului lacrimilor?

Pentru cei care nu stiti, inca de acum un an, revista „Time” a pornit un sondaj international pentru desemnarea „celui mai important om al mileniului”. Votarea s-a facut prin posta, prin telefon sau prin Internet. Ca sa nu scape din mina rezultatele, editorii au lansat si o lista de personalitati cu o nominalizare posibila. Revista ne indemna sa selectionam numele celui care a influentat cel mai mult, in bine sau rau, dezvoltarea societatii din ultimul mileniu. Remarcat prin absenta, era tocmai persoana numarul unu a crestinilor: Isus Christos.

Cind am citit prima dat despre aceasta ancheta sociala, n-am bagat de seama provocarea. S-a gasit insa un frate crestin care ne-a trimis multora un mesaj de avertizare si ne-a propus sa-L nominalizam, peste capul organizatorilor pe Isus Christos. Mesajele au inceput sa curga din toate colturile lumii. Prin luna August, editorii de la Time au cautat un subterfugiu facil, scriind viclean ca in crezul crestin, Isus din Nazaret nu a fost om, ci Dumnezeu, asa ca iese din cursa. Mesajele au continuat insa puhoi. Revista „Time” a fost inundata de voturi. Distanta dintre voturile acordate celui din Nazaret si celor nascuti pe alte meleaguri a fost coplesitoare.

„Si glasul multimii a biruit” … De data aceasta insa, Pilatul contemporan atrebuit sa-i de-a drumul Domnului Isus in prima pagina a revistei! Va mai mirati ca m-au podidit lacrimile!

Iata cum suna „introducerea” la articolul de fond:

Jesus Of Nazareth

THEN AND NOW A great novelist and biblical scholar examines what faith and historical research tell us after 2,000 years and emerges with his own apocryphal Gospel

BY REYNOLDS PRICE

The memory of any stretch of years eventually resolves to a list of names, and one of the useful ways of recalling the past two millenniums is by listing the people who acquired great power. Muhammad, Catherine the Great, Marx, Gandhi, Hitler, Roosevelt, Stalin and Mao come quickly to mind. There’s no question that each of those figures changed the lives of millions and evoked responses from worship through hatred.

It would require much exotic calculation, however, to deny that the single most powerful figure–not merely in these two millenniums but in all human history–has been Jesus of Nazareth. Not only is the prevalent system of denoting the years based on an erroneous 6th century calculation of the date of his birth, but a serious argument can be made that no one else’s life has proved remotely as powerful and enduring as that of Jesus. It’s an astonishing conclusion in light of the fact that Jesus was a man who lived a short life in a rural backwater of the Roman Empire, who died in agony as a convicted criminal.

(Time, RELIGION DECEMBER 6, 1999 VOL. 154 NO. 23 )

Aleluia!

Duminica am fost bolnav. Gripa m-a apucat de gitlej si mi-a furat vocea. M-am dus tutusi la Biserica ca sa publc aceasta intimplare extraordinara!

A fost ultima Cina a Domnului din anul 1999. N-am putut sta acasa singur. M-am dus la amvon cu revista in mina si i-am sarutat coperta in fata tuturor. Din sala au pornit aplauzele.

„Isus Christos e Domnul!” „In veci amin!”

De ce ne-a afectat asa de mult viata Celui nascut acum 2.000 de ani in ieslea Betleemului? Iata ce am spus adunarii:

Isus a facut trei lucrari unice: intruparea, botezul si rastignirea.

1. A luat chip asemenea oamenilor. A luat chip de rob si s-a facut asemenea oamenilor. Dimensiunile Lui de Creator a toate au fost reduse vremelnic pentru limitarea la intruparea intr-o celula umana si apoi intr-un trup plapind de prunc.

2. A luat asupra Sa pacatele oamenilor. La Iordan, Ioan a inteles enormitatea situatiei. Isus era fara pacat. N-avea trebuinta de botezul pocaintei. De aici si reactia lui: „Doamne, eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine” (cu alte cuvinte: „Doamne pacatosul sunt eu, Ioan botezatorul! Nu Tu!).

„Lasa-Ma Ioan ca asa se cade sa implinim…” Botezul este un act public. In loc sa astearna declaratia pe hirtia efemera de pergament, sortita putrezirii sau ratacirii prin arhivele lumii, Isus a preferat o declaratie publica: in fata martorilor vazuti si nevazuti. Prin botez, El a facut inversul declaratiei noastre de la botez. Noi ne declaram vinovatia si marturisim necesitatea spalarii. El, prin botez, a luat asupra Sa vinovatia noastra a tuturor; S-a facut una cu noi in caderea noastra vinovata.

3. A luat asupra Sa pedeapsa care se cuvenea oamenilor. „Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti”. Unul singur a trebuit sa moara pentru ca Dumnezeu sa poata ramine drept si totusi sa socoteasca drept pe cel nedrept (Rom. 3). Isus a ispasit pedeapsa in locul nostru.

Iata trei lucruri pe care nu le putem spune despre nici o alta personalitate a istoriei. Toti ceilalti s-au nascut mici si au devenit mari, Isus s-a limitat pe Sine ca sa poata intra in istorie. Ceilalti au murit cu constiinta impovarata. El singur a trait fara pacat, dar s-a ivit ca sa curete constiintele tururor si sa satisfaca constiinta cosmica: a murit in locul nostru.

Stiu, imi veti zice ca am uitat al patrulea eveniment al vietii Lui prin care este unic, actul prin care primele trei isi primesc valoarea plenara: invierea din cea de a treia zi dupa moarte. Iata ceva ce n-a mai facut, cu adevarat, nimeni. Ceilalti au ramas neputinciosi sub cripta mormintului, El a dat-o la o parte biruitor asupra mortii si S-a inaltat la dreapta Tatalui.

Care este semnificatia invierii Lui?

Este inainte de toate o intreita invitatie. O oferta care explica intruparea, botezul si crucificarea Lui.

Inviind, a spus celor redusi la dimensiunile firii pamintesti: „Va puteti depasi conditia actuala! Primindu-ma pe Mine, veti deveni fii ai Celui preainalt, copii ai Dumnezeului celui viu si adevarat!

Inviint, a spus celor apasati de greutatea unei constiinte patate, exista spalare pentru vinovatia voastra! Isus a fost singurul om care a trait vreodata fara pacat. Existenta Lui nu ne copleseste insa, ci ne elibereaza! Inviind, a spus celor ce se indrepata ireconciliabil spre moarte: „Exista un mai departe! Nu este o strada infundata. Si mormintele voastre vor fi goale intr-o zi.”

Inviind, a spus celor vinovati: „Daca credeti in Mine, nu veti veni la judecata, ci ati trecut din moarte la viata!”

Slava Domnului pentru marea Sa biruinta! Acea de atunci si cea de astazi din revista „Time”!

Ingenuncheat inaintea mortii, tinindu-si maruntaiele injunghiate in miini, unul din cezarii romani care au cautat sa stearga crestinismul de pe fata pamintului a mai apucat sa zica obsesiv: „Vincis Galileae!” (M-ai invins, Galileianule!). Gestul resenmat al revistei „Time”, aparenta ei capitulare in fata multimii de contribuabili la sondajul sus amintit este si el o simetrie istorica, prevestin clipa in care „orice genunchi se va pleca si orice limba va marturisi in fata lui Dumnezeu Tatal ca : Isus este Domnul!”

Slava lui Dumnezeu pentru multimea ostirii de crestini care-si duc lupta pina la capat si, asemenea cetatii asezate pe un munte si asemenea sarii care nu si-a pierdut inca gustul, tin proaspata inaintea lumii vestea ca: Isus este in continuare contemporanul nostru inevitabil, cea mai formidabila forta energetica a societatii, izvorul care a scos istoria din matca ei milenara si care vrea sa-i intoarca pe oamenii creati la Creatorul lor cu inima de Tata.

Daniel Branzai

Raluca era o fetita prin clasa a doua sau a treia. Intr-o zi, veni fugind de la scoala, intra in sala de mese si se arunca pe un fotoliu dinspre bucatarie aproape strigand:
– ” Mama ! Trebuie sa fac cumva ceva bani !”
– ” Draga mea ! ” – exclama mama. ” Ce s-a intamplat cu tine copila ? ”
– ” Da ! Mama ! Trebuie ! „, continua Raluca. ” Este ceva foarte important si trebuie sa fac numai decat ceva ca sa castig bani multi si cat mai repede! ”
Mama se uita la ea cu mai multa atentie si seriozitate.
– ” Dar pentru ce ? ”
-” Ei bine „, zise Raluca. ” Domnul invatator Panzaru, care este si noul nostru Director, ne-a spus azi dimineata la scoala, ca daca nu adunam doua milioane cinci sute de mii de lei in doua saptamani, fratele Andriciuc va trebui sa se intoarca imediat inapoi din India unde este misionar impreuna cu familia sa. Si, oamenii aceea nu vor mai putea sa auda despre Domnul Isus niciodata, murind in pacatele lor mergand cu totii in iad.”
– ” Oh, Raluca, dar noi i-am trimis ceva acum nu de mult !”- a zis mama.
– ” Stiu, mamico, dar tocmai asta e problema ! „, a zis Raluca. ” Domnul Panzaru ne-a spus ca toti din biserica au crezut ca au adunat bani indeajuns ca sa-i tina acolo, dar colecta luata n-a ajuns ! Apoi, s-a intamplat ceva ca Bordul de Misiune nu mai poate face nimic; si daca nu se aduna acesti bani in doua saptamani, familia fratelui Andriciuc se va intoarce!”
– ” In cazul acesta, problema este foarte serioasa!”, a zis mama Ralucai. ” Dar, draga Raluca, noi n-avem cum sa adunam doua milioane cinci sute de lei in numai doua saptamani.”
– ” Oh, nu ! mamico ! Nu numai noi, ci fiecare clasa din scoala a fost de acord sa stranga cate doua sute cincizeci de mii de lei, asa ca fiecare elev din clasa a promis sa aduca douazeci si cinci de mii de lei.
– ” Ai promis si tu ? ” – a intrebat nerabdatoare mama.
– ” Da ! Desigur !” – a zis Raluca. ” N-am avut incotro ! Sau ce-as fi putut spune ? Tocmai pentru asa ceva trebuie sa fac cumva sau ceva ca sa castig acesti bani. Cum crezi ca as putea castiga acesti bani, mama ? ”
– ” Bine ! ” , zise mama, ” e foarte usor pentru tine sa promiti bani in felul acesta, dar eu n-am de unde sa ti-i dau chiar daca m-ai ajuta de-acum si-ntotdeauna. Apoi, stii ca tatal tau nu mai castiga asa mult in ultimul timp.”
– ” Stiu mamico”, a zis Raluca gata sa pufneasca in plans, ” dar, sigur ca eu as putea sa-i castig cumva pe acestia. Trebuie sa-mi tin promisiunea pe care am facut-o ! ”
– ” Bine, fetita, hai lasa, nu mai plange !”, a zis mama, ” vom gasi noi o cale de-a iesi si din acest impas, desi ti-ai luat o mare raspundere si n-ai voie sa gresesti !”
– ” Dar am vrut si eu asa de mult sa pot ajuta !”- a zis Raluca
-” Sunt sigura ca ai vrut sa ajuti ! ” , a zis mama, luand-o pe dupa umeri . ” Hai sa ne gandim un pic, si vom vedea noi ce se poate face !”
In seara aceea, cand familia s-a adunat impreuna la rugaciune inainte de culcare, mama le-a citit din Biblie intamplarea cu cei zece talanti. Pe masura ce mama le citi intamplarea, fata Ralucai deveni din ce in ce mai serioasa si sobra. Ea si-a putut usor imagina omul cu cei cinci talanti care i-a pus in negot si a mai castigat alti cinci cu ei, dandu-i Imparatului la intoarcere. Apoi si l-a putut imagina pe cel cu doi talanti care a mai castigat doi . Si, in cele din urma l-a vazut pe omul cu un talant ingropandu-l in pamant ne avand nimic, nimic sa-i dea Domnului cand va reveni.
Deveni dintr-o data foarte serioasa iar mama o intreba imediat ce inchise Cartea:
– ” Ce gand te framanta, Raluca ? ”
-” Oh, mamico, ma simt exact ca omul acela care avea doar un talant si n-a castigat nimic cu el. Si totusi exista o diferenta intre el si mine; eu n-am nici macar acel „un talant ”
– ” Hei , Raluca. Nu m-am gandit ca tu poti lua lucrurile chiar intr-atat de serios. Si tu ai talente, si inca multe.”
-” Ba nu, sunt sigura ca nu am nici unul !” , a zis Raluca. ” Nu sunt buna pentru nimic, si n-am sa reusesc niciodata sa adun acei bani.”
-” Bine Raluca, nu fi chiar atat de dezamagita. Tu ai cu siguranta un talent cel putin si probabil ca Dumnezeu te va ajuta sa-l folosesti pentru slava Lui.”
-” Ba nu ! Eu sunt sigura ca nu am nici unul ! , a zis Raluca.
-” Tu ai uitat ca ai o voce, Raluca !, a zis mama. ” Tu stii sa canti asa de frumos cand vrei . Poate – cine stie ? – cu ea ai putea sa-ti tii promisiunea cantand pentru Domnul Isus !”
-” Eu ? „,a sarit Raluca, „Cum as putea ? Si cine ar asculta o fetita mica ca mine ?”
-” Eu nu sunt chiar atat de sigura. Se pare ca tu ai uitat ca sarbatorile Craciunului sunt pe aproape si lumea asculta copiii, daca ei canta frumos si cu reverenta.”
-” Vrei sa spui ca as putea merge pe la casele oamenilor si sa cant colinzi ? ”
-” Nu de una singura. Dar am o idee. Aici il ai pe Robert cu vioara, iar Betty poate canta si ea. Cred ca , toti trei veti putea face ceva minunat ! Oricum, ne mai putem gandi.”
In ochii Ralucai se putea vedea stralucind o luminita noua. Speranta a-nceput a se intrezari din nou in inimioara ei micuta. Cei douazeci si cinci de mii de lei pe care-i promise ea, ii pareau mai aproape de cat atunci cand venise de la scoala.
A doua zi, copiii au discutat din nou ideea mamei si seara au inceput toti trei repetitia impreuna cu mama care-i ajuta la pian. Curand, si-au dat seama ca se potrivesc foarte bine si la cateva melodii usoare. Abia asteptau sa vada cum se vor descurca cand vor merge afara.
Doua seri mai tarziu, copiii au pornit cu colinda pe la case, si ce timp frumos au mai avut ! Raluca a cantat cum n-a mai cantat niciodata acasa. Simtea ca-si foloseste talentul pentru Domnul Isus. Lumea deschidea geamurile ca sa auda muzica aceea clara si sunetul curat al vocilor de copii in tacerea noptii reci. Vioara lui Robert era de un mare ajutor si ea, iar Betty ajuta si ea destul de mult. Ea batea la usa si le povestea celor din casa cum ei toti trei incercau sa adune banii necesari pentru misionarii lor din India. Nimeni n-a putut rezista la zambetul dulce al micutei Betty. La fiecare casa, ea a primit cate ceva. O doamna le-a dat cinci sute de lei, alta o mie, iar un domn mai batran a scos din buzunar doua mii cinci sute de lei.
Cand in cele din urma au ajuns acasa, erau asa de bucurosi incat mama nu mai stia ce sa faca cu ei. Dupa ce-au numarat banii, si-au dat seama ca au facut aproape jumatate din cati le trebuiau pentru misionarii din India.
– ” Vai de mine !” a zis Raluca, mai avem de mers de trei sau patru ori si vom castiga mai multi decat am promis eu.
-” Asta-i grozav!” – a zis mama. ” Eu m-am rugat ca Dumnezeu sa va binecuvinteze in seara asta si sunt sigura ca El v-a binecuvantat. Acel singur talent a fost pus in negot, nu-i asa Raluca ? ”
Raluca s-a inrosit putin in obraji .
-” Oricum „, a zis ea, ” sunt bucuroasa ca-mi pot tine promisiunea si pe langa asta pot sa-i dau si Domnului Isus ceva !”.

Iata dragi copii, din nou , un exemplu de perseverenta si rezistenta la incercare.

Raluca a facut o promisiune buna si era foarte entuziasmata la gandul ca donatia ei il va putea tine pe fr. Andriciuc in India ca misionar. Ce nu stia Raluca insa, era ca banii nu se aduna chiar atat de usor !
Totusi n-a renuntat, chiar daca ispita a venit facand-o sa creada ca nu e buna de nimic si ca n-are nici un talent la facut ceva. Dumnezeu i-a dat un dar la care ea nici nu se gandise ca-i poate aduce vreun venit.
Sa ne aducem aminte intotdeauna copii versetul acela din Biblie care spune asa :

” Caci cine va rabda pana la sfarsit, acela va fi mantuit.”

Sa nu renuntam copii la lupta, ci sa ne ducem treaba pana la capat, astfel ca Domnul Isus sa ne spuna in ziua aceea cand va veni :

” Vino, sluga buna si credincioasa sa mostenesti ceea ce Tatal din cer ti-a pregatit.”

Cadoul

Zi de vara peste intinsele campii.

Autobuzul opintea pe o sosea cu prea multe gropi. Pe un scaun mai din spate, statea un batranel uscativ, tinand in brate un manunchi de flori de camp. Pe partea opusa, o fetiscana oachesa se uita fascinata la macii, margaretele si albastrelele din bratele batranului. Nu-si mai putea lua ochii de la ele. Razbatea din cand in cand pana la ea parfumul proaspat de flori. Incerca sa priveasca pe fereastra prafuita a autobuzului, dar degeaba. Ca un magnet o atrageau florile batranului.

La urmatoarea statie, batranul dadu sa coboare. Ezita pentru o clipa, dupa care se adresa fetei. „Vad ca-ti plac florile mele. Cred ca sotiei mele i-ar face mare placere sa ti le daruiesc. Am sa-i spun ca ti le-am dat tie.”

Fata primi florile imbujorandu-se de placere. Urmari apoi pe batranelul uscativ cum se cobori din autobuz si intra pe poarta de fier forjat a unui mic cimitir din apropiere.

Cine-i curata lui Dumnezeu pantofii?

Un prieten ne-a povestit o istorie amuzanta care merita sa fie povestita mai departe.
– Am o fetita mica, ne-a relatat el… Fetita este la varsta in care copiii isi innebunesc parintii cu intrebari. Si efectiv poti sa ajungi sa cazi pe ganduri cand apar tot felul de intrebari interesante.
Nu demult, micuta a fost foarte preocupata sa-si ajute mama in gospodarie. In cele din urma, mama i-a zis:
– Acum poti sa cureti si pantofii lui tata!
Copilul nu a fost foarte entuziasmat de aceasta sarcina. Dar, ascultatoare, s-a pus pe treaba.
Un timp a avut preocupare. Se vedea pe ea ca isi framanta capul cu intrebari serioase. Si apoi…
Tata a intrat in camera. Dar inainte sa-si poata lauda fiica cea harnica, a fost uimit de intrebarea ei:
– Taticu, lui Dumnezeu cine ii curata de fapt pantofii? Tatal a ramas traznit. Nu a putut sa-si aminteasca daca vreun teolog a spus vreodata ceva legat de acest lucru. Da, nu-i venea in minte nici un verset biblic, care sa lamureasca cat de cat intrebarea.
Asa ca a spus numai:
– Ei bine, trebuie ca exista vreun inger care are aceasta sarcina, pe care o considera drept o mare onoare.
Si apoi tatal a fost fericit ca fiica a fost multumita cu acest raspuns.
Cateva zile mai tarziu, tatal a citit linistit din Noul Testament. Brusc, a sarit in picioare, a iesit fugind din camera si si-a strigat fetita.
Mama si copilul au venit speriate: – Ce s-a intamplat?!
– Nu demult m-ai intrebat, cine-i curata lui Dumnezeu pantofii, s-a adresat tatal catre copil. Acum, fii atenta, tocmai am citit in Biblie ca nici nu este vorba de asa ceva: aici scrie ca Dumnezeu ne curata noua pantofii.
Mama a dat din cap:
– Ce vorbesti! Dumnezeu ne curata noua pantofii?
– Da, a explicat tatal, ascultati! In Biblie scrie: „…Isus a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins…” Vedeti doar ca in Israel, spalatul picioarelor a fost tot una ca la noi curatatul pantofilor. Acum, ascultati mai departe! A citit toata intamplarea, asa cum o descrie apostolul Ioan in capitolul 13 al Evangheliei sale.
Mama si fiica au ascultat uimite. Si toti trei au inteles cat de mult s-a umilit Dumnezeul cel viu in Isus. „S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob…” spune Biblia intr-un alt loc. Si acest lucru merita adorarea noastra!

Unde dragoste nu e, nimic nu e

– Ma iubesti, mami? – m-a intrebat fiica mea cu gand ascuns.
– Sigur ca da, i-am raspuns.
– Dar nu mi-am facut inca ordine in camera! Deci n-ai sa ma certi, nu-i asa?
– Ba sigur ca am sa te cert, stii prea bine! – am murmurat.
– Dar tot ma mai iubesti, chiar daca ma certi? – a vrut sa stie micuta, iar in vocea ei am sesizat o nuanta de frica.
– Nu-mi place sa fii dezordonata, i-am explicat, dar te iubesc din toata inima! Fiica mea a sarit vesela in picioare.
Noi, oamenii, ne nastem cu dorul de a fi iubiti. Avem nevoie de dragoste, asa cum avem nevoie de aer ca sa respiram. Fara dragoste murim, ne asfixiem.
Cand Ii cerem lui Dumnezeu sa ne dea putin din dragostea Lui, se petrec minuni in noi insine si in altii, caci Dumnezeu nu face economie cand este vorba de dragostea Lui. Ea intra in inima noastra, ne schimba mintea si ne facem dispusi sa dam. Acest „totusi”, acest „cu toate acestea” este ceea ce face ca aceasta dragoste sa fie divina. Desi noi, oamenii, ne-am razvratit impotriva Creatorului nostru, am vrut sa fim noi insine Dumnezeu si prin aceasta am intre El si noi un zid etern de despartire, Dumnezeu, in Fiul Sau, a fost gata sa mearga pe calea inimaginabila de grea a umilintei, calea crucii.
Aceasta dragoste, cea cu care El ne-a iubit intai, este ceea ce m-a convins de existenta Dumnezeului viu. Dragostea Lui sta la dispozitie – si putem sa facem risipa de ea. Este destula pentru noi insine si pentru toti cei pe care-i intalnim.

– Andrei, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma intorc eu, a spus mama.
– Bine mamica, asa am sa fac.
– Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am inteles?
Mama s-a imbracat deosebit de frumos si a plecat.
„Oare unde se duce?”, s-a intrebat curios Andrei. „Ce ar fi sa vad unde merge?”. Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit in gradina. „Oare ce face acolo?” Andrei s-a catarat pe gardul de piatra care inconjura gradina. Noroc ca nu era inalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Andrei a fugit spre casa si pe cand a intrat mama respiratia ii era deja normala.
– Ai fost cuminte Andrei? Nu ai plecat nicaieri?
– Nu am fost nicaieri, mami! a spus Andrei mintind. Am avut mereu grija de surioara mea.
A doua zi, mama a primit un plic din care a scos cateva fotografii tare frumoase. Prvindu-le, mama in loc sa se bucure s-a intristat deosebit.
– Andrei, tu ai spus ieri ca n-ai fost niciunde, ca ai stat tot timpul cu surioara ta.
– Da mama, asa am facut.
– Atunci, vino aici si priveste.
In fotografia mamei inconjurata de florile gradinii, in spate, deasupra gardului de piatra, era chiar el, Andrei, cu ochii mirati cand o spiona pe mama in timp ce fusese la fotograf.
Minciuna are intotdeauna picioare scurte si momentul adevarului nu va fi usor pentru nimeni care in naivitatea copilareasca a lui Andrei mai cred ca pot scapa ochiului atotpatrunzator al lui Dumnezeu.

Un baietel il necajea adesea pe tatal sau. Iar tatal, ca sa-l cuminteasca, a facut cu el urmatorul angajament: de cate ori baietelul va gresi, va bate un cui in usa, si de cate ori se va cai sau va face o fapta buna, va scoate cate un cui.
Cu vremea, baiatul a observat ca usa era toata plina numai cu cuie: “Vai da pacatos mai sunt!” si-a zis el. Si a inceput a se corecta, pana ce toate cuiele au fost scoase. Atunci tatal s-a dus in oras si i-a cumparat haine, jucarii, bomboane si prajituri. Apoi a venit acasa ca sa-l rasplateasca, pentru ca acum era un baietel cuminte. Dar spre mirarea sa, el a gasit pe copil plangand amarnic; cand l-a intrebat de ce plange, copilul a raspuns: “Plang, taticule, pentru ca au ramas gaurile!”
Deci urmele pacatului raman, chiar daca din cugetele noastre pacatele sunt sterse (Evrei 9:14); ele isi lasa amprenta pe lumea ce ne inconjoara.