Este ziua lui Isus!


 DETALII ARTICOL


Grija de frati - Purtati-va sarcinile unii altora
adaugat la data 2005-06-01 18:36:12

Grija de frati
"Purtati-va sarcinile unii altora"

de Simon Schrock

Una dintre caracteristicile unei Biserici adevarate este faptul ca membrii ei se ajuta cu placere unii pe ceilalti.

(Lucrul acesta este vizibil mai ales printre Bisericile de refugiati emigranti din America. Cei din tara nu-si pot inchipui cit de dificil este sa primesti aproape in fiecare luna noi veniti care, fiecare, trebuie sa "o ia de la capat". Fara ajutorul crestinilor din jur, viata noilor veniti ar fi teribil de grea.

Uneori, cei proaspat veniti sunt oameni care au trecut ilegal granita si au aparut in America doar cu o bocceluta in mina. Le trebuie totul, incepind de la lingura si cutit pina la masina cu care vor trebui sa se deplaseze la lucru.

Este usor sa obosesti, sa te inchizi in tine insuti si sa te hotarasti sa-ti vezi pentru o vreme doar de problemele tale. Domnul Isus insa ne vrea oameni care sa nu oboseasca asa de repede in ajutorarea altora. Biblia ne spune: "Sa nu obosim in facerea binelui; caci la vremea potrivita, vom secera, daca nu vom cadea de oboseala" (Gal. 6:9). Au fost zeci si zeci de ocazii in care vorbele unui fost coleg de Seminar, Viorel Clintoc, actualmente pastor la Beius, mi-au rasunat in memorie mustrator, ca un fel de glas al constiintei: "Frate Daniel, vrei sa faci un bine care sa nu te coste?"

Misiunea unui lucrator cu Evanghelia in aceste Biserici de emigranti este strins legata de ajutorarea materiala. Nimeni nu te asculta cu placere daca are burta goala sau daca ii vorbesti de dragoste atunci cind el n-are dupa ce bea apa. Noi ne-am deprins aici sa fim "purtatori de sarcini", nu numai din punct de vedere spiritual, ci mai ales, si in primul rind, din punct de vedere material.

In domeniul "purtatorilor de sarcini", diferentele doctrinare nu mai au o asa mare importanta. De multe ori m-am intilnit "pe terenul de lucru" cu preotul si prietenul Cornel Avramescu, parohul Bisericii Ortodoxe din Tustin sau cu fratele Samu, pastorul Biserici Penticostale a fratilor tigani din Fullerton. Imi amintesc cu cita bucurie imi spunea fratele Avramescu ca gasise o perna la magazinul saracilor. Tocmai ii venise o familie din tara si n-aveau pe ce sa-si plece capul. Cu fratele Samu m-am intilnit mai ales la "licitatiile" de masini accidentate. Fiecare cautam sa ajutam pe ceva noi veniti sa "se puna pe roate".

O alta situatie de intrajutorare frateasca este atunci cind una dintre familiile venite deja de citiva ani, face marele pas si indrazneste sa-si cumpere o casa. Cheltuielile sunt la inceput mari si fara ajutorul celorlalti ar fi uneori imposibil de facut. Felul in care se ajuta fratii unii pe altii in cumpararea unei case este si el o ilustratie a implinirii Legii lui Christos: "Purtati-va sarcinile unii altora, si veti implini astfel legea lui Christos" (Gal. 6:2).

In Bisericile americane, cumpararea unei case este insotita de o intreaga traditie. Toti membrii Bisericii sunt invitati sa vina la casa noua si fiecare aduce cite un dar. Obiceiul se numeste "[arming the house" (incalzirea casei) si este o reala binecuvintare pentru cei ce s-au mutat in casa noua. Intreaga actiune are un coordonator care se ingrijeste ca musafirii sa aduca exact ceea ce au nevoie gazdele.

La fel se intimpla si cind se naste primul copil intr-o familie a Bisericii. Toate celelalte mame din Biserica se aduna la un "Bab] Sho[er" si fac cadouri pentru micutul sau micuta care se va naste.)

Prin botezul Duhului Sfint, noi am devenit un singur trup si suntem astazi madulare unii altora. Nici un credincios nu trebuie sa traiasca asemeni unei insule pierdute in imensitatea oceanului. Dumnezeu vrea ca noi sa devenim o binecuvintare unii pentru altii. Apostolul Pavel ne vorbeste despre aceasta in epistola catre Galateni: "Fratilor, chiar daca un om ar cadea vreodata in vreo gresala, voi, care sunteti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blindetei. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fi ispitit si tu". Biserica este datoare sa sara in ajutorul celor care s-au impotmolit pe drum si trebuiesc scosi din nisipurile miscatoare ale acestei lumi: "Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel Legea lui Christos".

Ce este aceasta "Lege a lui Christos" despre care vorbeste Pavel? Ar trebui sa spunem ca ea este principiul suprem care L-a calauzit pe Christos cind a parasit cerul ca sa vina in ajutorul celor pierduti pe pamint. Isaia reda cel mai bine intentia cu care a venit Domnul pe pamint: "Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, ... El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti" (Isaia 53:4-5).

Apostolul Petru face o aplicatie practica a acestui adevar, indemnindu-ne sa fim gata sa purtam poverile: "Si la aceasta ati fost chemati; fiindca si Christos a suferit pentru voi, si v-a lasat o pilda, ca sa calcati pe urmele Lui" (1 Petru 2:21).

Care a fost principiul stabilit de intruparea lui Christos? Suferinta pentru altii, purtarea poverilor lor, acceptarea sacrificiului pentru mintuirea altora. Petru ne indeamna sa "calcam pe urmele Lui". Viata Domnului este ilustrarea modului in care trebuie sa ne purtam si noi cu ceilalti.

Domnul Isus vorbeste El insusi despre ce inseamna Legea Sa: "Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii" (Ioan 13:34-35).

Biserica copiilor lui Dumnezeu este chemata sa poarte poverile altora si sa implineasca astfel legea dragostei: "Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, binecuvintati pe cei ce va blastama, rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi" (Luca 6:27-38).

Aceasta pare o porunca prea grea, dar sa nu uitam ca nu suntem trimisi s-o implinim singuri. Noi suntem chemati sa ne injugam la jug impreuna cu Christos: "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt blind si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara" (Mat. 11:28-30). Impreuna cu El, vom putea face nu numai aceste lucruri care par acum grele, dar chiar si altele care ni se par acum imposibile! Jugul este usor atunci cind impartim sarcina cu Christos si tot asa, povara se micsoareaza atunci cind o impartasim cu altii.

Exista un proverb care zice: "O bucurie spusa altora se dubleaza, iar un necaz impartasit cu altii se injumatateste". In aceste timpuri de mari incercari sociale si economice, purtarea poverilor altora trebuie sa fie o indeletnicire a fiecaruia. Biserica trebuie sa stie ca, in vremuri de criza, ea trebuie sa devina locul in care se poate veni dupa mingiiere si dupa ajutor. Cine a citit epistolele lui Pavel stie ca apostolul era preocupat peste masura sa stringa ajutoare materiale pentru "sfintii din Ierusalim" peste care venisera vremuri de prigoana, de seceta si de lipsuri. Pavel a atras atentia fratilor de pretutindeni asupra responsabilitatii lor de a purta sarcinile celor aflati in lipsuri:

"Cit priveste stringerea de ajutoare pentru sfinti, sa faceti si voi cum am rinduit Bisericilor Galatiei. In ziua dintii a saptaminii, fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa cistigul lui, ca sa nu se stringa ajutoarele cind voi veni eu. Si cind voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce ii veti socoti vrednici ca sa duca darurile voastre la Ierusalim" (1 Cor. 16:1).

"Pentru ca, daca este bunavointa, darul este primit, avindu-se in vedere ce are cineva, nu ce n-are. Aici nu este vorba ca altii sa fie usurati, iar voi strimtorati; ci este vorba de o potrivire: in imprejurarea de acum, prisosul vostru sa acopere nevoile lor, pentru ca si prisosul lor sa acopere, la rindul lui, nevoile voastre, asa ca sa fie o potrivire; dupa cum este scris: "Cel ce strinsese mult, n-avea nimic de prisos, si cel ce strinsese putin, nu ducea lipsa" (2 Cor. 8:12-15).

Intr-o societate libera, diferenta dintre cei bogati si cei saraci tinde sa se mareasca dincolo de limitele rezonabilului, dind nastere la "conflicte de clasa", la invidie si la dusmanie. Biserica nu trebuie sa uite ca este familia tuturor copiilor lui Dumnezeu si ca intr-o familie este normal ca sa avem grija unii de altii si sa ne purtam poverile unii altora. Bogatul caruia ii rodise peste masura de mult tarina nu a fost vinovat pentru succesul lui deosebit de mare, ci pentru ca si-a inchis inima fata de nevoile celor din jur, crezind nebuneste ca Dumnezeu i-a dat totul doar pentru el insusi si pentru mindria lui egoista (Luca 12:13-21). Ca si in pilda data de Domnul Isus, acumularea egoista de bogatii este vinovata inaintea lui Dumnezeu si, mai devreme sau mai tirziu, va fi pedepsita.

(Tin minte una dintre ilustratiile rabinice pe care le-am invatat. Se spune ca intr-un sat traiau doi frati, fiecare cu familia lui saraca. Unul dintre ei si-a luat lumea in cap si a plecat in cautarea unui loc in care sa trudeasca cu spor si sa se intoarca acasa cu o suma bunicica de bani. Dupa citiva ani de absenta, sotia celui plecat a aflat ca omul ei a murit pe meleaguri straine. Ea s-a asteptat ca macar banii agonisiti de el sa-i fie trimisi, dar spre surprinderea tuturor, banii au sosit pe adresa fratelui celui mort. Impreuna cu banii, a sosit si o scurta nota: "Dragul meu frate, da-i sotiei mele cit vrei tu, iar restul opreste-ti tie". Omul acela era rau si zgircit si n-a dat vaduvei decit citiva banuti, oprindu-si aproape intreaga suma pentru el si familia lui. Fapta lui scandaloasa a revoltat toata comunitatea, dar ... ce era scris era scris. Vaduva a simtit insa ca trebuie sa fie si o alta cale si a cerut ca problema lor sa fie rezolvata de rabinul cel batrin. Zis si facut, s-au dus cu totii la rabin. Batrinul i-a privit cu blindete si le-a zis: "Problema nu-i grea, dar trebuie mai intii sa-mi promiteti ca veti face intocmai cum va voi spune, altfel n-are rost sa-mi racesc gura degeaba." Sigur de el, fratele hraparet s-a grabit sa promita inaintea tuturor ca vor asculta intocmai. Atunci rabinul le-a cerut sa aduca fiecare partea pe care si-au luat-o din mostenirea celui plecat. Cind banii au fost asezati iarasi in doua parti inaintea lui, rabinul a mai citit odata nota, adaugind si un comentariu: "Dragul meu, da-i sotiei mele cit vrei tu, iar restul opreste-ti tie". Fratele dumitale stia ce fel de om zgircit si rau esti si a stiut si cum vei face imparteala. De aceea eu propun ca sa facem intocmai cum a spus el: ce-ai vrut tu, sa dam acum femeii, iar restul, adica ce-i dadusesi ei, sa-ti ramina tie". Si rabinul a luat suma mare de bani, a dat-o vaduvei, iar pe cei citiva banuti i-a dat celui lacom.

Abia acum au inteles toti care fusese "tilcul" din scrisoarea celui disparut.)

Intr-o buna zi, vom vedea toti ca ce-am dat altora, va fi intr-adevar al nostru, iar ceea ce ne-am oprit in mod abuziv si egoist va fi luat de la noi. Cu ce ne vom alege atunci? Vom fi bogati sau saraci?

Poverile fratilor nostri nu sunt insa intotdeauna de natura materiala. Exista necazuri care impovareaza mai mult decit saracia. Fii gata sa te apropii de cel singuratic si sa stai de vorba cu cel nebagat in seama. Fii gata sa suferi rusinea celui care a cazut in pacat si apropie-te de el ca sa-l ridici iarasi la credinta. "Noi, care suntem tari, suntem datori sa rabdam slabiciunile celor slabi, si sa nu ne placem noua insine" (Rom. 14:1). Cea mai ne-biblica tendinta bisericeasca este pornirea unora de a iesi din mijlocul adunarii ca sa formeze un fel de "club elitist al sfintilor". Imbatati cu propria lor "spiritualitate" astfel de oameni ajung culmea mindriei vinovate, mindria "spirituala". Ei ii judeca si-i dispretuiesc pe toti ceilalti. Aerul lor superior nu aduce nimic nou pe scena lumii. Sunt urmasii de azi ai fariseilor din timpul Domnului Isus. Si acestia, ca si aceia, au nevoie sa li se spuna: "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Duceti-va de invatati ce inseamna: "Mila voiesc, iar nu jertfa!" Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi!" (Mat. 9:12-13). Locul luminii este acolo unde bezna este mai mare. Ce-ar fi facut acesti oameni daca s-ar fi aflat intr-o biserica ca aceea cirmuita de Diotref? Ce sfat i-ar fi dat ei lui Gaiu? Dar lui Dimitrie? Cine citeste cea de-a treia epistola a lui Ioan va intelege ca raul este trecator in viata Bisericii. Mai devreme sau mai tirziu, Dumnezeu va gasi o cale sa aduca aminte fiecaruia "de faptele pe care le face" (3 Ioan 10).

"Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel Legea lui Christos".

Da ce trebuie sa purtam sarcinile altora? In primul rind pentru ca sa-l ajutam sa creasca in maturitate. Trebuie sa facem ca si apostolul Pavel: "... sfatuim pe orice om si invatam pe orice om in toata intelepciunea, ca sa infatisam pe orice om desavirsit in Christos Isus. Iata la ce lucrez eu si ma lupt dupa lucrarea puterii Lui, care lucreaza in mine" (Col. 1:28-29). Dumnezeu are nevoie de unelte prin care sa isi faca si astazi lucrarea. Cine poarta poverile altuia devine o parte integranta a vietii lui, un reprezentant si un instrument al lui Christos.

Intr-o seara ploioasa, cu fulgere, tunete si traznete, tatal s-a rugat impreuna cu pustiul si l-a trimis apoi la culcare. La primul bubuit mai tare, pustiul a sarit din pat si a dat buzna in camera parintilor. "Bine, bine", a zis tatal, "dar nu ne-am rugat noi si ne-am incredintat in bratele Domnului Isus? De ce mai ti-este frica? Nu crezi ca Domnul Isus Te-a luat in brate?" "Ba da, tata," a raspuns copilul printre suspine, "dar pe o vreme ca aceasta ai nevoie de cineva in carne si oase care sa te ia in brate".

"Pe o vreme ca aceasta ..." Nu uita ca cei ce trec prin "furtuni" au nevoie de bratele tale mingiietoare.

In al doilea rind, trebuie sa purtam poverile altora si pentru a-i invata cum sa iasa din incurcatura. Iata ce ne spune Biblia: "Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie blind cu toti, in stare sa invete pe toti, plin de ingaduinta rabdatoare, si sa indrepte pe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului; si, venindu-si in fire, sa se desprinda din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca sa-i faca voia" (2 Tim. 2:24-26).

Purtarea poverilor altora nu trebuie sa fie o sursa de incurajare la lene. Fratele Viorel Clintoc are o vorba: "Nu arunca cu apa in ploaie", adica ajuta cu intelepciune numai acolo unde ajutorul tau este necesar. Britanicii spun: "Cind ploua, nu tine umbrela deasupra ratelor". Ajuta cu fapta, dar ajuta si cu mustrarea cind este cazul: "Va rugam, de asemenea, fratilor, sa mustrati pe cei ce traiesc in neorinduiala" (1 Tesal. 5:14; 2 Tesal. 3:11-13).

(Circula o "snoava cu tilc" despre o femeie batrina care se tot plingea de neputintele ei. Intr-o zi ea se afla in padure la adunat de vreascuri. Cind a vazut povara grea pe care urma sa o ia in spate, femeia a murmurat cirtind ca de obicei: "Hei, moarte, moarte, unde esti?" Ca din pamint, moartea a rasarit de indata inaintea ei, intrebind: "Aici sunt, babuto, ce-ti doreste inima?" Speriata, femeia a schimbat-o repede: "Iac-asa, te-am chemat ca sa ma ajuti sa ridic vreascurile aistea in spinare".

Sa ne rugam Domnului ca sa putem deosebi intre cei care "nu pot" si cei care "nu vor sa poata".)

Purtatorii de poveri sunt oameni care stiu sa de-a celorlalti un sentiment de optimism si de incredere. La urma urmei, suntem toti in bratele Domnului "care zilnic ne poarta povara" ( Psalm 68:19). "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta intotdeauna cu carul Lui de biruinta in Christos, si care raspindeste prin noi in orice loc mireasma cunostintei Lui" (2 Cor. 2:14).

Cum vom face deci? Ne vom repezi la primul om care ne va iesi in drum si-l vom intreba: "Pot sa-ti port povara?" Nu. nicidecum! Vom continua sa mergem linistiti printre oameni, rugindu-ne mereu Domnului ca El sa ne descopere cui ii putem fi de ajutor. Nimeni, in afara lui Dumnezeu, nu poate si nu trebuie sa poarte poverile tuturor.

Despre Martin Luther se spune ca in serile cu multe "batai de cap", obisnuia sa deschida fereastra si, privind spre cer, sa zica: "Doamne, Biserica aceasta este a mea sau a Ta? Lumea aceasta este a mea sau a Ta? Daca si Biserica si lumea sunt ale Tale, atunci eu le incredintez in miinile Tale si ma duc sa ma culc linistit."

Priveam intr-o zi la o scena duioasa. Tatal se aplecase sa ia in brate copilul care se apucase sa care un lemn mult prea mare pentru puterile lui. Dintr-o data, si copilul si lemnul erau in bratele Tatalui. Cine cara de fapt lemnul? Era in miinile copilului! Sigur ca in realitate Tatal era cel ce facea lucrarea, dar copilul raminea si el cu satisfactia ca da o mina de ajutor.

Un tata intelept cultiva in copilul sau spiritul harniciei. Dumnezeu vrea sa faca la fel cu fiecare dintre copiii Sai.

"Purtati-va poverile unii altora".






  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

Caine mioritic

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3378451
 » vizite unice: 383414
 » vizitatori online: 3

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul